Nu știu cât de inspirat am fost la alegerea titlului, dar nu mi-au venit alte cuvinte pe moment.

Cum să vă zic, când e vorba despre muncă, prefer să lucrez pe cont propriu, sunt mai degrabă individualist. Poate și prin prisma profesiei, dar nu mi-a plăcut niciodată să mă implic în proiecte ce presupun direcționarea de mailuri în cascadă, ultimul reply nefiind niciodată cel mai recent. Nu. Eu îmi văd de bucățica mea, îmi fac treaba și livrez, mai departe, să facă managerul de proiect, că de-aia manageriază cu spor.

Așadar este și normal că lucrurile nu diferă cu mult nici în momentele când se apropie ziua de naștere sau onomastica vreunui șef/superior, și lingăii de serviciu încep cu mailurile pe intranet/creează grupuri pentru contabilizarea cotizațiilor „benevole”. Oricum, nu e ca și când cei care nu contribuie nu sunt invitați apoi, pentru că toată lumea e, oarecum, binevenită. După interese și posibilități.

În acest context, nu am cum să nu vă povestesc despre o întâmplare tipic nemțească de acum câțiva ani, când încă se mai obișnuia să ne întâlnim pentru evenimente fizice, nu doar pe Zoom/Teams. Se apropia ziua de naștere a șefului ăl mare, tartorul corporației, care coincidea și cu petrecerea de vară la sediul central din străinătate. Toată lumea a fost invitată „în mod cordial”, dar, împreună cu mesajul de anunțare a marelui eveniment, am primit fiecare și un formular în care trebuia să bifăm numărul de cârnăciori pe care aveam de gând să îi consumăm cu această ocazie. Și aveam opțiunile:

0 cârnăciori, sunt vegetarian

1-2 cârnăciori

Cu/Fără muștar. (Nu) doresc ketchup cu curry.

Vă jur pe degetul mic de la picior că așa era textul mesajului venit tocmai din partea marelui CEO. Din fericire pentru colegii filialei din România, deplasarea până în Germania nu era inclusă în pachetul salarial, deci nu s-a dus nimeni pentru niște crenvurști, dar apoi, din pozele descărcate de pe ftp-ul firmei, chiar l-am văzut pe șefu’ cum servea angajații din alte filiale, pe baza unui tabel cu porțiile „rezervate”. Spirit german, nu balcanisme cu mese îmbelșugate. Dar cine e încă milionar în franci elvețieni? Herr Ober Geizhals, desigur.

Revenind la oile corporatiste locale, partea bună este că, după primele refuzuri de a-mi plăti în avans felia de pizza și paharul de suc la suprapreț, acei colegi poopinkurishti și-au învățat lecția și mă cam ocolesc cu astfel de doleanțe contributive. Nici eu nu sunt cu obraz gros și nu prea îmi arăt fața la astfel de evenimente, dar îmi convine: ei se bat reciproc pe umeri în oficiu, eu bat din taste la birou, cu căștile în urechi, departe de corporația dezlănțuită.

Voi cum procedați? Vă țineți departe, sau vă implicați trup și suflet în compania pentru care munciți cu aprindere la plămâni?

Aștept să vă destăinuiți în număr cât mai mare, eventual anonim, dacă aveți colegi HR care își întind antenele prin toate colțurile internetului.