Circuitul banilor în natură
Și nu mă refer doar la pierdut bani prin piață sau prin autobuz, cu ajutor pesedist, căci am fost mai norocos, nu știu să fi fost buzunărit vreodată, dar de găsit, am găsit de vreo câteva ori, sume mici, ce-i drept. Insuficient cât să compenseze cea mai mare sumă pierdută, și anume 500 de lei acum peste 15 ani, deci nu chiar puțini bani la vremea respectivă. Să vă zic și cum, ca să vă atrag în discuție. Poate-poate.
Fuseserăm invitați la un botez în luna ianuarie, invitația venind destul de pe așteptate chiar înainte de sărbătorile de iarnă, când ne pregăteam să plecăm în concediu la cabana plăpumioara a părinților mei. Ca să nu plecăm cu banii după noi, riscând să îi și cheltuim, am decis de comun acord cu soția să punem banii într-un plic și plicul într-o carte din bibliotecă. Tineri fiind, nu aveam mai mult de câteva zeci de titluri, așa că am ales una la întâmplare și apoi ne-am întipărit ambii în minte ce carte era. Așa am crezut, cel puțin. Și duși am fost la distracție pe banii altora.
Vine seara dinaintea botezului, venim acasă după vreo 2 săptămâni de absență și mă duc la bibliotecă, dar nu mai eram deloc sigur care era cartea cu pricina. Soția mă vede descumpănit și vine plină de condescendență, pufăind toată de superioritate și încredere, scoate cartea pe care o ținuse minte, dar, ce să vezi, nici urmă de vreun plic. Nici în cartea aia, nici în celelalte. Pățăști! Banii se evaporaseră fără urmă, în casă nu fusese nimeni cât timp am fost plecați, deci ce s-a întâmplat a rămas un adevărat mister, demn de Hercule Poirot.
Nici acum nu știm ce s-a întâmplat cu banii ăia, dar așa de bine ne amintim întâmplarea, pentru că apoi am mai verificat și răsverificat de câteva ori toate cărțile din casă. Pentru botezul respectiv am scos de la bancomat (trăiască descoperitul de cont) alți bani și ne-am văzut de treabă, dar nu prea ne-am distrat, pentru că apoi o lună de zile mai mult cartofi am mâncat.
E drept că, privind acum din urmă, am fost câștigat în alte privințe. Faza nasoală pentru colegul respectiv a fost alta, mult mai serioasă și păguboasă: cineva a acționat la pont în casa lui fix în noaptea în care noi ne „distram” la restaurant, intrând prin efracție pe geam și ieșind cu bijuterii (normale, nu vă gândiți la cutii de pantofi), bani și un laptop, despre care poliția a considerat că au o valoare mult prea mică, pentru a cerceta cazul cu prea multă seriozitate.
În cazul meu, vă pot garanta că nu i-a cheltuit soția, ea fiind mult mai atentă cu banii ca mine, dar nici eu nu mi-am cumpărat truse de scule noi sau dicționare.
Dar acum sunt curios dacă și voi ați pățit să vă dispară bani/valori în mod inexplicabil și să nu recuperați niciun sfanț. Sau, de ce nu, dacă ați găsit pe stradă un portofel cu bani și ați sunat la 22.22.22.
Nasol moment!
Chiar acum vreo 2 saptamâni barbatu’ i-a spus fiicei comune sa verifice cartile dac-o fi sa le arunce dupa ce-om da noi coltul. Mi-ar placea sa-i vad pe mostenitori cum iau ei fila cu fila câteva sute de carti (benzi desenate incluse). Ca nu le-am spus in CARE carte sa caute!
Bun așa! Poate dau de carduri de credit, în loc de bancnote…
La un moment dat am golit un apartament ca să-l pregătesc de renovare. Locuise acolo o femeie în vârstă care rămăsese singură. După lucrurile găsite în apartament, femeia aia probabil a rămas traumatizată de lipsurile din perioada comunistă pentru că avea stocuri de produse de pe vremea aia, în condițiile în care ea a murit prin 2001.
Am luat la rând fiecare lucru și fiecare carte. Am găsit printre cărți și haine, bani și bijuterii. Banii adunați reprezentau o mică avere, dar probabil uitase de ei la denominare și în 2001 reprezentau doar dovezi ale unor epoci și traume trecute.
Din păcate n-am găsit nici o cutie de pantofi.
Bunica adoptivă a mamei (e o poveste mai lungă, am avut 6 bunici) era cam cleptomană, după un AVC și tot așa, a strâns o mică avere găsită după deces, inclusiv un teanc de bancnote de 5 lei nou-nouțe, destinate donațiilor la slujbele de duminică. Dar am găsit și conserve în servantă sau nasturi sub saltea. Ba chiar și ceasul de mână al soră-mii, dispărut misterios.
