Azi (de fapt, ieri), am gătit o tortilla de inspirație inchizitorie. Pentru a obține 3 porții generoase a câte 2 triunghiuri sau 6 porții de adult cu analize normale, am folosit 4 cartofi mari, 4 ouă, 50 ml de lapte, o ceapă de mărime medie, un ardei mic, dar iute ca focul, sare și piper de gustibus ad-hoc măcinandum, 2 chiftele tip Frikadelle noi-nouțe, aduse recent din Germania (și ținute la aer condiționat tot drumul, deci organoleptically safe), una bucată ardei gras și roșu la față, apărut în grădină pe turnantă, și ceva brânză Gouda, care, după cum am învățat la școala vieții, se pronunță houda. Ia Dutch-ia. Dacă am uitat ceva (cum ar fi cimbrul și boiaua iute), puneți voi cu generozitate, rețeta este customizabilă după preferințe.

Deja revenit de câteva zile la stația terminus a cârnatobuzului numărul 45 barat, am zis că trebuie să-mi reiau, timid, bunul meu obicei, în afară de munca pe plantația cu taste și texte. Am profitat totodată de întoarcerea recentă a rudelor (știți voi, cumnata cu covata) din concediul grecesc anual cu bidoane de ulei de măsline proaspăt dezvirginate, precum și de 4 cartofi uitați în sertarul de legume și m-am pus pe treabă. Nu mai gătisem nimic (cârnăciorii perpeliți într-o seară nu se pun la socoteală, deși i-am numărat) din hăăăt 28 august, iar antebrațul meu se cam dezobișnuise cu greutatea wokului, dar, cât timp inima îmi bate și sângele nu zace, la finalul probei m-am descurcat onorabil, cu răsturnare în tavă, fără răsturnări de situație.

Dansul focului începe prin călirea lentă a cepei la foc mic în două gâturi de ulei, împreună cu o măturică de cimbru scuturată în oală mai bine ca o (insert male organ here) la cutremur și o linguriță de boia (paprică, măi mămică). Tot acum am preferat să adaug ardeiul, cubulețe, ca să aibă timp să se pătrundă, pentru că n-am vrut să fie crunchy.

Când ceapa n-a mai fost al dente la furculiță, am adăugat cartofii rași felii pe răzătoare, ca chipsurile. Fără spălat de amidon, fără tamponat cu prosop de hârtie, doar mișcat rapid din încheieturi, ca să nu oxideze. Am ratat momentul pozei, când cartofii erau majoritari în tigăile din raionul Brașov și Institutul Cartofului numai cu asta se ocupa, deși i-am lăsat pe foc mediu cam 25 de minute, întorcându-le din când în când favoarea de a se rumeni pe toate părțile. Spre rușinea mea, am mai navigat pe Facebook în tot acest răstimp, dar mi-am dat apoi peste degete, ca pedeapsă, cu ciocanul de șnițele, când am încercat să sparg un fistic găsit în buzunar.

Când am simțit că e momentul potrivit și cartofii au devenit just right, am feliat chifteloaiele (cine n-a gustat vreodată Frikadellen din Selgros, să știe că au gust de caș de carne/drob, dar cam fără verdeață) și le-am aranjat cu simț de răspundere peisagistic. Fără nicio grabă, doar ardelean îmi zice, am bătut domol ouăle cu laptele menționat, cu puțină sare și piper, și le-am turnat peste cartofi. Ouăle sunt galbene nu de invidie sau de curcuma, ci sunt venite de la găini hrănite cu porumb, râme și pietricele, în țara unde mi-am copilărit traiul și am folosit vrând-nevrând maiul, prin intermedierea bunei mele mame, care nici măcar acum, la vârsta asta, nu vrea să audă prea bine când mă tot ofer să-i dau banii pe ele.

Am mai adăugat brânza Gouda, dar aș fi preferat ceva mai cremos, cum ar fi gorgonzola în baie proprie mucegăită pe la colțuri. Asta e, este o tortilla reinterpretată, deci sunt permise și acum artificiile, nu doar pe 31 decembrie. Că vorbim de artificii, acum vine și partea mai periculoasă, interzisă minorilor nedeprinși cu bucătăria grea. După ce am rumenit fundul tortillei mai ceva ca un fund de elev Albalux din anii ’80-’90, am folosit o tavă rotundă pe dimensiunea wokului și, cu forță și determinare, precizie și îndemânare, dar și oareșce îngrijorare, am reușit să răstorn tortilla în tavă, iar apoi am răsturnat partea nerumenită pe fundul wokului. Ați înțeles voi ideea. Dacă nu, aveți mai jos un filmuleț explicativ, în care autorul trișează, dar vă zic că pentru ziua mea de naștere vreau și eu tigaie dublă ca cea din video, vă organizați voi cumva ca să-mi faceți o surpriză plăcută.

Partea întoarsă s-a mai rumenit puțin și ea, dar nu prea mult, pentru că intenția mea a fost ca interiorul să fie suculent, nu uscat ca albia Oltului la Cozia. Și uite-așa am făcut dintr-un banal țânțar de omletă cu cartofi un ditamai armăsarul andaluz cu potatodigri. O să-i spun „tortilla de patatas a lu’ tata”. Vă mulțumesc pentru atenție și aștept poze și impresii cu varianta voastră.