Veni, văzui, plăcui
Ca să mai facem haz de necazul mingicaro-național, vă zic pe scurt în acest scurt text că veți întâlni câteva forme regionalizate, molipsitoare întocmai ca umorul privind dimensiunile propriului praz. Nu știu pe la voi prin căși cum se vorbește (Anelule, băiatule), dar, când banul Craiovei trage direct la banul public, oltenilor de rând nu le rămâne decât să iasă din rând prin perfectul simplu, de altfel cel mai corect timp gramatical pur românesc. În privința drumului expres Pitești-Craiova, care ocolește domeniul săbiilor regale, Balșic, inaugurat vara trecută, vă zic sincer că așa o înghesuială ca pe DEx12 n-am găsit nici în DEX online.
Sâmbăta, în crucea zilei, nu circula mai nimeni pe șosea, motiv pentru care din cele vreo 5 popasuri cu WC întâlnite, doar 2 erau deschise (dacă numărai corect, vericule). Și, chiar dacă un pisoar era defect de două ori și nu depista umbra lui Mirciulică ieșit din prohab, cineva a găsit soluția temporară pentru ușurarea tranzitului nefrologic. Să-i dea Alcoolguța spirt sanitar pe săturate!


După ce ne-am cazat rapid printre blocuri, la un hotel tip boutique cu parcare proprie pe care chiar îl recomand, dacă nu ai de gând să mergi cu vreun Hummer, care nu va încăpea pe aleea de acces (atenție: hotelul nu acceptă copii mici, probabil proprietarii sunt sătui de haiduci minori, fani Bairam), am vrut să prindem pe lumină fotogenică vestitul parc Romanescu. Dacă până în acel moment capitala Olteniei all-time nu mă impresionase la nivel rutier și arhitectural, acum pot spune că oltenii mi-au întrecut așteptările. Am întâlnit răți de toate felurile pe lac, un pod suspendat, o chitară uriașă pe luciul de apă plin de nuferi și o minigrădină zoologică (de tip comunist, ce-i drept, dar animalele păreau îngrijite și nepăsătoare la grilajele apăsătoare) cu acces gratuit.
La un moment dat, m-a amuzat un pardaian local îmbrăcat cu gust Dolce Gabbana, când l-am auzit cum a abordat o maimuțică capucin care dansa twerk pe plasa de rabitz, așa cum auzise el la Antena Stars: ce faci, frumoaso? Apoi, probabil încurajat de succesul obținut, l-am reîntâlnit cu aceeași formulă de adresare pe la gratiile leoaicei, încercând să intre și în grațiile acesteia, dar, când a auzit-o strigându-și soțul plecat la pescuit oase de vită în cușca vecină, a dispărut rapid din peisaj, căutând să își integreze mâinile în vreo poșetă de mămikă distrasă. Are șanse mari să devină un adevărat bard, cântând prin piețe la acordeon.




Lăsând gluma cu leguma, mi-a plăcut ce am văzut: un parc liniștit, întreținut, ce imită stilul parcului englezesc din München. Desigur că nici acolo nu m-aș plimba după lăsarea întunericului, ca peste tot prin lumea civilizată care nu poată scăpa de ele prin soluții vânătorești: sunt foarte multe păsări croncănitoare care își fac simțită olfactiv și vizual prezența.


Apoi, cu stomacul gol și sufletul plin, ne-am îndreptat pașii în sens opus, spre zona pietonală, printre case vechi, clădiri abandonate, afaceri închise și reforme educaționale eșuate. Până să îmi întâlnesc rudele de nume oltenești, am preferat să răspund apelului unei shawarme arăbești cu sos de rodie și miere. Ne-am băgat 2 la una și a fost mai mult decât suficientă pentru a ne astâmpăra foamea, apoi ne-am continuat drumul spre centru și am ținut neapărat să călcăm pragul unei cofetării impunătoare la nivel artistic (culinar, am fost mulțumiți doar pe jumătate. Savarina mult prea bronzată de cuptorul însiropat nu m-a convins, dar rulada cu zmeură și bezea a fost belea).



Ce să mai încapă şi altceva? Nu ne-a mai trebuit altă mâncare în vreun restaurant, deși opțiunile centrale erau tentante și soarele cald de octombrie nu impunea încă aprinderea focurilor lampante pe la terase. Funny thing: pe o parte din străduțe au fost montate deja luminițele pentru Crăciun, căci numai mâine nu-i Halloween și pensionarul harnic îşi face vara sanie şi iarna CAR pentru factura la gaz.
Așa că ne-am extins plimbarea până la grădina botanică, unde am fost din nou surprins extrem de plăcut de ceea ce am întâlnit. Nu se plătește vreun bilet, plătim destul pentru ifosele partidului pesedit, iar la intrare există toalete gratuite pe care le-am apreciat atât eu, cât și copiii veniți cu bunici și părinți în număr foarte mare, ca să hrănească rățuște, să facă poze la care nu se vor uita apoi niciodată sau să se filmeze live pe TikTok, la apus de soare. Nu-mi permite hostingul să public câte fotografii am realizat, va trebui să vă mulțumiți cu un mic extras. La plecare, deja se cam lăsase seara, așa că ne-am transportat agale picioarele spre odihnă și nu ne-a mai trebuit nici măcar să ne jucăm cu cățelușa Golden Retriever a proprietarilor hotelului.




