kronwurstblog

Rețete, vești și povești răstălmăcite

Publicat pe 30/08/2026 la 07:30 • De Kronwurst

Fructele iubirii. Microbasm

În primul rând, dacă mă citești și aici, te salut, Anel, pentru că poza de mai jos am văzut-o fix la … el. Și repede m-am transformat în Petre Inspirescu. Totuși, mie nu mi se pare deloc amuzantă, pentru că se întâmplă tot mai rar să dorm așa, lipsit de orice inhibiții aruncate pe podea. Cu excepția zilelor caniculare, când nu suport pe mine nici măcar ketchup sau muștar, darămite maioul în care îmi înmoi crenvurștiul în unele dimineți, sunt rare de tot momentele când ajungem în poziția asta (apropo, eu sunt cel din dreapta). Ba înțepenesc și mă doare brațul, ba îmi amorțește gâtul, ba doarme pisica la picioare. Pretexte se găsesc mereu, migrene, la fel. Există și o parte bună, pe care mă întorc, ajungând în stânga, și așa adorm fericit, cu mâna ca în sânul lui Kronfucius.

banana

De ce am numit acest mic text un basm? Pentru că situația din poză a fost odată și s-a dus ca niciodată, s-a petrecut pe un tărâm îndepărtat, în care binele (Făt-Frumos) se lupta cu răul (Balaura) și reușea mereu să îl convingă că ce fac ei nu e deloc rău. Noroc cu ciocolata Laura și Africana. Sigur, se apela uneori și la obiecte mai magice ca un bumerang, uneori de trei ori la rând, iar pe urmă, eroii noștri se veseleau, sorbind vinul la PET rămas. Și-am alunecat pe-o coajă și v-am spus povestea-așa, dar, dacă vede soția ce-am scris, o să mi-o iau pe coajă. De 3 ori, ca în basmele cu Spermezeu.

7 răspunsuri la “Fructele iubirii. Microbasm”

  1. Anel Ignat spune:

    Vezi că s-ar putea ca dormitul pe podea să nu mai fie o alegere, ci o sentință permanentă!😂

  2. Anouk spune:

    Eu, când sunt singură, dorm pe burtă. Când e și consortul acasă, dormim ca bananele, alternând de pe o parte pe alta. Cojile le lăsăm deoparte.

  3. OldJohn spune:

    Oricât de cald ar fi pot dormi dezbrăcat, dar o cât de subțire învelitoare trebuie să am pe mine.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.