Nuntă-n cer, poate
N-am mai fost la o nuntă de aproape 20 de ani, dar nici înainte de asta nu mă omorâsem după astfel de evenimente mioritice (având la activ cel mult 5 astfel de manifestări românești, dintre care vreo 2 în cort, despre care mi-aduc aminte doar de sângeretele servit la aperitiv, pentru că fusesem martor cu vreo 2 zile înainte la sacrificarea sursei paricopitate de organe și sânge), cu tămbălău cât mai mare și stres cât carul pentru nuntași, că s-au mai prezentat nepoftite încă minim 2 cupluri de verișori cosangvinizați din partea mătușii Valerica, plus copiii vecinilor din blocul de vizavi, cu care te mai salutai dimineața, la scos plapuma și pernele pe pervaz, la aerisit, cum era tradiția.
De fapt, ca s-o spun pe aia dreaptă, nici eu n-am avut nuntă, pentru că nu mi-am dorit buget pentru așa ceva, și nici nu am vrut să creez obligații cuiva, cum se poartă la români. Am avut parte de o simplă cununie civilă, alături de cei care încă îmi sunt apropiați, urmată de o cină nesofisticată (cu coaste în meniu și papanași, cum altfel) la un restaurant select din grupul Sergiana, într-un cadru restrâns, cu rudele de gradul I ale fiecăruia și câte un coleg de muncă mai apropiat din partea mirilor. Plus mătușile ei, că nu se putea să lipsească. Noroc că, în urma unei analize critice de rațiune pură, au fost darnice cu noi și au plecat în aceeași seară. Încă n-au murit, se țin bine hoaștele afaceriste, mulțumesc de întrebare.
Voi? Tot la fel de înnebuniți după astfel de reuniuni petrecărețe, cu crenvurști ca starter, supă de pui, sarmale, friptură și, la final, tortul miresei la ora 4 dimineața? Plus nelipsitul plic în macheta imobiliară a căsuței mult-visate, cu rate pe 30 de ani? Sau s-au mai schimbat lucrurile între timp?
Până la urmă cel mai important lucru în viață nu este nunta în sine, ci să nimerești în relația corectă. Altfel, mi îmi place să merg la parastase, pomeni de-astea…că nu ești obligat să oferi dar😀
Da, chiar. Ba mai pleci și de mână cu o japoneză mică și dulce.
La ce vremuri se anunță numai de nunți nu vom avea chef. Inflația e călare pe noi, economia împiedicată, nimic bun.
Eu am aruncat vreo două costume, nu prea mai am țoale de nuntaș. Dar au crescut copiii prietenilor, să vedem cine se înscrie primul.
Cică tot mai târziu se face pasul ăsta, iar copiii, și mai târziu. Nu e de mirare, să fii tânăr în ziua de azi e mai greu decât acum 25 de ani. Părerea mea.
Nu stiu din ce perspectiva privesti lucrurile si consideri ca e mai greu. Au mai mult acces decat aveam noi la tehnologie, informatie, educatie complementara, turism. Bine, trebuie sa mai scoti capul din tiktok.
Economia merge in ciclurile ei pe care noi nu le intelegem (mai) mereu si ramanem la capatul gresit al prosperitatii.
Cred ca tinerii din ultimul deceniu au avut un start extraordinar. Acum se pare ca s-a flausat.
E dezarmant ca in societatea noastra nu cauta absolut nimeni solutii. Toata atentia publica e fixata pe ce ne mai da guvernul. Iar guvernele noastre ne dau UE.
Compar cu șansele/oportunitățile mele de acum 25 de ani. Avem acces la informație și tehnologie peste tot, dar și angajatorii, la fel. Și asta ne transformă în sitting ducks. Îmbătrânim ca populație și, în afară de marile centre urbane, nu vom mai avea nepoți de crescut. Și nici pensii din care să-i creștem, vezi ce zicea Anduța de pilonul IV azi-dimineață.
Scuze pentru offtopic.
Bravo, ai facut cea mai tare treaba pe care o puteai face si cea mai inteligenta. Ai scos numarul de vizualizari de la cele mai citite articole. Bravo! Era de cacat sa vada lumea ca cel mai citit articol are 1000 de vizualizari, in timp ce tu pretinzi ca ai din ce in ce mai multi cititori. Bravo, asa se face! Fake it till you make it!