A doua zi, în pantaloni scurți, pregătindu-mă de un nou periplu prin Oltenia, am cam dârdâit la pompa Petrom. Nu virgula de la prețul de 1,005 lei pe litru m-a speriat, ci faptul că la interior, menționând frigul de afară, angajatul mi-a replicat: până acum dădui drumul la căldură și tocmai ce-mi luai pufoaica pe mine. Era deja 4 octombrie și eu pornisem la drum îmbrăcat ca de vară. Dârdâii puțin, apoi, cu scaunele încălzite, îmi dădui seama că mă cam duruse în culă când făcusem bagajul. Nu pusesem nicio haină mai groasă, bazându-mă pe temperaturile ridicate prognozate. Doar că alea au fost valabile ziua în amiaza mare, nu dimineața devreme și nici seara târziu. Sănătate și cafea, s-avem ce bea și ce posta!
Fusăși și te întorsăși…
Stai să-ți zic un banc:
Un oltean și un moldovean luau masa împreună la un restaurant. După ce mănâncă ei aperitiv, fel principal etc., îl întreabă pe ospătar dacă are desert ceva. Ospătarul spune că are doar două mere. Olteanul zice, adu-le-ncoa!
Vine ospătarul cu două mere, unul mare și unul mic. După ce le pune pe masă, olteanul sare și-l ia pe ăla mare.
M:-Ce faci, mă?
O:Luai un măr.
M:- Păi și de ce l-ai luat pe ăla mare?
O:- Păi tu pe care îl luai?
M:- Pe ăla micu’.
O:- Iote îți rămasă ala micu
În copilărie, moștenirea ancestrală oltenească din mine lua mărul cel mai frumos și îi dădea o limbă, ca să nu râvnească nimeni la el. Totuși, înainte de Oltenia, Oltul curge pe lângă Brașov. 🙂
Exact. Când am fost, în urma cu vreo 20 de ani, în Baraolt, îmi venea să rup indicatorul de la intrarea în localitate.:))) Bine că nu i-a zis Barajiu
Legat de venii, văzui, plăcui:
Mie îmi place perfectul simplu de la a coace:
Eu copsei. 🙂
Să nu crezi că nu știu că venii se scrie cu 2 de i, dar eu l-am scris cu un i în ideea dictonului latin: veni, vidi, vici. 🙂 Mulțumesc pt. comentariu!
Copsăi, da? Păi…😄
Eu aștept să-și găsească individa aia alt loc de unde să-și desfășoare vulgaritatea și tupeul și abia după am să-mi propun să vizitez Craiova.
Dar găsesc util articolul care-mi va fi ghid cândva.
Nici eu nu aș fi vrut, dar soția fusese acolo la o olimpiadă națională și i-a plăcut, deci m-a convins.
Dar să știi că ai fost în cel mai mare parc natural din România și Europa de Est
Cunosc, cunosc. Îmi fac temele înainte de „ore”.
Nici n-am avut îndoieli că nu știi. Eu nu m-am exprimat corect
Nu fac eu parkour, dar îmi plac parcurile. Nu există exprimare greșită, doar interlocutorul greșit. Nu e cazul aici.
Nu fusei vreodata la Craiova, dar chiar arata bine.
Praz-ul tau din poza inseamna pasune, preerie. Dar daca vrei un campion, ala e…Montcuq!
Nici eu nu fusăi până acum, decât până la aeroport. A trebuit să caut, ca să înțeleg jocul de cuvinte. :). Campioni la consum de praz pe cale orală ar fi, cică, galezii, ei îl au ca simbol național. Plus castele multe.
Trebuia sa te opresti si in Slatina. Sa vizitezi Lipscanii si sa bei o bragă la Atletul albanez. Ratași ocazia, vere.
https://kamikazeonline.ro/slatina-de-la-paleolic-la-oltenolitic/
Mai vin ele okaziile.
Nu vă mai jucați de-a perfectul simplu că nu poate fi folosit oricum. Am înțeles hlizeala, dar lumea va crede că poate fi înlocuit imperfectul sau perfectul compus cu „fusăi”
Nu mă mai joc, cross my heart and hope not to die. Revin încet la graiul vorbit cel mai corect din România, Brașov. După unii. Alții afirmă că Muntenia e pe locul întâi. Depinde ce imigranți întrebi.
Dacă folosești diftongul „ia” în loc de „ea”, ca ca majoritatea brașovenilor😂
PS : adorsă beau cafia
După Făgăraș, spre Sibiu-Deva, se simte mai tare „ia”-ul. Ai mei încă pronunță „cafia”.