Să mai scriem și ceva pe gustul șoferilor, că nu toți ne-am născut prinți de România, ca să ne ducă peste tot o limuzină și escorte de lux. Am rămas dator cu niște informații care pot fi de ajutor și altor vizitatori de-am Puglia, atunci când nu consumă vinuri din întinsele podgorii locale. N-am văzut chiar la fel de multă viță-de-vie ca în regiunea franco-elvețiano-germană Mulhouse-Colmar-Ribeauville etc., dar au destulă, cât să poți face poc, dacă bei și conduci.

Să începem cu prima aproape țeapă. Căutasem din timp pe internet o firmă de car rental prin Brindisi, cu gândul să o luăm din aeroport chiar de la sosire, dar îmi făceam griji că nu voi găsi parcare. Din fericire, costul uriaș al apartamentului prin booking.com a inclus și un taxi de la aeroport, așadar holiday’s first problem solved.

A doua zi, după adaptarea la valul de căldură sufocantă în condiții de umiditate ucigătoare, în timp ce savuram fiecare picătură de cafea italiană, am început să caut în jur firme de închiriat și am dat peste o agenție cu recenzii bune, sediu aproape, mașini noi și preț avantajos plus mic discount la plata integrală în avans, online. Sună prea bine pentru a fi adevărat, este? Așa a și fost. Prevăzător de când mama m-a făcut, m-am dus întâi la adresa indicată, ca să văd cu ochii mei parcul ăla auto impresionant. Ce credeți voi că am găsit? O curte cu iarbă netunsă de pe vremea amfiteatrului ăstuia, deci de vreo 20 de ani, nimic care să indice vreo urmă de activitate umană sau extraterestră. Îmi fac pomană de minutele rezonabile în roaming de la Digi și sun la numerele afișate pe site. În afară de o voce suspectă care mi-a vorbit în italiană de Nil, deși formasem număr local, nu mi-a răspuns nicio persoană.

Bun, deci un glonț de vreo 280 de euro pe o săptămână mi-a trecut pe lângă ureche, dar, dacă tot eram în oraș, hai să mă duc la a doua companie care apărea pe hartă și de care citisem cu câteva luni înainte că nu cer card de credit, nici depozit. Leorentalcars pe numele ei de persoană juridică. 800 de metri prin soare pare puțin, dar deja se făcuse ora 12:00 şi eu, în crucea zilei şi cu o sticlă de apă frizzante, căutam cai putere pe pereți uscați. Am trecut de sediul poliției statale, Questura, am traversat și o cale ferată, ieșind din cetate mai epuizat ca un june brașovechean de Florii și am ajuns la adresa căutată, unde, din păcate, se vedea că este un birou de ceva firmă, dar nu era niciun semn că acolo se află într-adevăr Leorentalcars. Site funcțional pt. rezervare online cu plata la ridicare sau cu plata în avans cu discount de 5 euro pe zi. Din nou, în ciuda ispitei de a plăti mai puțin, pentru că nu găsisem biroul deschis la adresa lor, n-am mai sunat, dar am ales să fac o rezervare (prenotazione) pe perioada găsită disponibilă și pentru mașina de oraș care să suporte 4 cârnați în concediu cu transmisie manuală. Fără plată în avans, doar la ridicare de la gara din Brindisi, care se afla la 300 metri de apartament, în circa 4 ore. N-aveam nimic altceva de pierdut, decât câțiva litri de transpirație bloggeristică și timp, dar eram în concediu, why stressed?