Ești scuzat pentru offtopic! De fapt, am scos numărul de vizualizări pentru că nu era afișat corect, din cauza unui conflict între tema aleasă și setările de CSS personalizat din WP. Eu îți mulțumesc, totuși, pentru că intri aici și îmi urmărești mișcările. Nu ești singurul! 🙂
Inteleg, CSS-ul…
Cand minti e bine sa stii cate ceva despre ce minti. CSS-ul are cum sa intre in conflict cu tema, dar nu pe subiectul afisarilor de vizualizari. CSS-ul doar controleaza aspectul vizual, nu numara vizualizarile.
E amuzant sa stim amandoi ca minti.
În caz că nu știai, tema și blogul nu le-am creat eu personal, deci merg pe bâjbâite când apare câte o hibă cu sănătatea siteului, nu mă dau mare cunoscător. Aia mi-a sugerat Gemini să modific, aia am făcut. Poate tu ești mai experimentat, poate ai un site și, poate, ți-e frică de concurență. Cred că e cazul să-ți vezi de minciunile tale, pe blogul tău.
Vorba zmeului: Hâm! hâm! aici miroase a carne de om de pe tărâmul cellalt.
„Flowers, Ferdinand!”
Chiar nu văd un război pe vizualizări la blogul ăsta🤔
Război, nu. Boi sunt câțiva.
Nici noi n-am facut nunta (mare). Ne-am casatorit la primarie, in martie, luând-o inaintea unei cumnate care se marita in iunie si facea pregatiri de mai bine de un an. Am fost la un restaurant in fata casei cu 20 persoane, nici macar maica-mea nu era. Barbatu-meu zicea ca in anul urmator vom face nunta la biserica in România, si le aduce si pe surori si pe maica-sa si prieteni, etc, etc. Si evident ca dupa un an n-aveam nici bani, nici chef si nici nu vedeam de ce ne-am complica viata inutil.
Ne-am complicat-o noi inutil după vreo 3 ani de la civil, pentru că au insistat socrii, apărătorii creștinătății. A fost o mizerie: femeia de serviciu scotea covoarele la spălat și spăla pe jos, în timp ce preotul se holba la fundul nașei de cununie și gusta vinul adus de noi.
La nunta noastră, care nu era ea mare nuntă, doar familia și câțiva apropiați, soacra a insistat că trebuie să o chemăm și pe șefa ei. Degeaba am încercat eu să îi explic că astă seară dansăm în familie, că nu am avut cu cine vorbi. Așa că am acceptat prețul intrării în familie, dar când s-a întors roata, când s-a măritat fata șefei, am fost chemați de soacră să mergem să întoarcem darul. De data asta, de pe poziții mult mai întărite, am refuzat cu grație: Noi nu am invitat-o. Dacă ați chemat-o la nunta noastră, acum mergeți și dansați.
Doamne fereste! Ce să caute șefa soacrei? Nu degeaba se zice că copiii plătesc pentru greșelile părinților, tu ai plătit pentru meniul șefei. A dat, măcar, un mic dar?
A dat, așa cred, că altfel țineam minte. Nici nu cred că a vrut șefa să vină, ci a fost ideea creață a soacrei, să se pună bine cu șefa. Mai lipsea să insiste să o punem și nașă, cam ca în scena din filmul Nuntă pe bani făcut de Mircea Bravo. Apropo, cine nu l-a văzut, să-l caute și să-l vadă. Poate mai este pe Netflix. Am râs mult și l-am mai văzut de vreo două ori după aceea, inclusiv cu fetele. Face foarte fain mișto de tradițiile românilor în materie de nuntă. Acum aștept și eu, precum Carmen Chindriș, ziua în care tu m-ai invitat, tara, taratata, tara, taratata. Adică ziua în care mă invită fetele la nunta lor. Trebuie să caut o scuză bună. Mă rog, eu sper și să nu uite de filmul lui Mircea Bravo, pe principiul „Să nu uiți, Darie” și să nu acceseze linia asta de credit cu reînnoire automată, cu rate scadente în lunile de vară, când ți-e lumea mai dragă.
