Aflasem recent că voi fi tătic pentru prima dată și eram foarte încântat, nici măcar nu ne străduiserăm mai mult de 2 ori pe zi, soția să tot fi avut 2 luni de sarcină, complet invizibilă pentru un ou ochi neformat. Ei, și vine la noi în vizită un văr nedorit din Irlanda, cu soția lui irlandeză much more gravidă ca a mea (eu îi întâmpin cu o glumă scremută, ca de obicei: you’re Moldavian, she’s Irish, beat this), în cursul lunii a 8-a, cu un pântec imens și ne roagă să-i ducem undeva unde să nu depună prea mult efort, prin jurul Brașovului: Babele. M-am executat, am ajuns și am urcat relativ rapid, de la prima oră, am făcut pozele de rigoare din profil cu babele noastre, dar când să coborâm, ia telecabina de unde nu-i. O mică defecțiune care durase vreo 2 ore a produs o coadă imensă, oamenii stăteau în picioare și se călcau pe ele ca vacile în staul. 

Vărul nedorit, în singurul lui moment de inspirație, începe să dea din coate și să vorbească în romgleză: attention, attention, faceți loc, avem două female pregnante în grup și au intrat în leibor. M-am înroșit ca un votant PSD prins cu ștampila în buzunar, dar l-am urmat și ne-am băgat în față, coborând cu prima cabină disponibilă. Până să coborâm, doamnele noastre numai în oftaturi și suspine au ținut-o, ziceai că mai simulaseră asta cândva înainte. Bineînțeles că am auzit apoi în spate și alte cupluri, încercând să profite, poate pe bună dreptate, nu știu, nu sunt doctor: și eu, și eu sunt însărcinată. Parcă eram la cursul de puericultură, nu pe munte, atâtea graviduțe apăruseră. Doar că, în cazul lor, n-a mai funcționat pretextul, lumea enervată nu le-a mai lăsat. 

Nu sunt mândru de asta, doamna mea era măcar însărcinată, doar că durerile nașterii au apărut abia după încheierea sezonului turistic…