Nici nu știu cum să încep. Dar nu îmi pasă, m-am săturat să văd creștini cu sfert de creier și pulpă de miel în gură. Să nu mai zic că sunt pline închisorile de deținuți mai catolici decât papa, dar la fel de bogați ca Cresus. 

În timp ce scriam, tocmai ce am auzit la TV cum o domnișoară cu tanga între buci și deget de cămilă bactriană în prim-plan a declarat cu evlavie că ea este foarte credincioasă și merge des la biserică. Probabil îi place la spovedit sub sutana duhovnicească. 

Acum, că am lăsat babele să sărbătorească în felul lor a 2026-a înviere, luând lumină și stând apoi acasă în frig și întuneric, vă mărturisesc întru iertarea păcatelor că efectiv nu mai suport atâta falsitate și pseudocredință, ambele fluturate pe toate buzele zilele astea. Ăla a înviat iar, adevărat că a înviat, am citit eu într-o carte, că în America lui Trump e noapte. Și în Madagascar, dar acolo jungla a făcut ieri nani, au adormit hipopotamii. 

Simt că trăiesc în lumea lui Kafka, privesc în jur și nici nu mai am putere să mă mir cum de lumea încă mai pune botul la cea mai mare farsă a existenței umane din ultimele 2 milenii. Oamenii nu își mai folosesc nici ultima fărâmă de creier, și aia spălată intens cu balsam de îmbălsămat moaște. Ce să zic, mă crucesc, când privesc siderat cu cât patos pupă icoane majoritatea cretinopaților, iar ăia temători de pedeapsa sfântă ciocnesc și freacă cu zgomot ouă fierte, de se înroșesc țigările din colțul gurii. 

Nu mai văd nicio diferență între iubitorii de capre/cămile și românii cu crucea-n frunte, respectiv româncele cu urme de centură pe frunte și buze injectate de credința în botox. Peste tot în jur se construiesc biserici și catedrale poleite cu aur, șmecherii proslăvesc smerenie, dar conduc Mercedes. Afacerile având ca obiect de activitate credința poporului îndobitocit sunt mai prospere ca oricând. 

De la ce mi s-a umplut paharul? Cu siguranță nu de la limoncello sau rucolino, ci de la faptul că azi, reîntors în țară, am aflat pe aeroport că o amică a fost operată de cancer la sân zilele trecute, iar ea, azi-noapte, a stat în frig la slujbă, prostită de familie nu că va fi vindecată prin credință, ci că asta e crucea pe care i-a dat-o cel de sus să o poarte, ca să o întărească în credință. 

Ce să mai zic? Să pașteți ca oile și mâine, dacă vă place atât de mult gustul ierbii. Se știe că drobul de sare e mai gustos în turmă. 

Mulțumiel pentru că m-ați ascultat!