Da’ știu că te-am nimerit pe subiect! Am văzut filmul lui „Bravo, ai stil!” (era, cândva, o emisiune TV-fără legătură cu Mircea Bravo). Numai să nu fie ca la Bruckenthal, la nunta fetelor, să mai cadă o stea din blazonul restaurantului. Pradă toxiinfecției.
Cred că le voi propune următoarea afacere: Vă dau bani fără număr, fără număr, numai să nu faceți nuntă. Părinți de modă nouă.
Eu merg cu plăcere la orice petrecere care știu că se face cu muzică pe gustul meu. Când dansez nu mă interesează nici meniul, nici rudele de la țară, nici afișarea de toalete și coafuri.
Nu dansez niciodată pe manele sau muzică populară.
Dacă suspectez că ar putea fi o petrecere în direcția pe care n-o agreez, refuz politicos.
Sper că scoți și tricoul meu la dans, din când în când, ca Anduța, să mai transpire și ochiurile lui. 🙂 Și eu execut cu plăcere mișcări pe muzică, care ar putea fi interpretate de experți ca tentative de dans sălbatic, și nici nu-mi prea pasă de părerea comilitonilor.
Cununie civila si masa la un restaurant am avut. Alegerea mea totul. Parintii, chemati in vizita fara motiv si surprinsi. Si 2 martori. Nu mi-au placut nuntile niciodata, nu am vrut obligatia, urasc sa cheltui bani pe ele. Am refuzat destule la viata mea. Nu ma simt nici in largul meu in centrul atentiei, sau sa dansez. Am fost stresata si cu 6 oameni (pe langa noi doi), sincer. Ma bucur ca am facut-o, totusi.
Mă bucur că nu sunt singurul care gândește așa. Exceptând dansul, dansul, e normal la vârsta mea.
Am pozat nunțile multor prieteni și colegi. Evident ca la nunta mea nu am găsit pe cineva mai bun căruia să-i încredințez această sarcină decât un amic care a făcut niște poze de care am râs mulți ani după aceea. Cameramanul a fost un prieten de familie care lucra pe la Primatv și care la transcrierea pe DVD a uitat unde a rămas, ne-a cerut și primele discuri înapoi și astfel am rămas fără filmare.
Astfel încât, după 30 de ani nu îmi mai aduc aminte despre nunta mea decât că DJ-ul, a pus manele, plătit de un cumnat care mai apoi s-a îmbătat și a pornit un scandal.
M-ai făcut să o întreb pe nevastă în ce an am făcut nunta și a ieșit un mare scandal că nici măcar asta nu mai știu 😁😁😁
Imi mai aduc aminte că idiotul de patron de restaurant făcuse contract în euro și plângea la mine că s-a păcălit și ca vrea să schimbe în lei. Încercăm să ne aducem aminte aspectul, dar nu reușim.
Am făcut nuntă pentru ca plângea mama că preț de 30 de ani ea a fost pe unde a putut ca să vină lumea și la copiii ei, oricum am reținut un număr destul de mic dintre cei de pe lista ei.
Nu am fost niciodată nași, nici nu am botezat, iar ultima nuntă la care am fost a fost la aia de argint a fratelui, la care nici măcar nu s-a dansat că așa de saltareți suntem în familie. Nici nu cred că mai am șanse să fiu chemat la nuntă. Poate la nepoți sau la proprii copchii, dar la cum merg vremurile nu văd curând posibil.
Filmarea de la primul botez am pierdut-o eu, ștergând cardul SD. E destul grav că nu mai știi anul căsătoriei, dar găsești tu un mod să o împaci.
Tu ai bătut un apropo la scrierea lui Eliade I titlu?
Exact.
Noroc, dreaq, că am mai fost pe la școală!
Apropo, eu am multe vicii de editare, dar multe sunt din cauza corectorului care în momentul în care apăs butonul de trimitere se apucă el să reconsidere ce am scris eu.
Noroc cu generația mai în etate, care a mai învățat în școală, „de drag”. Nu trebuie să te mai scuzi, am renunțat la corectat pe alții.