Cel mai rău hotel
Că tot e vară și lumea viermuiește pe plaje sau prin parcuri mai ceva ca țânțarii atrași de expirația alcoolizată a turiștilor mahmuri din Vama Veche, să vă spun care a fost cea mai urâtă experiență trăită timp de aproape o noapte pe propria piele.
Au trecut ceva ani de atunci, hotelul nu mai există nici măcar sub altă denumire (oare de ce), așa că îmi pot spune liniștit oful, din moment ce, la vremea respectivă, booking.com a aplicat aceeași tactică ca eMAG, când e vorba de recenzii nefavorabile: au blocat recenzia.
Hotelul în cauză se numea Felix și era situat undeva într-un cartier mai ponosit al Varșoviei. Țin minte scorul, 7.9, eram conștient că nu poate fi ceva wow, dar era cam singura variantă cu parcare proprie, aproape de autostradă, pentru un popas de o noapte, la întoarcerea din Gdansk spre România.
Prieteni, nu doresc nici celor mai mari dușmani bloggeri să aibă parte de o astfel de suită precum cea în care m-am cazat la ora opt seara, cu 2 copii miculuți și o soție gripată. Jeg pe uși, paturi cu lenjerie de pe vremea lui Iablonowski și saltea fabricată în Yugoslavia, în tonuri galben-roșu căcăniu cu Pete degradé. În cameră mirosea a mucegai amestecat cu fum de țigară și after-sex (nu era hostel și nici lupanar, am verificat ulterior), obiectele ceramice din baia cu vas de toaletă cu clopot aveau încrustații de calcar negru și mochetă necurățată încă de la inaugurare era pătată cu substanțe de origine organică. Și nu mă refer la vin roșu din soi vulcanic.
Am pus toate hainele noastre purtate de peste o săptămână pe patul dublu și din blugii mei rulați am făcut perne, ca să am curaj să culc copiii. Eram frânt, altfel aș fi făcut scandal și aș fi căutat altceva. Am ațipit cu greu pe 2 scaune din placaj, iar soția pe un fotoliu care avusese cândva burete. La ora 3 noaptea n-am mai suportat și ne-am „decaznat” în mare scârbă. La plecare mi-a căzut din neatenție pe jos periuța de dinți, acolo am lăsat-o, spre rușinea mea. Nu am vrut să mai ating nici clanța ușii pe exterior și am lăsat camera descuiată, cheia pe tejgheaua nesupravegheată și dus am fost. M-am mai oprit abia la Oradea.
Am încercat să avertizez alți turiști, dar recenzia mi-a tot fost respinsă. Ruşinică, booking.com!
Ar mai fi o cazare de unde am plecat în toiul nopții cu farurile stinse, prin sudul Bulgariei, satul Kirkovo, dacă nu mă înșel, dar mi-e că mă găsesc rakeții care aveau nunta în noaptea respectivă și trăgeau cu armele în aer ca nativii din Kandahar. Muzica zguduia patul și, în ciuda filmării trimise către serviciul Clienți al platformei de pe care rezervasem, nu am obținut nici măcar o scuză. Sunt fericit, totuși, că am scăpat cu viață.
Dacă și voi aveți experiențe nasoale care au lăsat traume și urme adânci în cutele cerebrale, scrieți-mi în comentarii, pentru că le voi citi pe toate, între sesiuni de șofat prin traficul italian ca la nebuni.
Ciao e arrivederci, ragazzi e ragazze!
Prin 1999-2001 am lucrat la rețeaua Cosmorom devenit ulterior Cosmote, Telekom. Am umblat prin țară în lung și-n lat prin locurile indicate pentru costruirea site-urilor de comunicații. Din fericire, în vremea aia Connex-ul scosese un ghid cu recomandări de locuri de cazare și restaurante de prin toată țara. Totuși aveam de umblat și prin locuri unde Connex-ul nu găsise nimic decent de recomandat.
Așa am ajuns să ne cazăm într-un hotel din Dej unde am urmat aceleași tehnici descrise de tine. Am dormit îmbrăcați, am acoperit patul cu lucrurile din bagaj și am făcut perne din haine. Că am dormit e o exagerare. Toată noaptea m-am străduit să nu mă ating de ceva din camera aia. La vremea aia nu se punea problema de recenzii pe vreun site. Mi-am organizat treburile în așa fel încât să nu fiu nevoită să mai înnoptez vreodată în orașul ăla.
