Funny thing: am dat titlul postării exclusiv în baza cunoștințelor mele de neerlandeză, mai umile ca cerșetorul care m-a abordat într-o parcare pe Autobahn sub pretextul că e cu accent din Covasna și are nevoie de bani pentru benzină, soție operată și autonomie scăzută a mașinii cu număr de Turcia. Pentru că l-am refuzat politicos, s-a dus la altă mașină mai îndepărtată, având suficient timp să își aprindă și să fumeze o țigară până acolo. Iar eu am avut timp să-i admir șlapii din piele suede(ză).

Cum ziceam: nu vorbesc decât în sos olandez, uneori mai apelez la piulițe olandeze, dar prefer să chem un specialist în lingvistica aplicată a țevilor, așadar am verificat și în dicționarul lui Leo și pot să mă laud că filologul amator de aluaturi filo a intuit corect cum se zice la aspectele astea tehnice în spurcăciunea asta de limbă, mai urâtă ca germana, când o înveți la tablă cu o profesoară lipsită de talent. Eu am fost norocos, am învățat germana cu însăși mama lui Siegfried. Acum vă rog să păstrați un moment de reculegere a cunoștințelor, ca să mă bat singur pe umăr, pentru că inițial am crezut că mă voi scărpina cu inelarul stâng în urechea dreaptă (încercați cu unghiile netăiate, e distractiv!). Și pentru că sunt bun, ce mai! Și pap tot din farfurie, după cum se știe. 🙂

Așadar, when you love somebody, let him go, iar eu, let’s go: scriu acest scurt text în ideea că poate interesează acest aspect pe cineva pasionat de cifre și date șofeturistice. Eu nu sunt neapărat fan al statisticilor, dar, de data asta, cifrele au contat imens în ecuația deplasării cu mașina prin Europa. Kilometrii parcurși pe relația Brașov-Mechelen (e prea complicat să scriu denumirea localității cu vafă belgiană din proxima apropiere) și retur, conform bordului mașinii, au reunit un frumos total rotunjit la 4.370 km. Când am vizitat pentru prima dată Belgia și Olanda pe cale rutieră, în 2017, am parcurs cam 5.000 km în 10 zile, cu mașina anterioară, căreia i-am montat un tempomat after-market special pentru a nu-mi uza artroza genunchiulară.

Multicel, pentru o săptămână de „concediu” cu zile în care am înțepenit chiar și 15 ore în scaunul mulat pe conturul meu adipos, iar costurile cu benzina (plus firfireii pentru vinietele de Austria, respectiv Ungaria) au cântărit semnificativ în decizia luată în mod conștient: așa că am preferat să ne setăm ca obiectiv economia la carburant, în detrimentul deplasării cu viteza maxim permisă, în funcție de sectoarele de drum întâlnite.

Și bine am făcut: atât la dus, cât și la întors, am constatat cu plăcere fiscală că media de consum a fost de doar 5,5 litri la suta lui Bălcescu. Să zic mersi, printre alte segmente de șosea în lucru, și șantierului de 45 de km dintre Budapesta și Tatábanya, unde am rulat în coloană cu cel mult 85 km/h, dar și sectoarelor de autostradă cu speed trap de prin Austria, sau popasurilor de pe marginea drumurilor, unde am stat, am mâncat, ne-am rugat și ne-am iubit semenii, precum conducătorii de TIR-uri, în mod civilizat. Am fost norocoși: unde nu era șantier, dădeam de zonă cu pericol să Stau, așadar am ascultat și de indicatoarele rutiere în acest sens. În mod normal, până să se împută prețul la benzină, când aveam autostradă în itinerar, zburam cu 130 km/h și eram relativ liniștit mental să văd un consum de 8,5 litri la suta de kilometri netezi. Acum, știind din capul locului ce mă așteaptă pe spritmonitor.de și alte agregatoare naționale de prețuri, am plecat setat să nu mă enervez și să mă bucur de drum, nu de destinație.

Fiind mândrul deținător al unui mândru și impunător SUV Kia, am fost surprins plăcut să constat o diferență de 3 litri net în beneficiul meu valutar, iar, la prețul mediu plătit (după calculele mele literologice: 2 euro * 240 litri = 480 euro) pe sutele de litri alimentate, aș fi putut afirma cu satisfacție că am făcut o economie de cca. 263 euro doar în materie de cifră octanică. Însă, odată confortul financiar fiind aranjat în minte, mi-am permis să atac în viteză și platouri, ciolane, magazine asiatice sau ape termale, pe principiul: la câtă benzină am economisit, merităm și noi să ne simțim bine, măcar printre înghițiturile cu nod în gât, la întoarcere.

Cam astea ar fi tehnicalitățile deplasării cu mașina. Nu pot spune că doresc să repet experiența prea curând, mai degrabă visez avioane. Cum ar fi, de ex., dacă mă invită nea Mircea (Meșter), eu mă pot face că lucrez și, de fapt, să plec într-un circuit electric, pentru că nu va afla nimeni. Dacă aveți nelămuriri de ordin tehnic, vă stau la dispoziție, pentru că acum sunt odihnit, bateria e la 89% și simt că am dispoziția necesară.