Trebuie să vă mărturisesc (încă) ceva despre mine, că de-aia aici e blog personal, până la urmă. În afară de pescuit, biciclit și alte hobby-uri gastronomice, mai am o plăcere de satisfăcut, și încă zilnic, altfel nu mă simt eu bine cu mine însumi. Nu e nimic intim și vizat de organele mai lungi sau mai medii ale legii, dar are legătură cu intimitatea și confidențialitatea mea ca persoană umană, cu creier de delfin folosit cel mult 20%. Nu știu cine m-a format așa, dar ştiu că m-am obișnuit încă din adolescență, încă de când am luat contact pentru prima dată cu internet cafe-urile și cu calculatoarele, acum vreo 30 de ani, să fiu extrem de precaut (mai ales pe internet), când e vorba despre numele sau datele mele personale.

Mai exact, dragii wurștului, sufăr de mania ștersului de fișiere. Nu suport să las în urma activității pluripotențiale date sensibile, fotografii (să nu aud de copii de buletin trimise pe internet, pentru că fie le trimit alb-negru și blurate pe trei sferturi, fie mă duc cu o copie fizică la ghișeu (acum, din fericire, nu mai prea trebuie, dar îngrijorarea mea RGPD rămâne valabilă)), fișiere cu conținut demn de protecție SPP, date electronice de cele mai multe ori inutile sau temporare, dar mă mănâncă drăcușorul în degete să apăs Delete și în cazul unor documente mai vechi, dar care poate îmi trebuiesc mai târziu. Nevertheless, dacă am apucat doar să mă gândesc că mai bine eliberez niște spațiu pe disc, decizia e ca luată și, câteva clicuri mai târziu, fișierul e șters în mod irecuperabil. Shift+Delete, Ok, regretele sunt tardive. Mai băgam și o defragmentare de HDD, să fie. Parcă acum, cu noile SSD-uri, m-am mai temperat, dar tot o mai comit, ocazional, când mă relaxez în timpul liber.

Ştiu, sunt un freak în materie de date personale, dar nu sunt normal și nu pot funcționa cum trebuie, dacă nu intru de multe ori pe zi în coșul de reciclare sau în alte foldere de mesaje/documente primite, de pe telefon sau de pe calculator, ca să șterg ce se mai adună pe acolo. Nu rezist tentației de a nu accesa funcțiile de optimizare, de ștergere de cookie-uri sau de alte fișiere asociate cu activitatea mea neinfracțională. De fapt, cam asta fac primul lucru când mă trezesc și pornesc device-urile, dar și înainte de culcare. Pe când unii îşi pun alarma pentru a doua zi, eu caut simbolul de rachetă şi mai lansez o curățare între orbitele pe jumătate închise. De-aia, zi de zi, tot trebuie să reintroduc parole și nume de conturi pe unde mă loghez (asta nu e neapărat un lucru rău, că nu-mi mai trebuie manager de parole), dar vă zic că ce fac eu nu e fără rost. Sunt conștient totodată că nu îndepărtez pericolul furtului de identitate 100%, dar măcar încerc. Ştiu că, oricât de mult aș ține la intimitatea mea, cam tot ce ne înconjoară în ziua de azi şi funcționează pe senzori și curent ne cam ascultă și ne profilează, și chiar nu vreau asta, dar nici nu sunt dispus să locuiesc în pădure.

Ca să vă demonstrez că fobia mea nu e chiar scorneală mintală și nici alienare cerebrală, vă dau un exemplu recent care îmi dovedește teoria în materie de spionaj. Vorbeam ieri seară în casă cu viitorul medic al familiei, care va participa în luna august la o școală de vară cu tematică biologico-chimică și el zicea că grupa din care va face parte va avea nevoie de echipamente de laborator, instrumentar și alte chestii destinate experimentelor și spera că poate coordonatoarea școlii va face rost cumva de cele necesare prin bunăvoința cunoștințelor ei în domeniu. Azi, pe calculator, în timp ce naviga printre postările de pe Facebook în căutare de senzațional educațional (via edupedu.ro sau didactic.ro, doar nu vă gândeați la tabloide?) ce reclamă credeți că îi apare soției? Exact. Instrumente de laborator, vase Berzelius și alte echipamente ale căror denumiri deja le-am șters din coșul memoriei de scurtă durată. Zic, ia să văd la mine cu ce mă cadorisește Chrome?

Şi intru și eu în contul meu, dintr-o fereastră incognito, cum altfel, și nu văd nicio reclamă de vreun fel, nu mă spamează nimic în timp real și nu primesc sugestii de produse care m-ar putea interesa sau alte nebunii. Practic, sunt curat ca un fund de bebeluş proaspăt schimbat, uleiat şi pudrat. Şi alăptat. Preventiv, eu oricum verific la intervale de timp regulate dacă nu am activat microfonul aplicațiilor de pe telefon. Da, da, androidele astea au obiceiul prost de a-şi schimba setările cu fiecare update.

E de la sine înţeles că folosesc pe unde pot autentificare în X factori sau că Windows îmi urează zilnic Hello pe bază de PIN, pe care mă obligă oricum şi corporaţia angajatoare să îl schimb la intervale regulate de timp şi de nervi. La final, ca să închei afacerea asta obsedantă, zic doar că, deşi sunt filolog, eu socot că am destăinuit destule, acum e rândul tău! Nu o spun eu, o spune Ştefan Bănică Jr.

P.S. Observați ceva în imaginea generată, care îmi dă dreptate să fiu oțâră paranoic?