Permiteți să explic: „chills”, as in „te ia tremuriciul”, fără să fie frig (la propriu) sau friguri. De ce spun asta? Păi se dă următoarea situație: anii ’90, iar regula anuală a familiei noastre era ca de la 1 iulie până pe 30 august să fim plecați la țară, deci timp de 2 luni, apartamentul de la oraș era administrat de către păianjeni. Ultimul lucru, înainte de ieșirea pe ușă: tata oprea apa, gazul și curentul. În fiecare vară, fără excepție. 

Doar că în anul cu pricina, ai mei primiseră vreo 2 pachete de carne și oase pentru ciorbă de la un vițel rămas în fața abatorului cu poartă nouă și nu apucaseră să le gătească. Așa că au rămas în congelator și uitate au fost. Bănuiți încotro se îndreaptă povestirea, nu-i așa?

Cum ziceam: tata a oprit gazul, apa și curentul (eu, dacă plec de acasă pentru mai mult de 2 zile, opresc și centrala termică, dar pe atunci nu prea aveam căldură în sistem centralizat). Uitând complet atât el, cât și mama, de carnea din congelator. Cum frigiderul, un Arctic omniprezent în toate casele, avea un singur compresor, scosul din priză ducea automat la dezghețarea „manuală”. La modelul respectiv, congelatorul avea o ușiță care separa compartimentul frigorific, uneori fără prea mult succes, pentru că înghețau ouăle din ușă. 

Și duși am fost, fără griji, fără întrebări după jumătate din drum, dacă am încuiat ușa, dacă a rămas vreo lumină aprinsă, pentru că opritul curentului se făcea prin deșurubarea siguranțelor tip dulie din fasung, iar ușa de placaj cu structură tip fagure putea fi la fel de bine lăsată descuiată, la cât de ușor putea fi spartă. 

Am ținut minte vara aia, pentru că atunci a decedat unul dintre bunici (în ciuda rapelului zilnic cu țuică și vin de casă, s-a dus de tânăr, la 86 de ani), și era miezul verii, mortul era ținut în casă, deci procesul de descompunere era accelerat de căldura toropitoare. Și mirosul, asișderea. Memoria mea olfactivă încă este afectată, și au trecut aproape 30 de ani. 

Mno, cum credeți voi că puțea în toată casa, cu ușa frigiderului larg deschisă, când am ajuns acasă pe 30 august? Se sperie numai gândul, darămite senzorii mei organolepticiol. Teroare, frățiware! Până și viermii putreziseră, mirosea înfiorător. După o săptămână de spălat zilnic cu clor, oțet, zeamă de lămâie și aerisit, noi tot nu puteam folosi frigiderul, puțea garnitura de etanșare, puțeau sârmele rafturilor, puțea a mort mai tare ca bunicul în a treia zi de caniculă. Abia la începerea anului școlar și după schimbatul garniturii și al rafturilor am putut refolosi frigiderul, pentru că de înlocuit, nu se punea problema, conform mentalității vremurilor.

Aveți milă, Gemini nu poate mai mult, în ciuda prompturilor detaliate.