Confirmarea rezervării a venit prompt pe mail, în circa 2 ore m-a contactat pe WhatsApp un reprezentant, care mi-a confirmat mașina *sau model similar din aceeași categorie, ora de ridicare și locația. Cu 10 minute înainte de ora dorită, eu deja îmi dezlipeam sandalele din asfaltul topit, la umbră. După alte 20 de minute, le scriu pe WhatsApp și îmi răspund: i’m coming, madam, with a Fiat 500, 3-door, as requested. 15 minutes, traffic, madam. Ce pana mea să facem noi, 4 căluți de mare bine hrăniți, într-o mașinuță cu 3 uși? Le-am dat reply că nu e aceeași categorie și că, dacă nu vine cu Fiat Panda 5-door, cum am rezervat, să nu mai vină deloc, că nu-mi mai trebuie. Ce să vezi, cică s-a întors șoferul din drum (nici nu plecase, probabil) și în alte 15 minute a venit cu mașina aleasă de noi. Nu ultimul răcnet al Apuliei, dar în stare absolut decentă, curată. După 30 de secunde, cât a numărat banii și mi-a arătat nivelul de carburant care să fie la fel la predare, mi-a dat cheile și Giovanni dus a fost. Abia după ce am plecat de pe loc și am ajuns pe la 40 la oră am început să aud cum un rulment la roată sau o altă hibă ascunsă la cutia de viteze își face de cap, dar nimic care să nu poată fi acoperit de volum radio dat mai tare. Zgomotul de rulare la viteze mai mari oricum era ridicat, dar aerul condiționat funcționa impecabil. Și așa a fost pentru tot restul perioadei închiriate, fără incidente. V-am zis că n-am primit niciun contract sau vreo altă hârtie, care să specifice că am dreptul de a conduce buburuza asta albinoasă?

Motorul 1.0 hibrid s-a achitat cu brio de sarcina masivă de a ne transporta carcasele spre abatoarele de turiști de pe plajele stâncos-nisipoase. Pics, pentru necredincioși:

Doar că mașina de mai sus nu era disponibilă decât pentru 4 zile, iar noi mai aveam atâtea locuri de descoperit, câte zile ne mai rămăseseră de concediit. Cu o zi înainte să predau mașina cu alură de bombardier cu bași pe umăr în lupta cu șoselele, printre pliantele comerciale din apartament am văzut și un fluturaș de la o agenție de voiaj/car rental, Apulia Easy Tour. Și pe hartă apărea la o aruncătură de poșetă, nu știu cum de am ratat-o inițial. Probabil îmi întunecase mințile cerneala de inele de sepie prăjite, io no capisco. 🙂 Du-te iar pe jos până la ei. De data asta, o Roberta (nu președinta malteză a PE) simpatică și mai guralivă ca Marta vorbăreața mi-a copiat cu conștiinciozitate actele și m-a gedeperizat pe un formular de informare. Totul s-a petrecut într-un birou climatizat și în mod civilizat. Juniorul cel mare mi-a fost martor la starea civilizată. Am enumerat ce mașină vreau (tot Panda, că 7 din 10 mașini de oraș văzute în trafic erau la fel) și că o ridic de la sediul lor, dar o livrez la aeroport. Si, si, si la toate întrebările.

Cu puțină întârziere, pentru că dolce far niente, a venit și mașinuța la ora dorită. La volan, signor Davide, picat de pe altă planetă, unde nu se vorbea engleza, în afară de No și Grazie. Ne-am înțeles, totuși: el parla în italiană, eu îi scriam pe Google Translate. Soarta mi-a adus un Fiat Pandina Blu aproape nou, declanșându-mi mirosul ăla de care vă spuneam aici la deschiderea portierei. No, așe! A fost prima dată când am primit ce am închiriat fără alte tarantele sau defecte ascunse. La fel, fără costuri suplimentare, doar cu asigurare de bază și ceva baterie care încadra mașina la categoria mild-hybrid, fără să ajute în vreun fel, însă. Nu mai experimentasem senzația de mașină nouă de la achiziția SUV-ului, acum peste 4 ani. Feeling mișto, cred că am mai zis.

Ar mai fi de adăugat doar că poza reprezentativă a articolului este a unui Fiat Grand Panda electric, văzut pe stradă. La 1,98 euro litrul de benzină, poate n-ar fi fost o idee prea rea să fi căutat modelul ăsta la închirieri. Poate data viitoare, pentru că în Puglia mai e de venit, iar în Grecia nu găsești la taverne cafea de înaltă calitate la 1,3 euro sau bere de 0,5 l la 3,5 euro, nici fritto misto la 9 euro cornetul. Și, cum eu sunt fiert pe muzee și alte obiective turistice, gen turle emblematice, clar voi merge în concediu pentru mâncare, baie și relaxare.