Scoatem cortelli pentru ultima dată, iar eu mă resemnez cu apă plată. Rău am ajuns, frați întru licori drojdiite. Fiind singurul șofer în cursa de mai târziu de tot de pe Valea Prahovei, restul bronzaților la pahar savurează beri reci ca ghiaccia. Îmi vine să cry me a river, atât de sete mi-e, pentru că se știe că apa potolește setea, dar nu stinge arșița interioară a unui bărbat aflat între două halbe de vârstă.

Așadar, without further ado, doamnelor, domnilor, neiubitorilor de bere și/sau de pizza, în ordinea numerelor de pe meniu, vă prezint ultimele pizze italiene de anul acesta:

Numero uno: Teatro Verdi, pentru subsemnatul butt, of course.

Numero due: due Capriciose, pentru cele mai capricioase ființe din mia famiglia, nu stiu cu cine îți seamănă, nevastă!

E numero tre: Vittoria, pentru învingătoarea prin knock-out tehnic de acum 25 de ani. Kneel, femeie! Rise, Mrs. Ruccola!

Spun Arrivederci, Italia! Andiamo finalmente a casa, salsiciilor pugliese! Grazie, Brunda Pizzeria, pentru coperto ex officio!