Cu bani nu am patit in felul asta dar disparitii misterioase au fost.
Cea mai funny chestie pe care o tin minte a fost o cana de cafea care a disparut de langa mine in cateva zeci de secunde.
Primisem niste cani albastre, o frumusete, de la niste prieteni care aveau tot felul de materiale publicitare (cu asta se ocupau).
Cu prima ocazie cand am facut cafeaua de dimineata am folosit una dintre canile alea. Am lasat cafeaua la racit cateva minute si cand sa beau nu mai era nicio cana albastra in camera, zero, mister total. Am cautat-o cateva minute si apoi, enervat, mi-am facut alta cafea. Cred ca ar trebui sa adaug ca eu nu beau cafea rece, caut fereastra aia in care cafeaua s-a racit suficient cat sa pot sa o beau. Ala e momentul cand nu raspund nici la telefon.
Cand am venit seara acasa am gasit imediat cana albastra pusa de manuta mea intr-o biblioteca din sufragerie, fix in fata mea. Era plina cu cafea cum o lasasem. Am pufnit si mi-am vazut de treaba.
A doua zi fac cafeaua in cana albastra, pun cana tot aiurea prin sufragerie dar de data asta tin minte locul ca un politist care o pune de un flagrant care il poate face celebru. Dau o tura prin casa si, ptiu drace, cana albastra nu mai era acolo. Dar v-am zis ca fusesem vigilent, stiam exact unde sa ma uit. Superba mea cana albastra se transformase intr-o banala stacana alb-galbui-murdar pentru ca era nu stiu ce smecherie care o facea sa isi schimbe culoarea la caldura. Mister rezolvat, palma peste frunte.
Mi-a plăcut. Cafea rece beau doar dacă e frappe cu ness. În schimb, cănile mele au altă șmecherie, dacă nu le spăl: se transformă pe interior în alb-gălbui-murdar. 🙂 Măcar ai găsit cana, dar eu plicul cu bani, nu.
Eu am talent de a pune lucrurile „bine și cu logică”, dar cam uit logica aia infailibilă și aplic deviza „lasă că apare la un moment dat!” Numai că pentru asta trebuie să ai chestii în duplicat pe care să le poți folosi pana apare celaltă😂
Tot Asa am găsit 50 de mărci într-o carte. Era demult doar valoare numismatică.
Pe vremuri, până și în clasor găseai mărci…poștale 🙂
Cică era un popă-n Răscăieți la un moment dat și cică se duce episcopul să vază dacă omul nostru mai pune mâna să citească din cărțile sfinte.
Ajunge la om acasă și nu-l găsește, dar o ia pe preoteasă mai pe ocolite. Cică:
– Măi taică ai niște praf din acela care se strânge pe cărți, că mă cam dor ochii și-i bun leac pentru durerea de ochi?
– Păi cum să nu fie, Prea-Sfiniția-Ta, e plină biblioteca preotului, poate că dinadins n-a mai pus mâna pe ele de ani de zile!
Asta așa, fără nicio legătură. În fine, prin anul I de facultate aflu eu că am intrat chiar cu bursă. Era pe la sesiunea de iarnă așa. Și s-a dat în câteva tranșe, din care prima a fost vreo 500 sau pe-acolo. O bancnotă de 500 și mărunțiș, mai exact. Cum n-am putut nici măcar să iau un sandviș de banii ăia și-a trebuit să mă împrumut, am ajuns cu ei intacți în cămin. I-am pus într=o carte și am uitat complet de ei, mai ales că mai făceam mici proiecte pe bani.
Prin vară, cam rămas fără parale fiindcă plătisem căminul pe lunile de vacanță, iar clienta pentru un proiect de licență nu mai dădea semne că vrea să plătească, neavând ce face, am pus mâna ca la întâmplare pe o carte și dă-i și citește.
Dau la un moment dat pagina și se prelinge cinstit, liniștit bancnota mea de 500 de lei. Se-nțelege că mi-au apărut dolari în ochi ca la desene animate.
Și mai haios a fost că-n ziua aia mă sună duduia că scuze, că hâr, că mâr că să ne vedem să-mi dea banii. Ne vedem, îmi dă banii, era puțin cam prea sumar îmbrăcată pentru dat bani, adică mă-nțelegi, era îmbrăcată mai mult ca pentru produs.
Restul e istorie.
Ți-au picat cireșele, când ai dat de bani. Apoi, când a venit clienta, ai dat de lămâie, dacă zici că era îmbrăcată ca un rezumat. 🙄