Mă „bucur” că nu am fost singurul.
Am patit asa ceva, punct cu punct (1 noapte, obositi morti de pe drum, dar din fericire cu no kids, hotel imputiiiiit) in Olanda. Numai ca nu facusem rezervare, ca pe vremea aia straveche nu existau Booking si Airbnb. Plecasem la aventura, convinsi ca o sa gasim. Pe naiba, n-am tinut cont ca si la ei e week-end prelungit. Dupa ce-am facut (o buna parte din) stabilimentele amsterdameze, ne-am indreptat spre coasta. Si am tot mers pâna am nimerit pe o peninsula unde era o sarbatoare populara si la miezul noptii cineva ne-a indrumat spre acest asa-zis hotel.
Cât despre Booking, si mie mi-a blocat un comentariu zicând ca trebuie verificat, deoarece nota mea era de 4 puncte inferioara mediei. Era un apartament la Bologna, inchiriat dupa covid, in 2021, timp in care fusese neutilizat, presupun. Proprietarii faceau apel la studenti ca sa dea cheile si sa rezolve eventualele probleme. Ceea ce era o idee nefericita pentru toata lumea, pentru ca nu prea le pasa si nici nu erau disponibili. Apartamentul, sau cel putin baia, fusese inundata de vecini, tencuiala se desprinsese si fusese cât pe ce sa ne cada-n cap. Dupa câteva zile, comentariul meu a fost totusi publicat.
Eram convins că mai sunt și alții pățiți pe toate planurile. Din fericire, predomină experiențele plăcute, dar, în cazul meu, dacă nu au scor de măcar 9, nici nu mă uit la cazări.
Apartamentul din Bologna avea peste 9. Asta e o alta discutie: trebuie inlaturate toate locatiile noi, având in vedere ca, evident, nu pot avea apreciere? Intr-un an am riscat, am inchiriat o casa fara nici un comentariu, pusa pe Booking de câteva zile. A fost una dintre cele mai bune locatii ever, chiar am cerut proprietarei sa mai stam o noapte.
Un alt aspect este atunci când inchiriez o camera intr-un hotel dintr-un lant hotelier cunoscut, gen Holliday Inn sau B&B Hotels. Notele nu sunt mai mari de 8, dar stiu sigur ca va fi curat. Citesc comentariile, in special alea recente, ca daca se plânge unul de calorifere si da nota mica, mie mi se fâlfâie daca merg vara.
Absolut adevărat
Lucram prin 2004 la Sarajevo și am hotărât cu colegii să mergem la un rafting pe oareșce râu după ce ne terminăm treaba pentru care mergeam în Banja Luka, oraș ocupat de etnia sârbă. Detaliile demografice au sens pentru că nou aveam doar o colegă sârboaică care ai fi putut să facă ceva rezervare pentru vreo opt persoane. Evident că am lăsat-o pe ea să-și etaleze priceperile in acest sens, ceea ce a și făcut cu nedisimulată mândrie etnică.
Seara am cinat cu toți la restaurantul hotelului respectiv și cum eu mai aveam prin bagaje juma de pălincă l-am provocat pe șeful polonez la o repriză de prelungiri.
M-am cam făcut de râs pentru că nu am reușit să fac față exigențelor și împreună cu un ungure am degajat spre camera noastră.
Concertul de chițăieli și oftaturi care a urmat din camerele vecine mi-a indicat adevărata destinație a stabilimentului😜.
Cel mai tare m-a distrat că eram cu niste doamne trecute de prima tinerețe și de netie musulmană,care nu s-au sfiit să-i spună sârboaicei că intenționat le-a adus acolo.
Am aflat ca în localitate era un târg de mobilă și aia era singura variantă la dispoziție.
Despre cazările din Sudanul de sud nu vă povestesc pentru că ele au șocat inclusiv un coleg indian antrenat la mersul pe tren.
PS nu pot deschide articolul cu marea inspumată
Dacă ai chef și timp, ba chiar te provoc să scrii despre Sudanul de Sud. Îți public un guest post cu drag, și-așa ajung frânt seara și încurc tastele.