Oamenii mei iubesc clătitele
Clătitele mele, pentru că eu, în opinia lor, am timp mai mult să stau în picioare lângă tigăi (folosesc 2 tigăi (Kiuța este, încă, în stare foarte bună, zic eu), ca să înjumătățesc timpul petrecut la gura sobei (note to yourself și totodată scurtă trimitere la origini: în ciuda aparențelor, soba de gătit vine din limba turcă, pentru că szoba maghiară se referă la o cameră/un spațiu)). Poza cu langoșul făcut de soacra moldoveancă până la moarte demonstrează, și ea, că lumea s-a schimbat: în copilăria mea, langoșul făcut de unguri era cu brânză la interior. Același aluat, dar different obicei. La voi, cei crescuți în armonie cu vecini multietnici, cum era?
Dar oamenii au dreptate, mă autodenunț vinovat, onorat public: îmi place să pornesc aluatul de clătite cu apă (uneori acidulată, dar nu acum, când, conform ultimelor știri menite să provoace vâlvă, sticla de Borsec e 4,50 lei la 2 litri, dar, dacă o comanzi de la restaurantul Falo, ultima dată costa
și am închis paranteza, acest lucru favorizând dizolvarea mai ușoară a cocoloașelor de făină, adăugând apoi, neapărat, lapte, obligatoriu puțină sare fină (știți voi, așa cum o saltea bună care memorează pozițiile potențează relația în cuplu, așa și o sare discretă potențează gustul clătitelor), opțional răzătură de lămâie/limetă/portocală tratată ca pe o gravidă, numai cu căpșune bio și castraveți murați în frunze de vii și n-e…, și abia la final ouăle întregi. Știu, nu trebuie să îmi spuneți, dar procedez la fel de fiecare dată, de parcă sunt blestemat: albușul întărește clătita, acționând ca un fixativ în tigaie. De-aia și aplic două fâsuri de ulei în tigaie, dar, dacă pun albușurile separat într-o cană, la frigider, în 3 din 4 cazuri cineva va vărsa cana, cu tot cu punga elasticizată de mine. Deci all-in, puțin vâjhaț din tel e finito! Dacă este timp, aluatului îi convine să stea măcar o oră la loc răcoros, unde nu este verdeață de morcovi sau mărar.
Eu, cum mă trezesc cu eclipsa de lună în cap, nu m-am întors pe cealaltă ureche ca să mai dorm (gândurile, plus alte chestii matinale, cum ar fi… suflatul nasului, pentru că la Brașov a fost al naibii de rece, de mi s-au aburit geamurile termoizolante ca în hamam, doar că la exterior) și m-am apucat de treabă imediat ce aluatul a fost gata. Rezultatul este ce se vede:
Cu următoarea dilemă, rezolvată elegant într-un combo dansant: drăcușorul de zmeură m-a chemat la el, dar mie mi-a făcut cu ochiul îngerul de piersică, așa că le-am unit destinele, le-am înfulecat așa și apoi am încălecat o cafea. Nu uitați de întrebarea de mai sus, dar m-ar interesa cum preparați voi clătitele voastre preferate, fie dulci, fie sărate. Nu-mi veniți cu brașovene, că sunt cam sătul de ele.
Apă minerală peste făină cu un praf de sare, lapte, gălbenușuri, o lingură de unt topit, un minut de învârtit cu telul și la tigaie. Dacă e să fie dulci, dulceață de cireșe amare, dacă e să fie sărate, telemea veche de oaie, dată pe răzătoarea mică, amestecată cu o ceapă roșie, puțin mai mare decât un arpagic dolofan, ieșită tot din răzătoarea mică.
Mulțumesc și bine te-am găsit aici!
Hai că, azi și eu tot cu gândul la clătite m-am trezit.
Fac clătite de când eram copil. Sanda mi-a fost ghid. Și Marin și mama.
Așa că folosesc și gălbenușul și albușul, puțină sare, coajă de lămâie (indiferent dacă le fac dulci sau sărate), niște ulei (cantitate evaluată cu simțurile proprii) amestec cu mixerul și adaug lapte. Le las să-și revină vreo oră, după ce le-am amețit așa.
Nu știu cum reușesc, dar de fiecare dată îmi ies doar 13 clătite. Așa că dacă vreau mai multe, fac de două ori compoziția. Dacă doar o dublez, fac ce fac și tot 13 am. Dulci le mănânc doar cu dulceață de vișine. Sărate le fac ori cu brânză ori după o rețetă găsită acum juma ‘ de secol într-o revistă franțuzească, cu o compoziție formată din ouă fierte, șuncă, smântână și pătrunjel verde, apoi gratinate cu cașcaval.
Bună dimineața și clătitelor tale! Trebuie să încerc cât mai repede varianta gratinată, nu am făcut niciodată.
Mie nu-mi ies clatitele, probabil zeul Pan Cake nu ma iubeste. M-a invatat un bloger sa las macar 15 minute aluatul „sa traga” dar cam aici se opreste competenta mea.
O noapte întreagă chiar poate sta la rece și e mai bun, dar se mai separă.
Nu-mi place neam sa fac clatite! Si daca nu-mi place, nu le fac. Barbatu-meu se mai apuca, din când in când. Si fii-mea, când e in toane bune.
Dar de mâncat, flambate sau suzette?
Aseară am înfulecat o clătită (bine, nu arăta a clătită, deși se numea „atelierul de clătite). Hai c-o pun pe profilul tău s-o vezi. Era cât o șaorma
Pune
Eu consum cu plăcere, aluat nu compilez eu așa că nu știu compoziția. Ai mei copii s-au de dat la wafe că astea se poartă la norvegieni.
Îmi aduc aminte când făcea bunica, industrial, le ungea cu magiun și le clădea ca pe cărămizi. Ajungeau în frigider și erau atât de bune reci, a doua zi😢
Da, da, cunosc metoda.