Când ai la dispoziție carne de vită proaspăt sacrificată în casa măcelarului, cartofi din Ungurime, pastă de ardei iute și făină proaspăt măcinată undeva prin luna iunie, ce altceva aș putea face, decât o supă gulaș, căci tare bine ar merge ceva iute și fierbinte, ca să ne mai răcorim nițel. Iute e mult spus, că a trebuit să fiarbă aproape 3 ore vițelușu’, dar cartofii se pătrund repede, așa că i-am adăugat cu o oră înainte de final.

Separat de oala cu carne și niscaiva grăsime de vită am făcut și nökedli. Trebuie neapărat să-mi cumpăr o răzătoare dedicată, altfel, cu vârful unei lingurițe durează prea mult să pun aluatul în apa clocotindă. Rețeta de gălușcuțe o am de la bona mea din copilărie, o unguroaică tare pricepută în bucătărie, din mâinile căreia au ieșit tăvi întregi de cremșnituri, care apoi au încăput pe mâinile mele. Mama a scris-o în caietul ei, iar eu am împrumutat-o fără bani. Vă salut, tanti Rozi! Hai, că, cu puțin efort, azi-mâine faceți suta de ani!

Pentru gălușcuțe, practic, în loc de griș, ca pentru găluștele de supă clasice, se pune făină. La 3 ouă mari, cam 150 g de făină, un praf de sare și se amestecă întâi ouăle cu sarea, apoi se adaugă făina, treptat, până rezultă o compoziție molicică și umedă. Când apa din oala încăpătoare începe să fiarbă, vă înarmați cu răbdare și, înmuind de fiecare dată lingurița în apa fierbinte, luați aluat cu vârful linguriței și îl scufundați în oală. Ocazional, creați un vârtej în oală, care va facilita ridicarea gălușcuțelor la suprafață. După ce mai fierb 3-4 minute, le strecurați și le „speriați” sub jet de apă rece. That’s it! Pentru alte preparate ungurești, ele mai pot petrece puțin timp cu unt de calitate într-o tigaie, dar pentru gulaș, asta este un mare NEM NEM! La fel ca smântâna.

În rest, nu cred că există om fără de greșeală, care să nu știe să taie cuburi o pulpă de vițel, niște cubulețe de ceapă și țelină, niscaiva rondele de morcov și apoi să le călească pe toate pe rând, începând cu semințele de chimen și terminând cu pasta de ardei iute și cele 2 linguri de concentrat de tomate. Și voila! Creația mea.

Dar, pentru că mereu există un dar, ca să sărbătoresc un sfert de veac de muncă cinstită, mi-am făcut cadou, cu aluatul pus la dospit aseară, un tort de pâine albă de casă. Pentru că dantura nu-mi mai prea permite consumul de coajă tare, am ales să nu o rumenesc în exces. Știu că nu arată prea bine, dar, atunci când bagi în gură o bucată de pâine și sorbi apoi o lingură de gulas leves, oricum închizi ochii și te teleportezi în Raiul gurmanzilor. Păi n-a mâncat nici Ulise așa licoare, când a vizitat insula lui Circe. De-men-ți-al! Vită fragedă, zeamă aprigă, gălușcuțe ferme și pâine albă. Enough cu scrisul, am treabă cu sorbitul, că acuș bate clopotul ora prânzului. Damn, I spoke too soon. E deja 12:01.