Voi ați aplaudat la eclipsă?
Eu, ca țăranul, nu aplaud nici măcar atunci când aterizează avionul și mă trezește din somn. Probabil am defectă vreo coardă de sensibilitate. De ce vă întreb? Păi, pentru că am întrebat și eu, la rândul meu, pe altcineva, candid și plin de mirare: de ce ai aplauda la o eclipsă? Cui prodest și pentru ce? Ce aș vrea să demonstrez sau să exprim prin acest gest întâlnit cu precădere în sălile de spectacol? Sigur, o eclipsă, chiar și parțială, este un adevărat spectacol al naturii, dacă nu-l privești chiorâș printr-un ciob de sticlă afumată, sau dacă norii îți îngăduie cu condescendență acest lucru, dar mi se pare puțin cam deplasat să aplaud plin de mirare ori de câte ori se aliniază niște planete sau de câte ori aud foșnind codrul negru, care, de obicei, tace.
Și, punând întrebarea de mai sus, am primit un răspuns care m-a lăsat perplex, ba chiar m-a eclipsat total. Am fost imediat catalogat (mai voalat așa, cât să nu pricep, ca un înapoiat ce sunt eu din epoca paleoliticului timpuriu) drept un țăran care are un orizont nu mai întins de 2 m în jur, o ființă care nu înțelege natura maiestuoasă, un apus de soare, un cuib de barză plin de excremente albicioase pe un orizont de 2 m în jur sau un cerb boncăluind în plin rut lângă pârâul cu apă cristalină etc.
Băiat educat, am mulțumit omului pentru apreciere și m-am retras în bula mea de țăran consumator de porumb la jar, care doar ocazional consumă paella cu puțin șofran. Totuși, pentru că la ora la care am programat să apară acest articol eu sunt deja, unde altundeva, decât la țară, în șlapi fabricați de țărani chinezi, vă las deocamdată să îmi răspundeți la această întrebare existențială și totodată fundamentală: voi, ca niște lorzi ce sunteți, ați aplaudat la eclipsă? Dar când aterizați în mijlocul unei discuții, ca picați de pe altă planetă?
Nu am aplaudat. Nici o clipă nu m-am gândit că e caz de aplauze. Dar eu sunt oricum o insensibilă fără suflet, am fost deja catalogată așa cu mult înainte de eclipsă.
Adevărul că e tare bine în bula asta de tărani.
Da, peasants playing pheasant. Dar la aterizare?
Nope. Nici la aterizare. Știu… Sunt o cauză pierdută. 🤷
Doar la spectacole aplaud, dar nici acolo nu mă încadrez în normă.
Adică aplauzi cu jumătate de gură? 🙂
Cam așa. 😁
De fapt ce/pentru ce sunt aplauzele?
Eu zic că sunt un mod de exprimare pentru momentele în care ești încântat de un spectacol sau eveniment.
Contează evenimentul? Contează că nu suntem toți încântați de aceleași spectacole sau evenimente?
Nu cred că ar trebui să fim toți la fel și atâta timp cât nu mă afectează în vreun fel bucuria altora, nu mă deranjează.
Eu nu aplaud decât rar pentru că rar mă impresionează ceva atât de mult încât să fac asta.
Eu percep aplauzele ca pe o răsplată/recunoștință pentru prestația/performanța unei persoane, nu pentru un fenomen cosmic. Sigur că suntem diferiți și e bine, dar, doar pentru că nu aplaud la eclipsă, nu sunt un țăran cu orizont îngustat. Îndrăznesc să cred.
Nici eu nu aplaud la aterizare sau la eclipsă, dar, am avut surpriza să constat acum doo zile că „olandejii” mei au izbucnit în ropote de aplauze, de-mi venea să-i întreb: „da’ de la ce v-ați luat, mă mamaie, mă?” :)))
Au și ei excepționalii lor. Zău dacă mă deranjează, doar că nu simt nevoia.
Doi câini imbârligați pe stradă e tot un spectacol al naturii?
La Norveja a fost înnorat așa că nu am auzit nici un „row” 😂
Doar dacă sunt masculi…