Și s-au întâmplat 2 chestii. În al doilea rând, a răcit toată familia. Am plecat spre Craiova ca un cuib de viespi care simte prazul dulce pe limbă și ne-am întors acasă lenți ca niște melci cu brânză dospiți în soarele anormal de puternic al lunii octombrie și efectiv ne simțim și ne mișcăm toți ca o balegă de Black Angus. Posibil să ne fi molipsit de la măgărușii care ne-au trecut strada acum 2 zile, pe neașteptat, la intersecția nemarcată dintr-un sat deluros, așa că ne-am oprit din goana cu 20 km/h a bidiviilor-putere oranj ca să le cedăm prioritatea necuvenită și i-am scărpinat cu ocazia asta între urechi (că tot încă mai car prin mașină un rest de dezinfectant achiziționat cu bani grei din pandemie), pentru că, în loc să o zbughească, fericiți că nu i-am călcat pe copite, încăpățânații de ei au preferat să se oprească în mijlocul șoselei și așa au rămas circa 10 minute. Dacă nu mă credeți, întrebați-i pe ei și sigur vă vor confirma: i-haa, i-haa! A fost fix așa.

Pentru că nu mă simt în stare să scriu prea multe, deși am material fotografic cât pentru 10 articole și am făcut poze până și la oglinda din camera de hotel, până când mă pun pe picioare în stare verticală, vă zic doar atât: în primul și în primul rând, Puggy pare că și-a revenit complet. Probabil de fericire că nu am părăsit-o definitiv, recuperarea ei a fost definitivată în lipsa noastră și acum ea este din nou pisica aia care ne cheamă la joacă în loc să doarmă toată ziua, care sare peste tot și se urcă oriunde nu e voie pe masa din bucătărie, mai vocală ca niciodată. Vede și ea că nu avem putere să o fugărim, așa că își face de cap. You go, girl!

Nici nu vă închipuiți ce fericit sunt că nu mai este speriecioasa mea mică, dar asta înseamnă totodată că s-a dus pe apa mănăstirii Sâmbăta de Sus liniștea noastră din timpul nopții. Prostuța în blănuță vine iar noaptea pe pieptul meu și se cuibărește la căldurică, apoi sare pe noptieră, zguduindu-mi pectoralii greu-încercați de regele papanașilor din ultima deplasare.

Promit să îmi revin degrabă la starea mea de sănătate optimă ca boxerii după centrifugarea în mașina de spălat rușinea înfrângerii de o banală răceală și să cresc frecvența cu care postările mele sunt recepționate în rândul cititorilor ascunși între kilobiții internetului, așadar rămâneți aproape și, dacă nu v-ați abonat deja pe mail, faceți-o acum, niciodată nu este prea târziu pentru încă o notificare importantă. Asta așa, ca să nu tot intrați aici ca un antipiretic în sistem, din 6 în 6 ore, dând refresh paginii, fapt ce îmi dă peste cap statisticile de accesare.

P.S. Cine ghicește de unde este poza reprezentativă a postării, pângărită de mine cu 4 nuci suveniruite, are de la mine veșnică pomenire, apreciere și un mare like laic.