A venit, a venit toamna. Acoperă-mi tarta cu ceva. Cu umbra unui praf de zahăr, sau mai bine, sau mai bine cu caise.

Exceptând câteva icnituri de căldură, dați-mi voie să vă anunț oficial că la Brașov a venit toamna. Diminețile sunt tot mai reci și mai mohorâte, iar azi, temperatura nu va depăși 21 de grade, dacă e să dau crezare prognozei postecliptice. Mai știi, poate are legătură chiar cu eclipsa de aseară, pe care nu am văzut-o printre clădiri și copaci, dar nici norii nu s-au dat într-o parte. Tâmpa a rămas la fel de impasibilă în fața unui eveniment atât de important precum noua medalie de aur cucerită de David Popovici, de care toți românii sunt mândri, de parcă ar fi contribuit cu ceva la succesul lui atât de impresionant. Insert silă here!

Dar eu îmi văd de treabă, pentru că ce să-mi audă nările? În cuptor bolborosește în limba bătrână o tartă cu caise românești aduse tocmai de lângă Salonic. Am zis să fiu creativ și să testez și alte rețete, nu doar pe cele consacrate cu albuș adăugat la final. Sunteți gata de Copy-Paste? Luați de notați!

Primul lucru se pune la topit niște unt, între 50 și 100 de grame, în funcție de preferințe. Când untul e lichid, adăugați 100 ml de lapte rece și opriți focul. Luați din cartonul cu ouă lipit de raftul frigiderului din cauză că n-ați observat că pe fundul cofrajului era o pată de albuș 4 ouă mari, pe care le bateți de la egal la egal cu 4 linguri de zahăr alb, tos de puteri, până când câștigă în volum amestecul rezultat. Separat, tăiați în jumătăți cam 700 g de caise și stropiți-le cu zeamă de lămâie, ca să fiți siguri că sunt suficient de acrișoare și că nu se oxidează, până le vine rândul să se întindă pe cearceaful de plajă.

Dacă mai aveți boluri nesparte de copii prin casă, cerneți 250 g de făină și amestecați cu un plic de praf de copt. Într-un bol nespart. Nu recomand amplasarea de ventilatoare prin preajmă, pentru că apoi veți avea de șters praful. Eu n-am ținut cont de asta și m-am dus până la băieți în cameră, că iar se certau cu picioarele dis-de-dimineață cine să stea lângă ventilatorul pornit, care să le mai plimbe prin încăpere pârțurile nocturne, eu eram cu bolul în mână și, cumva, o pală de aer mi-a suflat o parte din făină prin cameră. Adorabil, n-am ce spune altceva. Pisica tot nu se apropie de camera lor, dacă interesează pe cineva.

Făina cu praf de copt și un praf de sare se încorporează în ouăle bătute măr de zahăr, amestecând cu grijă și conștiinciozitate, ca să nu le strivim și ultima urmă de mândrie avicolă. Nu uitați să înglobați și untul topit cu laptele, care a devenit călduț prin nu știu ce miracol energetic al ibricului Mircea. Ungeți tava aia nefolosită de câteva luni cu unt. Puteți să o și tapați apoi cu făină, dacă credeți că ajută, eu n-am observat vreo diferență la final. Dacă, prin procedurile enumerate mai sus, vă rezultă un aluat vâscos cu un debit de 0,2 m/s când îl turnați în tavă, congratulations! Sunteți patiser desăvârșit.

Mai rămâne să fi încins cuptorul în prealabil la 200 de grade și să presărați niște zahăr (de preferință, brun, eu n-am avut decât cuburi, doar nu era să mă apuc să le zdrobesc, la ora 7), așa că tot ce mai aveți de făcut este să puneți caisele cu pielița în jos pe toată suprafața aluatului din tavă și să dați la cuptor, reducând temperatura la 180 de grade. Dacă aveți funcție de ventilație, cum eu nu am, folosiți-o. Tartoplăcinta se va rumeni uniform în 40 de minute. La a mea nu este cazul, dar eu să fiu mulțumit, pentru că, la ora la care scriu textul, a mai rămas o bucată, pe care am fost inspirat să o dosesc, în vederea realizării unor fotografii decente. Cum ar fi cea de mai jos.

Poate voi vă puteți abține în frâu poftele și o lăsați să se răcească, ca să își mai tragă sufletul însiropat. Familia mea numeroasă și pofticioasă nu a putut. A fost exact cum îmi place mie: dulce-acrișoară, pufoasă și bine-crescută (trăsătură de familie).