kronwurstblog

Rețete, vești și povești răstălmăcite

Publicat pe 16/10/2026 la 14:50 • De Kronwurst

Ziua Mondială a Pâinii

Nu puteam eu rata tocmai ziua asta, așa că azi, de sfânta vineri, mi-am făcut de cap prin bucătărie. Că și-așa s-a făcut iar frig afară, numai bine am pornit cuptorul de dimineață, ca să miroasă la prânz a vară toridă, ca într-o brutărie cu gust. O fi fost pâinea-suport cu fasole, tocmai postată, suficient de sățioasă, dar consumul a avut loc acum câteva zile, iar stomacul își cere obolul și azi.

Rețeta e clasică, tradițională și convențională, n-are rost să fac eu apologia dospitului și să despic în patru firul de grâu. Pâinea asta nu presupune doar apă, paie (ca la pârlitul porcului) și bătaie (doar de-aia i se spune pâine bătută), ci 1 kg de făină 650 cu minim 10 g de proteine (eu am folosit Belbake), 50 g de drojdie Pakmaya, circa 500 ml de apă călduță de la Compania Apa Brașov, puțină sare de Cacica (cam o jumătate de linguriță), puțin ulei vegetal (Sorica) pentru manevrat la final aluatul, un sucitor din lemn moștenit de la bunica, o mătură și un făraș Plastor (pentru strâns mizeria).

Oricum mai trebuie aspirat apoi prin bucătărie, că vor sări în toate părțile bucăți din crusta arsă. Ocazie cu care am aflat că robotul meu e descărcat complet, pentru că cineva din casă, nu dau numele băiatului aiurit, l-a pus ultima dată în suport complet invers, deci nu s-a mai încărcat, golindu-se de baterie cât a stat așa, în criză de curent. La final, cât încă e caldă și nu se poate felia, ar trebui să vă iasă o pâine ca cea de mai jos. Nu vedeți dublu, eu am copt două pâini aproape identice, dar una a mers la schimb pentru mingea de fotbal venită într-un vas de Jena de la cumnata, știți voi care. Artextul ăsta are textură și gust de foccacia pufoasă, cu ulei de măsline (grecesc), numai bună de rupt în bucăți și unsă cu unt și gem de gutui, în timpul unei partide din Il Calcio.

Ce părere aveți? Mă pricep?

1792148725871

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.