Nosce te publicum
Mai jos vă prezint resturile unei pepenoaice absolut delicioase. Din păcate, n-am putut face poze la primul pepene scăpat pe jos în Carrefour (pe care l-am cântărit și plătit apoi, pe bucăți). Apoi, cu mândria lezată, m-am prefăcut că mă pricep. Am gâdilat produsul la codiță, l-am ciocănit ușor cu palma pe toate părțile, iar la final am conchis, în văzul paznicilor: ăsta e numai bun. Ce să vezi, norocul prostului, dar se pare că sunt un mare cunoscător în ale cucurbitaceelor. Am mai avut „norocul” ăsta înainte de examenul de licență, când am nimerit un pepene mai ceva ca terciul lui Goldilocks, am insistat să mă hidratez, dar apoi făceam ture du-te-vino între baie și holul facultății, și nu de emoție. Dar divaghez.
De dragul științei, voi presupune că pepenele tocmai îngurgitat nu conține nitriți și nitrați, ci doar zaharuri naturale, apărute într-un mediu propice, cu sol uscat și nisipos, cum e cel din sudul aproape deșertificat al României. Dă Dăbuleni, cum s-ar zice în All-Tenia, vorba lui @Cristian Paleologu. Dar ce mă macină pe mine așa cum o râșniță macină bobul de cafea este altceva, și anume:
- Voi ce fel de consumator de pepeni sunteți: tot ca mine, căpcăun cu ștate vechi, care mănâncă pepenele din scoajă în scoajă și scuipă sâmburii în cascadă?
sau
- Ei, aș! Miezul roșu e miezu’, albeața de pe coajă e pentru săraci. Lasă-ne, lasă-ne! Noi suntem gentlemani, folosim cuțitul și feliem tacticos, scoatem sâmburii cu furculița, ca domnii.
Nu mă pricep să aleg pepenii. Dar îi mănânc cu mare plăcere. Nu chiar din coajă-n coajă, dar nici nu rămâne mult din ei.
Eu îl curăț de coajă și de sâmburii aparenți, îl tai cuburi și-l pun într-un castron în frigider.
Nu vreau să pară că nu curăț frigiderul, dar parcă dacă fac asta (că mai fac și eu uneori), are gust de frigider. Cel mai bine se păstrează fie în caserolă cu capac, fie în folie/pungă fără mirosuri.
Aici caserolă de sticlă cu capac închis etanș 🫣 de fapt toată mâncarea și prăjiturile trec în casolete de sticlă cu capac înainte de a fi puse în frigider, știu că este grav dar atât s-a putut 🤷
Dimpotrivă, tu procedezi cel mai bine. Etanșe fiind casoletele, nu emană mirosuri și nici nu atrag. Eu nu am obiceiul ăsta, cel mult un capac sau o pungă/folie. Dar pepenele cum îl mânânci?
Spălat, uscat, feliat și apoi cuburi puse frumos în casoletă cu capac și la frigider. Cumpăr pepeni mici 🫣 sunt coșmarul vânzătorilor, știu, nici măcar nu am voie să mănânc așa că mă păcălesc singură. Dacă sunt cu sâmburi mai măricei și puțini îi și curăț, dacă sunt mulți curăț cât se poate (cu un bețișor de frigărui) reiau: nu am toți biscuiții în pachet și am multe restricții alimentare cu care m-am obișnuit de multă vreme.
Din cauza unui diabet, sau alte afecțiuni?
Mai există în IKEA sau Lidl niște capace de silicon rotunde/dreptunghiulare care pot fi puse peste castroane sau diverse vase, și mai folosesc niște „stop odor” no perfume by Carrefour foarte eficiente, am probleme mari și cu mirosurile. Chiar este neplăcut și greu de înțeles pentru ceilalți.
Puțin mai rău, este oprit din evoluție, depinde doar de mine cât am chef să trăiesc în parametri normali, niște restricții alimentare n-au omorât pe nimeni ba chiar au salvat.
