Fuse, fuse și se duse: Open Kitchen, evenimentul pe care l-am așteptat de două săptămâni mai ceva ca pe un bucket de aripioare picante la ofertă. Nu aș fi avut cum să îl ratez decât dacă m-ar fi chemat CG și aș fi fost reținut cu treburi. Dar ei m-au reminderit cu o zi înainte, ca o companie serioasă ce sunt și ei, și eu.

Dacă tot m-am pornit spre Bran, pe o vreme superbă și într-un weekend anunțat cu temperaturi peste media sezonieră, am hotărât apoi să fac un „mic ocol”, ca să văd cu propriile ochiuri ce cârnați oltenești găsesc tocmai la Craiova, dar despre asta într-o postare viitoare.

Mai trecusem anul acesta prin Bran, dar KFC Drive-Thru nu apăruse încă pe harta recomandărilor mele pantagruelice, având atunci setată ca destinație finală terasa restaurantului pensiunii Brandeberg, despre care am scris aici.

Am ajuns cu cel puțin 10 minute înainte de ora programată și am fost preluat rapid cu formalitățile necesare, acorduri de participare, regulamentul campaniei plus alte informări și informații de înțeles la acest nivel. Totuși, ne-am băgat nasul în bucătăria lor, invitați sau nu, trebuie să aibă grijă cine le trece pragul.

După un scurt briefing și o cafea oferită din partea casei, ne-am costumat, cum se cere unor vizitatori cu simțul umorului, cu combinezon, cască și plasă de protecție pentru barbă. Cu siguranță arătam haioși, dar nu a făcut nimeni poze, mai ales că telefoanele mobile au fost predate la intrare. A urmat, obligatoriu, spălatul pe mâini și dezinfectatul, o operațiune pe care angajații chiar o repetă des (am fost atent și la acest aspect, nu doar la friteuze și ulei încins).

De fapt, știți ceva? Nu o să vă plictisesc cu detalii privind organizarea, am preferat și eu, la rândul meu, să ascult mersul lucrurilor din bucătăria de acolo, care este destul de mică, dar foarte curată și bine structurată. Roxana și Raul, cei care s-au ocupat de noi, toți clienți fideli, au fost încântați să ne arate și să ne explice cu mândrie toate etapele din viața relativ scurtă a unui meniu KFC.

De ce spun relativ scurtă? Pentru că există programul Harvest, prin care nu se recoltează organele puilor, ci se încearcă combaterea risipei alimentare și susținerea comunităților defavorizate. Pun pariu că nu v-ați așteptat la asta, nu-i așa?

Chiar dacă nu am reușit să pun mâna pe cel mai strașnic păzit secret, am furat puțin din secretul panadei și acasă voi încerca să imit o parte din succesul mariajului celor 11 ingrediente ale colonelului la un nivel de prăjire absolut sublim.

Nu trebuie să mire pe nimeni că scriu de bine (boxul cu crispy, cartofi și suc primit cadou la final, împreună cu plasa cu fundiță, le consider o mulțumire din partea KFC pentru că am răspuns la apelul lor de marketing), pentru că, deși încerc să evit prăjeala (și, vorba unui cititor: le am cu vrăjeala), nu refuz mai niciodată o invitație cu impact gastronomic. Sunt și eu om supus tentațiilor, ca noi toți, de altfel.

Am intrat cam peste tot: de la camerele frigorifice, unde pungile vidate cu carne marinată sau salatele crocante așteptau cuminți pe rafturi, până la zona de prăjire efectivă sau back-office-ul unde degețelele de pui învelite în căldura iute se scurg de excesul de zel al friteuzelor profesionale. De data asta, no pics for you, căci nu suntem pigs, să pozăm pe ascuns.

You know what? Cred că e mai simplu să vă zic că mie mi-a plăcut turul culinar și mai bine vă las să mă întrebați ce credeți voi că am omis, pentru că acum sunt (ș)nițel zgâlțâit prin All-Tenia și prefer să răspund nepunctual la eventuale nelămuriri. Sau puteți să îmi enumerați produsele voastre favorite din meniul KFC, să vedem dacă suntem compatibili, în caz de donare de sânge picant.