Probabil ați auzit zilele trecute că Mihai Jurca, faimosul meteorolog de talie națională, care a muncit pe spinarea sa, nu a doamnei Romica, ca să ajungă cine este acum, s-a săturat să prezinte aceeași prognoză de 20 de ori pe zi, așadar a părăsit televiziunea voiculesciană și i s-a alăturat unui personaj cam antipatic mie, Răzvan Pascu. N-o să dezbat denumirea aleasă pentru agenția de turism, NOZOMI Travel Society, care mie îmi sună a infecție nosocomială în combinație cu o grupare masonică, dar, pornind de la gestul nesăbuit (în opinia mea), nu pot să nu mă întreb dacă eu aș putea face așa ceva. Știu că omul era pasionat de călătorii, că are blog propriu, nu e o mișcare radicală. Totuși, trebuie să te bazezi pe ceva mai palpabil decât promisiuni de îmbogățire sufletească, măcar câteva teancuri, acolo, care să încapă într-o cutie de pantofi, pentru zile negre, cum a fost cazul în conflictul armat din Dubai, care, cred, i-a cam stricat lui Răzvan planurile de înavuțire din intermedierea de apartamente. Or so I heard.

După un sfert de veac de singurătate pe post (nu îmi place să lucrez în echipă și, din fericire, nici n-a prea fost cazul, cel mult acuzativ, dar am rezolvat acuzațiile în mod vocativ, demonstrând superiorilor că glosarul din capul meu nu poate fi exportat într-un fișier Excel și nici interfațat cu vreo bază de date SQL), oare aș putea schimba macazul spre altceva ce îmi place (gătitul ar fi doar una dintre pasiunile mele care mă bagă în boală), și anume, de exemplu însoțitor de grup restrâns în călătorii internaționale? Aș putea să las în urmă tastatura și să-mi urnesc oasele pocnitoare spre insule paradisiace, unde iarna doar cocktailurile sunt reci? Dacă știți finalul filmului Închisoarea îngerilor, ei, cam pe acolo mi-ar plăcea să ajung și eu. Nu mă văd călăfătuind toată ziua fundul unei bărci, dar nu-mi displace totalmente ideea unui chipiu de căpitan pe creștet, amestecând cu o linguriță lungă sirop de maracuja cu gheață și votcă într-un pahar scos de la congelator, așteptând să sosească clienții dispuși la un tur de insulă de neuitat.

Dacă visul ăsta este prea exagerat, zic să urc puțin pe Șaua Tâmpei, ca să mă ciupească puțin căpușele și să revin cu picioarele pe pământ, gândindu-mă la ce altă meserie aș putea practica, care să-mi și asigure liniștea paharului cu apă la bătrânețe. Pentru a-mi pune proteza în el, nu ca să beau, că apoi cine îmi schimbă scutecul? Gata! Am găsit! Încă mai am de lucru la partea financiară, pentru că am investit mai mult decât încasările zero obținute, dar nutresc speranțe că, până la pensionarea anticipată înainte de limita de vârstă, ajung eu și la nivelul exigențelor mele economice. Ați ghicit, desigur, ce am în minte, dar, cum n-am inventat roata, acum vine vremea (get it, vremea cu Mihai Jurca :)) să vă întreb pe voi ce schimbare de carieră la 180 de grade sau mai mult v-ați dori să faceți, cât încă mai aveți sânge în vene. Poate sunteți blocat într-un birou, ca mine, și sufletul vostru zboară aievea spre o motocicletă pe circuit, sau poate vă face fericiți să pregătiți mâncare de suflet pentru oameni frumoși pe interior. Opțiunile sunt nelimitate, trebuie doar să vrei și să fii obligat să o faci.