Când am chef să râd, adică aproape tot timpul, pornesc televizorul pe Discovery și mă uit la „adevărații dezbrăcații”. Moartea caprei vecinului e nimica toată, e fantastic să urmărești niște idioți ingenioși, dotați chipurile cu toate armele psihologice ale supraviețuirii în condiții mai grele decât în sectoarele gestionate de Radet.

Fraților, după ora 22:00 vin toți vânjoșii care se laudă că ei fac focul și pe ploaie înghețată, experți în curul gol, care, după câteva zile, cedează în chinuri groaznice ba de foame, ba de sete, ba din lipsa unor ghete. Pe unii îi mai cotropesc țânțarii sau încep să-i doară carii, îi doboară câte o dizenterie cinstită sau lipsa somnului. Alții  fac „medical tap-out” dintr-o simplă tăietură. La finalul celor 21 de zile, slăbesc cât pentru un an. Puținii ăia supraviețuitori n-au venit și pe la noi, să vadă cum e să supraviețuiești în condiții românești. Cu excepția lui Bear Grylls, dacă mai țineți minte când a venit prin Carpați și a mâncat de urs rahați. 

Înțeleg c-așa-i formatul, dar să nu poarte și ei măcar un chilot și niște sandale huaraches, dacă nu se poate ceva cu talpă vibram. Nu-mi trebuie emisiuni de umor, când îi văd cum țopăie pe nisipul fierbinte sau cum le intră țepi prin toate locurile posibile. 

Să mor dacă nu e mai rușinos să arăți așa la televizor, decât bloggingul. Din păcate, etica muncii nu îmi permite să generez imagini cu concurenți dezbrăcați, dar emisiunile celelalte cu supraviețuitori oricum prezintă lipse crase de inhibiție.