Și 10% inspirație. Care mie îmi lipsește. Zilele astea am cam pierdut contactul cu România, mai e puțin și o să vă întreb commo se dice în română la dronă prin Buzău. E bine că măcar aici benzina e aproape 2 EUR pe litru și mașina închiriată are motor de ascuțitoare, consumă puțin. Dar și eu compensez, consum mai mult ca acasă, de parcă aș mânca pe banii statului italian, nu din fonduri proprii.

Dimineața ploioasă în gură a început cu orechiette cu pesto și roșii uscate. Pesto la borcan, cumpărat de la o mămăiță pe jumătate moartă, pe jumătate moaștă, roșii împrumutate cu voia unui fermier de treabă, care ne-a văzut că am oprit să facem poze lângă tarlaua lui cu gard de-o șchioapă.

Apoi am vrut să beau în „liniște” cafeaua Borbone la capsulă. Ei, arși! Dar mai bine vă arăt cu ce provocare m-am confruntat. Nu știu cine a inventat ceașca cu fund bombat, dar cred că nu i s-a vărsat niciodată cafeaua fierbinte în poală, ceea ce îi doresc din suflet să i se întâmple în fiecare zi.

După ce am făcut o nouă cafea în ceașcă de modă veche și am spălat niște haine în mod neprevăzut, am plecat la drum, pe ploaie. Pentru fanii camerei ascunse, încercați să vă închipuiți ce ușor alunecă pe ploaie șlapii, pe pavajul alb din Apulia. Așa. Acum, că v-am smuls un zâmbet, pot să vă provoc și puțină invidie, pentru că am ajuns întâmplător la piscinele romane din zona Monopoli.

So far, a fost cea mai curată natură întâlnită deocamdată, cu livezi de măslini matusalemici, chirciți de bătrânețe, dar care continuă să producă măsline.

Tot din emisiunea Sophiei Grigson știam că în zona Savelletri-Fasano se găsesc „icre” de arici de mare. Sadly, nu e sezon de vânătoare de ființe înțepătoare, dar ne-am înțepat destul la buzunare, pentru că am decis să aniversăm ad-hoc și anticipat ziua doamnei cârnăcioare într-un restaurant de fițe, la 3 euro coperto. Câte un euro pentru fiecare crevete uriaș, băga-mi-aș! Zero ulei de măsline adus la masă. Cafea proastă, ospătăriță la fel, paste cu midii și fistic potroacă de sărate. Am plecat nemulțumiți, dar nesătui. 😒 De reținut: nu vă recomand Luna Rossa, oricât de mult vă va face cu ochiul homarul din farfuriile mesenilor. Nu apare în meniu, ca multe alte preparate. Și să nu aveți pretenții la șervețele de șters pe mâini.

Noroc cu valurile de pe plaja Torre Canne, singura plajă curată, fără bolovani și cu zonă liberă decențică (dar tot fără toalete) pentru turiști nepretențioși, ca rumenii care țin la banii munciți.

Ajunși înapoi în apartament, am tras eu rapid niște tentacule de sepie în tigaie și am  încropit astfel cina.

Am mai avut un singur dor: gelato de la Tanto, un deliciu care să încheie cu bine o zi începută cam prost. Până acum, e singura gelaterie din Brindisi fără gândaci de bucătărie cât degetul meu mic sau cu preț incert per con. Și cu niște combinații de arome și gusturi superbe. Mai vreau să ling-ling a ding-ding.