Era cât pe ce să am o blănoasă pe conștiință, fără să fiu vinovat, iar asta m-ar fi făcut să mă simt foarte nasol, pentru că, atunci când vine vorba despre un animal aflat în suferință, sunt mai milos decât prevede legea. M-am dus pe la moșie să recoltez ultima șarjă de morcovi care și-au trăit pensia în pământul uscat, înainte să vină ploile astea masive și noroiul. Primul lucru: descui căsuța de grădină unde mai țin lădița cu așchii și vreascuri uscate pentru grătar, o mătură țigănească și niște saci de gunoi, plus saboții și mănușile de lucru. Îmi rezolv eu rapid treburile, ridic din iarbă ultimele gutui căzute la datoria coacerii, verific pe sub nuci dacă n-a scăpat vreun corb cașcavalul cu coajă dură din plisc și plec înapoi pe frontul rutier, până nu apucă să iasă din cubicles corporatiștii, ca să mă blocheze în intențiile mele de a scăpa de ora de vârf. Toate bune, mai ales morcovii: dulci, prea puțin noduroși, mult mai mici ca uriașii de tura trecută. „Decât” vreo 10 bucăți, dar decât deloc?

Asta se întâmpla într-o zi de miercuri. Sâmbătă, se duce pe la grădină și socrul harnic, ca un vesel paharnic, să-și verifice mustul. Anul ăsta a fost cam slăbuță recolta, a scos doar vreo 10 litri: struguri mai puțini, dar mai dulci. Om prevăzător, a luat autobuzul metropolitan, nu mașina, pentru că, după o experiență de 60 de ani cu sucul de struguri, știe numai scoțând nasul pe geam când vinul are deja prea mult alcool. O fi el creștin, dar e om responsabil.

Trebuie menționat că, de fiecare dată când merge pe la grădină, el are la el o rezervă strategică de plicuri cu mâncare pentru blănoasa în cauză, care apare din neant, de fiecare dată când aude motorul Loganului oprindu-se și poarta deschizându-se. Nu și de data asta, după cum aveam să aflu prin telefon. Pisica pufoasă, raton de casă, nu s-a prezentat nici măcar când au zornăit niște bobițe uscate într-o pungă, pentru că, sărăcuța, era nițel reținută, Aproape la fel ca CG, mai puțin pantalonii roșii. Socru-meu, deși surd rău de ambele urechi, a auzit un mieunat slab venind din depărtare și a crezut că cineva a aruncat vreun pui de pisică în iarbă, dincolo de gard. La fel de milos ca mine din fire, a tot cercetat zona cu atenție, dar n-a găsit nimic, în primă fază.

Norocul blănoasei a fost că socru-meu a vrut să ia un sac de gunoi, ca să sigileze punga de bobițe desfăcută, și a descuiat căsuța de grădină, și atunci a văzut mâța mai multă moartă decât vie, leșinată de foame și de sete. Probabil se strecurase înăuntru fără ca eu să știu, așa că am închis-o, fără să vreau. A mâncat 4 pliculețe de hrană umedă, plus un pumn de crănțănele și o ceșcuță de apă, dar cred că a scăpat cu bine, fără sechele. Probabil că nu va mai intra în astfel de locuri pentru mult timp de acum înainte. Deși, dacă are 9 vieți, i-ar mai rămâne vreo 7 ocazii să o facă din nou. E plin internetul de materiale cu pisici năzdrăvane, rămase blocate prin diverse cotloane, eu vă atașez mai jos un singur exemplu, tot cu final fericit.