Fruntea sus, caserola jos, la rece. 🙂
Deși când m-am mutat în apartamentul actual, proprietarul mi-a cumpărat un frigider nou, acopăr castronul ori cu capac, ori cu folie.
Imi aduc aminte de pepenii din copilarie, cum ii cara bunica-miu din piata, având grija sa fie cu cepul in sus sa nu-i curga zeama. Pâna si barbatu-meu isi aminteste muntii de pepeni din pietele românesti.
Mâncam felia cu dintii, nu cu furculita, târziu am aflat/vazut cum e civilizat.
In Franta rar am avut noroc de pepeni buni. Pe aici, in nordul Loarei, pepenii galbeni sunt la cinste, la aia rosii lumea strâmba din nas. Si-i inteleg pentru ca sunt fazi, fara zahar si, in general, trecuti. Am gasit acum vreo 3 ani la ferma, foarte buni. Apoi, in anul urmator, a adus barbatu-meu unul, de la un coleg, care il avea de la taica-su’, care era marocan. Ei bine, anul asta, din cauza incalzirii globale presupuse si a caniculei certe, pepenii sunt deliciosi, chiar cumparati in supermarché. Si au sâmburii atât de mititei ca-i inghit cu totul. Dar ii manânc cu furculita.
Așa e, când e foarte cald, și pepenii sunt dulci. Dar cu cât mai aproape de teren, cu atât mai proaspeți sunt. Loire e o zonă unde mi-aș dori să ajung. De fapt, nici Parisul nu am apucat să îl văd. Merci beaucoup pentru răspuns, Jual!
În lanțul norvegian de magazine din care cumpăr proveniența este Costa Rica. Sunt rotunzi chiar dacă sunt pijamale sau verde închis și nu au sâmburi. Ii zice vannmelon😜.
De cativa ani nu mai tai capacul și apoi pe meridian ca tine, ci continui să tai paralel cu ecuatorul și să decupez partea roșie tuturor participanților la masă, cum ar veni nevasta și fiul. Apoi fac bucățele mai mici cojile ca să nu îmi perforeze punga biodegradabilă pentru deșeuri alimentare, că se răspândește in tomberonul dedicat pe care tot eu trebuie să îl spăl😬
Copil fiind furam pepeni din grămezile mai sus amintite și neavând ustensile de mâncat ii spărgeam de bordură și ne morfoleam ca porcii la gură savurând recenta pradă.
Adevărata artă era să cumperi pepene bun fără să îl încerci pentru că se punea la rece in cadă (vană, pentru ardeleni;) ) fiind atât de mare că nu încăpea în frigider. Atunci era atacat „cocoșul”, partea din mijloc, fără sâmburi, iar restul era mâncat scuipând sâmburii precum sălbaticii. Peste ani am început să mâncăm și noi cu furculița și cutitul😂
În cadă îl țineau și ai mei la rece, lăsând să curgă un firicel de apă rece pe el (apă necontorizată). Vannmelon makes sense pentru ardeleni: pepene de vană. 😜 Nici piețarii actuali nu îi mai încearcă, dar, cum nu mai sunt copil și nici copiii nu mai sunt mici, îmi convine să nu aibă dop.
Când eram mică, în vacanța la mare, pentru că nu exista piață sau magazin în satul în care mergeam, cumpăra tata mai mulți pepeni odată. Pe unul îl punea în mare să se răcească un pic și să-l mâncăm în ziua respectivă și pe ceilalți îi îngropam în nisip.
Unul din primele lucruri pe care le făceam când ajungeam pe plajă, după ce puneam cortul, săpam o groapă în nisip pe care o foloseam ca pe o cămară.
Chestia cu groapa am mai auzit-o de la cineva care mergea cu cortul la Gura Portiței, groapa era cămara/frigiderul pentru perioada vacanței.
Ah, ce vremuri faine erau la Portița 🤗 îmbrăcam groapa cu stuf și deasupra tot un strat gros de stuf, se păstra totul perfect.