Treaba e groasă, dragii ocoșului
Printre texte proletare și imagini cu candoare, am început să facem pregătirile pentru plecarea juniorului cel mare la facultate și nu mi-e rușine să spun în public că, după ce că anul ăsta nu au prea fost nuci, unele dintre ele vor fi cam tari la toamnă, dar mai ales după sărbătorile de iarnă, când voi întocmi registrul de încasări și plăți. Eufemistic vorbind, în ultimele luni s-a cam dus în cap piața traducerilor mai ceva ca un scafandru la Techirghiol, trasă în jos de economia recesivă a Germaniei, care mi-a fost partener de nădejde ani și ani de zile, în timp ce, cum bine știți, s-au dus în sus prețurile la aproape absolut orice. Noroc că a scăzut puterea de cumpătare. NOT!
În loc să mă opresc din consum și să fiu mai prevăzător financiar, să temperez cu îngrijorare avântul facultativ și consumeristic, m-am încăpățânat să-mi țin partea mea de promisiune față de copil, în ideea că, sperăm cu toții, nu se va mai întoarce ever definitiv în țară și că va avea succes pe dincolo măcar dublu cât am avut eu aici până acum, la jumătatea carierei. Poate va da și peste vreo vafă unsă bine cu toate mierurile, că la bere belgiană sigur va scăpa, după cum îl văd de pe acum.
Până când voi deschide curând, pentru ultima dată, lista de comentarii pentru viitorul câștigător al ultimului tricou personalizat cu imaginea mea de suflet, declar deschisă festivitatea de donații. Primim zacuscă, pateuri, conserve, bulion, paste, detergent, lenjerie de pat și câte și mai câte încap într-un portbagaj de SUV. Nu multe, cât pentru minim 3 ani prin Belgia, pe principiul că duce mașina, nu știe ce duce. 🙂 Plus o saltea de spumă ușoară, pentru că dincolo e ușor mai scumpă. Vedeți? Românul tot român, cu mentalitate de Ilie sărăcie, până pe ultimul drum, pe năsălie. Se știe!
Cu puțin noroc, nu voi mai fi nici eu pe aici, ca să sărbătorim ca frații, cu rușii, un centenar de guvernare PSD. Așa să ne ajute, dacă România se-mpute!
Vă țin pumnii să iasă bine plecarea și instalarea juniorului, e greu ca naiba. Fiica mea a fost în UK Wales și, în afară de poșta română, nu ajungea vreun curier cu prețuri de bun simț în zonă, dar tot îi puneam colete consistente cu de toate, de acum nu ar mai mânca sarmale de exemplu 😂 totul sterilizat ca pe vremuri la bain marine sau vidat. La plecare i-am pus inclusiv hârtie igienică și alte chestii de fete, cosmetice și cine mai știe ce ca să îi ajungă pentru minim trei luni 😁 în mintea ei și nu numai, s-a protestat puternic dar odată ajunsă acolo a înțeles că a fost bună decizia. Important a fost că am vrut să stea în campus și iar a fost foarte bine, campusul în ograda Universității (mbine, pe niște dealuri dar nu avea nevoie și de transport, pejosul era perfect) la parterul clădirii există bucătărie, loc de luat masa și terasă f mișto, laundromat vis a vis, 1 student/cameră, în funcție de posibilitățile financiare 2 camere/1 baie sau baie în cameră cafenele, magazine, cabinet medical și tot felul de alte magazinașe tot în campus, practic un oraș în miniatură și puțin supravegheat ( ceea ce a fost un plus). Erau separate clădirile pentru boboci de celelalte, în anul doi a avut alte opțiuni, pur și simplu politica Universității. Anul trei, master și doctorat a stat cu chirie unde iar a acumulat experiență și știe acum cum trebuie să arate o casă cu adevărat bună și condițiile contractuale corecte. Îi ajută experiența asta chiar dacă plângem și pe ascuns dar și pe față până se usucă rezerva de lacrimi. Făceam comparații cu site-urile magazinelor de aici și de acolo și stabileam ce îi cumpăram de aici și ce merita luat de acolo. Curaj, sigur o să îi fie bine! Mult mai bine decât aici. Vă doresc tot binele de care aveți nevoie ca să reușiți 🤗
Mulțumesc, Adriana! Mi-a plăcut să aflu din detaliile descrise că gândim/am gândit la fel. Aproape la fel, mai puțin articolele pentru fete. 🙂 Tragem speranța că se va angaja cu minimul permis acolo pentru un student, a înțeles și el că nu putem altfel, dar îl susținem cu tot ceea ce ne stă în putință. Căminul universitar e mai scump decât ce am găsit noi în rază de pejos. Bonus: baie proprie aferentă camerei în care va sta singur. Glumeam, chiar, zicând că va avea condiții mai bune ca acasă. Voi mai scrie pe tema asta.
Cred că mulți părinți aflați în aceeași situație o să îți povestească despre experiența lor. În cazul ei cazarea în campus a fost rezolvată cam decembrie/ianuarie când am și plătit rezervarea și era cea mai bună opțiune pentru ea. A fost dificil ca naiba pentru că nu am putut să îi asigur finanțare pentru mai mult de șase luni și cazarea pentru primul an de studii, în 15 ianuarie avea deja primul job și așa a fost toată facultatea plus masterul, la doctorat a avut o bursă consistentă care i-a acoperit și studiile și restul costurilor plus granturile și sponsorizările câștigate pentru diverse proiecte. Când a plecat în Canada la primul job pentru care s-a specializat în toți anii ăștia a primit o pereche de mănuși groase 😁 și o lingură de lemn, de la colegi, în toată lumea la început de drum se face cado’ lingura de lemn.
Ăia nu știu ce înseamnă pentru noi lingura de lemn: un simbol al parentingului străvechi. Cred că UK este mai scumpă, dar curajoasă și ambițioasă fată aveți, dacă apoi s-a dus și mai departe!
😂😂😂😂😂 nici nu m-am gândit la semnificația asta pur strămoșească, și da, eu mă simt copleșită în fața copiilor mei dar și în fața tuturor copiilor din vremurile astea. 🎩 alt aluat, altă mentalitate, altă rată de succes ❤️