să îți bați joc de ele în așa hal?

Am primit recent niște Limoncello, cadou, cu dop suspect de desigilat, cică venit pe sub mână în bagajul de mână al unui amic, tocmai de la mama iezuiților, Capri! Rețetă de casă, bunicuța Checca a infuzat ea cojile de lămâie în alcool din coji de lămâie, folosindu-și propriile ei mânuțe zbârcite și cu salată capreze sub unghii. 

Dacă te iei după descrierea de pe etichetă, poți să pui pariu că Andrea Bocelli ar boci în ceruri, printre îngeri, după ce i se termină stocul, dar mai degrabă celebrul tenor a orbit după ce a gustat așa ceva, în copilărie. Și eu mai trăgeam câte o dușcă de lichior de ciocolată de la Fares, pitulat insuficient de bine prin cămară, și apoi puneam câte un degetar de apă, pentru a completa nivelul. Și uite că n-am orbit, nici Wrigleys.

Nu e prima dată când gust așa ceva, dar efectiv o porcărie mai de prost gust n-am gustat în viața mea. E un fel de horincă de contrabandă cu viori oșenești, amestecată cu arome de lămâie sintetică. Lichidul ăsta e bun doar de pus în pandișpan de dus la biserică în ziua de Paști, să moară babele de invidie, dar prefer să păstrez ouăle pentru sandviciurile cu pâine în ou, că babele oricum mor, în cele din urmă.

La ceva este totuși, bună, substanța asta. Am curățat bateria de la cadă și vasul de toaletă, spală destul de bine depunerile de calcar. Mâine urmează să dau cu mopul prin fața ușii, ca să acopăr mirosul de gumă de mestecat din soluția cu care se spală scara în fiecare luni dimineață. Ce rămâne, stropesc pe la roțile mașinii, ca să alung câinii degrabă-pișăcioși ai vecinilor.