Totuși, îmi iubesc familia mai mult, așa că am spus adieu bicicletei mele MTB cu roți de 29″, cu un regret enorm, care se adaugă golului din suflet și scaunului rămas liber la biroul din camera cândva a copiilor.

Nu am vândut-o, stați liniștiți, doar am dus-o și pe ea să circule în Belgia în condiții de trafic civilizat, cu infrastructură pe măsură, fără frica de a fi lovită în giratorii de ghiolbani care își mișcă fundul numai în stare motorizată, în timp ce își țin telefonul la gură în poziția feliei de pâine unse.

Numai că vorbeam cu un amic despre chestia asta și el m-a consolat, spunându-mi că, la ce culoare are, bicicleta iese cam mult în evidență și se va întoarce oricum rapid înapoi în România, și nu oricum, ci furată sau pe bucăți. Sper, totuși, că cel mai ieftin antifurt din Decathlon va descuraja orice mână criminală care va vrea să pedaleze pe ea, cu picioarele la sănătoasa.

La ora asta, țoacla mea a văzut și a simțit deja pe vopseaua ei (dar și pe ghidonul acum unsuros) ce n-a văzut Parisul (în afară de pickpockets): Belgian fries and beer. Nu oriunde, ci tocmai în Gent. Juniorul a intrat rapid în ritmul banilor veniți de la părinți și, la nici 2 zile de la plecarea noastră spre casă cu întristare și suspin, a profitat de călătoriile gratuite cu trenul oferite de UE printr-un noroc băsescian și s-a plimbat inclusiv prin gara din Anvers. I feel more envy than HP (pentru cei atehnici, explic gluma: HP are o serie de laptopuri care fix așa se numește: HP Envy, dar a căror performanță nu este deloc de invidiat).

Ce să mai zic, decât că, as always, am un plan de backup și pentru pasiunea mea pe două roți: bicicleta aproape identică și aproape nefolosită a juniorului cel mic (el având acum aproape 2 metri înălțime, iar bicikli a fost cumpărată în regim 50-50 din banii lui+ai mei pe vremea când încă era înalt ca gardul), cu roți de 27.5 inci, așadar pistele inexistente din Brașov, răspromise de primarul parcagiu, vor fi din nou străbătute, cu frâne noi, dar fără să pună frână fericirii mele.