Nu am chef azi
Azi parcă nu am chef de scris în stil grafomaniac, pentru că am de golit un frigider umplut ieri cu carne de pește împuțită de la cap, oferită din sufletul preacucernic al câtorva zeci de feministe pe Facebook, enervate că nu au avut șansa și talentul fizic al lui Dolly de a porni de jos până sus, din față până în spate. Așa s-au opărit, de parcă aș fi vorbit-o de rău pe mama lor sau aș fi negat Holocaustul. Eu, însă, aveam o misiune, așadar permiteți să raportez: misiune îndeplinită! Mizerie mai mare ca Facebook nu cred că există nici pe TikTok. A trebuit să am răbdare, cât să ajung la un număr suficient de mare de urmăritori, dar algoritmul mi-a întrecut așteptările. Faptul că mă dor degetele de la cât m-am dezis de „prieteni” e doar un mic setback. Gândirea de tip mărunt întâmpinată, faptul că mesajul meu nu a fost citit printre rânduri mi-au demonstrat că astfel de persoane nu au ce căuta în jurul meu.
Revenind, vă scriu doar 2 faze memorabile, auzite/trăite printre picături, pentru că la ora de creație, aici plouă de rupe.
1. La o serbare de grădiniță, educatoarea aranjează copilașii pe scenă și le dă ultimele indicații, cu microfonul pornit, fix așa: mâna la burtică, complementul! (Educatoare cu ștate vechi, da?)
2. Secret Santa la școală (O altă panaramă de obicei adoptat de dincolo, dar trecem peste). Valoarea minimă stabilită: 100 lei (mult/puțin, trecem peste). Vine ziua împărțirii cadourilor secrete. Cam ce credeți voi că era în cutie, în valoare de 100 de lei? O ramă foto în formă de cruce din lemn, un calendar creștin ortodox și un ceas de mână purtat (cu urme de uzură, gaură la curea tocită). Rama asta foto, am găsit o poză pe site-ul lemnored, pentru că acel cadou dăruit din inimă de viperă a ajuns la gunoi. Vorbim de cadouri între elevi. FMM de gunoaie umane!

Ieri ai blocat comentariile pe FB, azi ești prea criptic sau eu prea somnoros. Aia cu învățătoarea n-am înțeles-o.
Copiii mei ai fost foarte fericiți când s-au mutat la școală în Norvegia și nu a mai trebuit să audă de flori și cadouri. Au existat alte forme de creștinism, dar mult mai ușoare. A existat și aici ceva de genul „sa le cumpărăm copiilor un recipient termos pentru apă cu numele inscripționat pe el” și au fost dintre cei cărora le-au greșit numele😬
Erata corrige : creștinism=creștinism mă exasperează corectorul ăsta.
Mă săturasem să blochez, a scăpat ciurda în lucernă.
Complement-compliment.
Eventual schimbă aplicația de tastatură…
Am bănuit eu că ceva cu complimente tre să fie, dar nu se înțelege contextul cu burtica.
Sunt prea bătrân cu pt schimbat aplicațiile 😬😬😬
Așa era poziția obligatorie pentru finalul poeziei: mâna se pune pe burtică și se rostește un compliment. Nu ești niciodată prea bătrân ca să înveți lucruri noi.
„Mizerie mai mare ca Facebook nu cred că există nici pe TikTok.” sunt în asentiment cu tine. TikTok nu am, dar Facebook e troacă de porci. Efectiv e loc de vărsat tot răul din oameni. Efectiv mă îngrozește ce pot să scoată ființele din ei.
Am alimentat și eu focul cu cărbuni de cea mai bună calitate (deci am vărsat răul din mine, cum s-ar zice), până când s-a terminat programul de la 9 la 5 și am mai avut și alte chestii de fredonat.
Mie mi-ai părut foarte civilizat în comentarii. Chiar mă gândeam cât calm poți să ai.
Așa sunt eu, un gentilom feminist.
Nici eu nu am chef azi, dar ne vedem joi. Prefer întotdeauna interacțiunile față-n-față în loc de cartea-față. Și nu am timp de pierdut.
Prefer să citesc doar ce-mi place și să vorbesc doar cu persoane care consider că merită atenția mea.
Nu sunt sigur că am înțeles tot mesajul, rogu-te vino cu o explicație ca pentru proști, pentru că, uneori, sunt.
N-am zis și care joi.