În contumacie
În lipsa mea de la birou, WordPress s-a actualizat singur și m-a întâmpinat cu un îndemn. Să scriu care e stilul meu pentru decoratul casei. Păi, cum să vă spun, primul, dar primul lucru pe care l-am făcut după ce m-am trezit în prima dimineață, acasă, a fost să aspir și să dau cu mopul, apoi să pun toate covoarele alea spălate acum o lună și ceva înapoi pe pardoseală, ca să vedem reacția pisicii. Nu de alta, dar, cât am fost plecați, a luat-o socru-meu la ei acasă și Puggy a fost cea mai cuminte ființă din lume. Cum a ajuns acasă, pauză pipi, pauză caca. Și tot în camera noastră preferă să stea. Parcă anxietatea e de nivel oțârucă mai scăzut, dar e acolo. O cititoare îngrijorată mi-a recomandat chiar să dau cu tămâie prin baie, poate a văzut pisica vreun șobolan posedat prin baie și s-a speriat de el. Sau să caut pe sub mobilă, poate a căzut vreun castravete. No joke, dar încă nu am ajuns la faza de utilizare de castraveți… în dormitor. „Anywho”, i-am zis soției de sugestii, ea a vorbit cu soacră-mea, ia ghiciți a ce miroase prin baie zilele astea, doamne, miruiește-ne pe toți! Păi nici mie nu-mi vine să folosesc litiera umană. Și, în timp ce vă scriu, a fost schimbat și nisipul fancy care depistează bolile de rinichi, pentru că se pare că nu-i mai place pisicii de nicio culoare (luasem ceva de nuanță portocalie). Cum am turnat în litiera proaspăt spălată 15 lei de nisip ordinar, i s-a golit și vezica. Deci da. Aștept numărul doi.
P.S. S-a întâmplat și numărul doi. O familie de 4+1 e foarte fericită acum.
P.P.S. Fără aproape nicio legătură cu baia, vă zic doar că, în primele zile, găsisem în Brindisi o gelaterie cu gusturi și arome artizanale excelente. În timp ce lingeam de zor conurile între noi, ca în familie, vedem un gândac de canalizare de dimensiunea unui diplodoc cum ieșea tacticos de sub tejghea. Era atât de mare și gras, că i-am observat antenele murdare de înghețată. Eu nu-s scârbos, în copilărie pândeam și omoram gândacii de bucătărie cu papucul de casă, n-am treabă cu lighioanele care mișună pe picioare multiple, fac parte din faună, dar un cucaracha mare cât o cicadă n-am mai văzut. Ne-am terminat porția de gelato, dar nu am mai revenit la negozio-ul respectiv, și bine am făcut, pentru că am găsit apoi alt gelatier care ne-a stins lumina, la propriu, dar am savurat pe întuneric, pentru că era mai răcoare.
Ca să răspund la întrebarea din poză, eclectic!
Cu lighioanele negre și lucioase care circulă nestingherite pe stradă și nu numai, am o mare problemă. Nu știu să descriu senzația. Este o combinație de scârbă, teamă, fascinație. Nu pot să calc pe gândaci din cauza scâșnetului provocat de spargerea elitrelor. Faptul că o zbughesc rapid și necontrolat când simt o prezență în jurul lor mă face să țopăi în încercarea de a evita atingerea involuntară. Nu vrei să știi cum mă simt când sunt în sandale! Parcă și simt multele picioare circulând pe mine.
Fascinația vine din faptul că în ”Jocul lui Ender” eu așa îmi imaginam specia distrusă. Și am simțit empatie citind cartea. Empatie pe care nu mai am timp s-o simt când trebuie să trec printre ei.
Înțeleg senzația. Dar ce final a avut filmul ăla!
Mie mi-a plăcut atât de mult cartea încât nu am putut să apreciez cu adevărat filmul care nu se potrivea cu felul în care îmi imeaginasem eu totul. Dar spre deosebire de alte cărți ecranizate, aici chiar a fost foarte bine.