Măciuci
Citisem zilele trecute la BogDan pe blog despre un primitiv educat în peștera mă-sii (scuzați-mi franceza) și mi-am adus aminte că am întâlnit și eu un astfel de specimen, tatăl se pare denaturat al unui copil de clasă primară la care predasem în anul IV de facultate, ca parte din practica de predare (Școala 10 din Turnișor, dacă țin bine minte. Doar pentru câteva săptămâni, nu vă îngrijorați, nu am rămas în învățământ, dar copiii ăia majoritar minoritari au învățat până la urmă orele ceasului în limba germană).
Ei, și câțiva ani mai târziu, după absolvirea facultății și mutarea la Brașov, eram cu soția în autobuzul de la aeroport spre gara din Sibiu, după un city-break în „Cobănhaun” (așa am auzit că se pronunță, nu aruncați cu sticle de bere Carlsberg în mine, că probabil e cea mai bună bere din lume. O zice până și Madds Mikkelsen). Lume puțină, oră târzie, doar vreo 4 adulți și o studentă (judecând după ținuta tinerească) on the bus. La penultima stație se urcă un gabor între două vârste și stări de agregare, cu pălărie de-aia cu boruri mari, beat ca benzile desenate japoneze, adică mangă. Am crezut că e pus pe scandal, pentru că se uita spre fată și se clătina atât din picioare, cât și din cap. Cu câteva secunde înainte să ajungă autobuzul la capăt de linie, pălărierul nostru dezaxat se duce lângă donșoara respectivă și îi spune, ținându-se de prohab, făcându-i totodată cu ochiul: hai, fă cu mine! Să vezi ce măciuci îți dau toată noaptea!
Văzând că e ignorat cu superioritate (bravo, fato!), profită de deschiderea ușilor și dispare în întuneric (l-a ajutat și culoarea pielii pălăriei). Totuși, dacă abordarea ar fi escaladat și ar fi atins-o, nu cred că m-aș fi abținut să nu-l pocnesc. Și nu o spun din postura unui viteaz de tastatură, dar dacă ar fi fost iubita/logodnica/soția în locul fetei, voi, bărbații, ce ați fi făcut? Sau, de ce nu, și voi, doamnele care mânuiesc cu dexteritate poșeta plină de nimicuri grele?
Legendă, dar nu-i o legendă: am memorie vizuală, rețin fețele oamenilor și îmi aduc aminte ani mai târziu unde i-am văzut, dacă îi mai întâlnesc. Nu pe toți, doar pe cei… memorabili.
Ce descrii tu a fost ceva obisnuit in viața la Ploiești. Ca să evit posibilitatea de fi blocată într-un mijloc de transport în comun de astfel de indivizi, am mers doar pe jos cât am locuit în Ploiești. Rare excepții când eram cu vreun grup de colegi.
Nici ca pieton nu ratam ocazia de a fi acostată de persoane care nici nu sunt sigură că în Ploiești erau/sunt minoritare. Mi-am creat de mică o privire și o atitudine care să minimizeze șansele de apropiere și acum am momente în care realizez că am fața aia și mă chinui să mă îmblânzesc.
Așa de rău e? Nu am prea fost prin Ploiești ca pieton, poate de 2 ori în 20 de ani.
Îmi amintesc de o întâmplare asemănătoare de acum câțiva ani când am cerut ajutorul unui polițist care mi-a dat ecran albastru: nu sunt în timpul programului și nu mă amestec 🤬 De obicei îi descurajez din priviri iar dacă este vară mă postez în așa fel încât să se vadă tatuajul de pe umăr 😂 nu oricine are curaj să se pună cu o „doamnă” tatuată, de vârstă incertă și tunsă periuță. De obicei iau atitudine, chem poliția sau cer ajutorul trecătorilor dacă este cazul, și poșeta bine poziționată descurajează. Am fost crescută între veri cu diferența de vârstă de cel puțin 12 ani și am fost protejată tot timpul dar și învățată să mă apăr dacă sunt singură.
Tatuajul ce reprezintă, ceva fioros?
O pasăre Phoenix destul de mare și colorată pe modul revival, sunt mai rea decât foamea dacă mă supără cineva, sunt un mix exploziv de sârbi/greci/unguri 🫣 civilizată de obicei, calmă și relaxată până se depășește limita maximă, reacțiile sunt graduale nu scot bazuka instant.
Om educat și trecut prin viață. Tuns periuță e ceea ce voi presta și eu azi😁.
Am intervenit chiar săptămânile trecute, dar la o cerșetoare, tânără, unghii puse, tupeistă, agasa o tinerică în autogară. Fata era în încurcătură, deja căuta bani, doar să scape. Am hâșâit cerșetoarea. S-a retras bombănind😁
Păi da, este inacceptabil. Bravo!