Adio, dar rămân la mine
Acum vreo 30 de ani, tata a avut nevoie de o singură criză de fiere, ca să afle cât de mari erau calculii biliari și să aibă o discuție tête-à-tête cu prietenul lui din copilărie, anestezist la Cluj, care i-a ținut masca în sala de operație, cât timp nenea doctorul s-a jucat Minesweeper cu laparoscopul în abdomenul lui. În cazul meu, știind deja cum abia am trecut prin prima, în marea depresiune abdominală din 2008-2009, când chiar duceam o viață dezordonată, nu vreau să o aștept pe a doua, așa că mi-am făcut din timp radiografiile portofelului, calculele bilionare și am măsurat sedimentele financiare.
Apoi am decis: cât timp corpul meu încă nu face un milițian din noroiul de pe social media (pentru cine nu știe sau a uitat, dacă tot nu prea aveam jucării în copilărie, ne zburda creativitatea prin toate bălțile, în limitele de securitate permise, respectiv în limitele permise de securitate), vreau să-mi păstrez fierea leneșă, dar mintea ageră. Începând de astăzi, nu o să mai postez linkuri cu articole pe Facebook și voi limita cât pot eu de mult interacțiunea cu această platformă. Nu promit că mă voi ține de cuvânt ca în cazul dietei Sumo, dar voi strânge ferm din toate pozițiile ortostatice, ca să nu dau click acolo. Nu pentru că mi-e teamă să mă murdăresc de sânge pe mâini, ci pentru că mi-e teamă de ce pot deveni: dintr-un ursuleț simpatic, de pluș, o fiară agresivă ca varza à la Cluj.
De altfel, dragi cumetri, sunt pe ultimii metri cu pregătirea pentru Marea Migrație a antilopei din gospodărie care, la aproape orice, răspunde cu „gnu”. Mai puțin când i-am oferit toată lada de zacuscă proaspăt preparată de iubita mea soacră, să aibă ce mânca dimineața măcar până la prima lună cu brumă. M-am gândit că, din nou, e o coincidență bizară: el are 19 ani, lada are 19 borcane, ia-o tu pe toată, porcane!

Acestea fiind spuse, reiterez cu mâna pe portofelul Google că dragostea copiilor pentru părinți trece prin stomac. Trebuie să ai un stomac tare, ca să digeri toate cuvintele aruncate din iubire la adresa ființelor care le-au dat viață, chiar dacă ei nu au cerut asta. Parcă mi-e și dor de nopțile alea studențești cu burta plină, pe plapuma de lână, cu testul barza în mână și lenjeria la uscat pe gard, în așteptarea sfâșietoare a ciclului, recitând din Eminescu: de ce nu-mi vii, de ce nu-mi vii?
De mâine încolo, o iau cătinel, ocolind fiecare copăcel, prin eterna și fascinanta Europă.
Met vriendelijke groeten, prieteni!
19 borcane până la prima brumă? Poate dacă stă singur, că bruma sigur nu va veni în octombrie😂
Singur, dar, dacă rămâne fără pateuri la conservă, va face măcel. De brumă n-aș fi sigur, Belgia e o țară cu vreme mai urâtă ca oglinda mea.
Eu una mă simt mult mai bine la petrecerea din gradina ta. Nu-mi plac nunțile pe stradă 😉.
Spor la pregătiri și drum bun mâine!
Drumul va fi pe etape, nu pot eu rata oprirea la iubirea oaselor mele, apa caldă. Mulțu-mulțu!
Cel mai mișto la petrecerile din grădina mea este că nu mai trebuie să plătesc clovn, lucrez pe aceiași bani.
Profita acuma, ca plecati cu masina, daca era cu avionul ar fi fost mai complicat cu toate borcanele alea. Crezi ca o sa le manânce? Ai mei nu sunt deloc fani de borcane, nici dulci, nici sarate, prefera conservele de metal.
Just saying, din câte mi-a povestit fii-mea, in Belgia trenurile sunt foarte ieftine (poate in comparatie cu Franta?). Mai exista si autocarele. Si vapoarele. Bun, si avioanele, la o adica.
Feciorul a câștigat un abonament de călătorii gratuit pe un an valabil în toată UE pe trenuri, pentru tineri, deci sper că va profita. Dacă nu uit, fac o poză la cum arată mașina după burdușire. Am editat și șters al doilea comentariu, nu trebuie scuze, că n-ai omorât limba, a fost doar o zgârietură.
Multumesc frumos!
Cum a câstigat abonamentul? E super, felicitari, sa-l foloseasca din plin!
Mersi!
S-a înscris pe o platformă UE, nu mai știu exact, prin primăvară, inițial a fost rezervă, apoi l-au anunțat că e norocos. Ceva gen 5 euro pe segment are de plătit, dar e fff. puțin, în comparație cu tariful întreg.
O vorbă care nu-mi plăcea, dar pe care am ținut-o minte poate tocmai de-asta, zicea că ”dacă te bălăcești în troacă, te mănâncă porcii”.
Sunt de acord să lupți pentru păstrarea principiilor, dar din punctul meu de vedere, FB este o troacă. Și porcii nu au principii de respectat.
Zacusca o poți dona fără regrete. Studentul va aprecia chiar și fără să spună, iar tu vei avea cu ce să-ți umpli timpul pentru când vei plânge de dor suspinând la vederea locului rămas liber la masă.
Drumuri bune și frumoase!
Eu am adaptat vorba de-a lungul timpului, o altă variantă ar fi „Dacă te angajezi la firma X, te mănâncă porcii.”
Un lucru e clar: gunoiul unuia (utilizatorii, majoritatea) e comoara altuia (Meta).
Și mulțumesc!
Ajungem la dilema lu’ Exarhu: mancam tot borcanul odata sau mai lasam ceva in el? Acum sa vedem ce fel de om esti. :)))
Fijn dat jij zo’n polyglot bent.
Exarhu a mai gafat și el, dacă țin minte, dar l-am iertat. Bine, nici timp să-l mai urmăresc nu am mai avut.
Cum zice DeepL: Dutch detected:). Doar că my Dutch is a bit bent and rusty, dar poliglot sunt, prind ușor cuvinte din multe limbi indo-europene. Mi se mai spune Inginer de limbi… vorbite, nu date.
Daca prinzi cuvinte in olandeza cred ca e ceva medical, nu talent. :))
Exarhu e si el om, mai parcheaza aiurea, mai face o gluma proasta. Tu ar trebui sa-l intelegi mai bine dupa Dolly party.
Cu olandeza parcă mi-e mai simplu, vorbind germana și engleza. Parcă. Experimentul cu clona mi-a arătat câte oi și câți măgari sunt.
Spor la ocolit copăcei prin eterna și fascinanta Europă și să sperăm că fierea ramâne la locul ei, la fel dr leneșă și pasnică, precum varza a la Cluj!
Îți foarte mulțumesc!