O știm cu toții, mai ales după ce te trezești că ai trecut de 40 de ani și zici mersi că te-ai trezit, dar, când te scoli din pat să mergi degrabă la baie, până nu se ocupă, când bagi într-antâia, cârâie puțin articulațiile, până se aliniază oasele: să ai o afacere în domeniul sănătății, în România, este mană cerească. După cum vedeți în jur, în marile și micile aglomerări urbane, într-un sistem medical de stat putred, farmaciile, clinicile private sau cabinetele stomatologice prosperă. Oare de ce nu m-am gândit eu să mă fac director de operațiuni sau social media manager la vreun spital privat? Mi-ar fi trebuit doar un costum și un papagal pe umăr, căci papagal nu prea am eu, când e vorba de prostit clienții față în față (prefer să o fac în scris, prin mailuri alambicate de sezon, tot așa cum țuica bună trebuie să treacă prin alambic, până să ajungă la connoisseuri. În fine, dacă m-ar fi dus mai mult capul, aș fi avut și eu o statuie multicoloră și controvesată, precum am văzut prin articolele lui Marius Cucu, ca Domnul Goe din Ploiești, să moară mamițica și mam’mare de ciudă. Deocamdată, am doar un blog lipsit de inhibiții, dar voi vedea eu pe unde mă vor purta valurile celei de-a doua tinereți.

Revenind cu picioarele în botoșei de casă (by the way, mi-a plăcut cum o doamnă întreba pe internet, în glumă, dacă papucii de casă pot fi purtați și la bloc), pentru că a venit, în sfârșit, toamna aia cu ploaie măruntă, ce mi se infiltrează în schelet de-mi fac organele igrasie, să vă zic și ce intenționam, când mi-a venit ideea postării.

Domnului tată în etate, având 76 de ani pe ambele șolduri dureroase, i-a venit rândul să refacă setul de analize pentru prelungirea permisului de conducere. Dacă mă întrebați pe mine, eu nu i l-aș mai fi dat nici măcar pentru încă doi ani, pentru că am văzut încă de acum 2-3 veri cum conduce în oraș și pot spune cu ambele mâini pe volan că l-au ferit alții în trafic, nu că este el un bun șofer. Oglinzile reglate în așa fel, încât vede 2/3 mașina proprie și 1/3 banda vecină spun totul. Dar eu n-am o clinică privată și nici nu sunt medic cu salariu plătit să facă și puțin marketing. Sunt doar un generalist specialist în dat cu părerea, ca orice român cu nume de rezonanță germanică. Cred că aș fi bun de premier, dar am refuzat și nu voi explica de ce.

Eu l-am avertizat din capul locului să ia mai mulți bani la el pe card când se prezintă la cârdul de medici de pe fișă, în caz că trebuie să mai ungă puțin pixul medicilor, ca să aibă mină cât să îl declare apt pe hârtie. În schimb, prins la ananghie și cam surd de ambele urechi (munca timp de 40 de ani printre copii gălăgioși are efectul ăsta), tata a devenit mină și totodată gâscă cu card de aur pentru cei de la Regina Maria, care i-au condiționat aplicarea vizei dorite în schimbul achiziției unui set de căști auriculare performante (a se citi aparate auditive) de la firma parteneră (ceva cu audio sau sound în denumire), cu care să treacă cu brio testul audiometric. S-a făcut și o probă cu un aparat demonstrativ. Plus 2 vizite suplimentare la neurologie și cardiologie (dar avem și noi aici medici competenți, ce să mai mergeți în altă parte?). Pe astea le înțeleg, tata are o vârstă, probabil și legea îi obligă și sunt complet de acord.

Dar să profiți de un vârstnic ajuns la mintea nepoților și să-i vinzi un produs în valoare de cca. 10.000 lei (minus 1.200 lei contribuția casei de asigurări de sănătate, pe bază de dosar, deci încă un drum de făcut și de interacționat cu leprele statului), pentru a-i da apoi drumul să zburde pe șosele într-un Logan fabricat acum 20 de ani, parcă nu este tocmai în regulă. Să ne înțelegem: nu l-a forțat nimeni, nu i-a pus nimeni bisturiul la gât și nici nu i-a turnat nimeni ceară în urechi, el a ales (ad-hoc) cu propriul său creier, ceea ce transformă afacerea într-un model de invidiat până și de către vânzătorii de iluzii naturiste către pacienții bolnavi de cancer în metastază. Și, parcă rușinat de propria-i alegere, tata a ales să nu se consulte și cu copiii lui, care l-ar fi sfătuit să meargă la o a doua opinie, unde nu există comision de intermediere și nici tarif de naiv.

Există un singur lucru bun (două) în toată treaba asta: acum va auzi claxoanele care îl vor trezi din reveria lui la volan. Și doi: dacă n-ar avea o vârstă și nu l-ar supăra încheieturile astea de contracte păguboase, acum ar putea să dea din nou ca surdu-n clopot, pe bancheta din spate. 🙂