Interesul poartă fesul
Și, cum mie nu-mi place să îmi înghețe urechile sau alunița de pe cap, din septembrie până în aprilie eu am mereu la mine măcar o căciuliță. Fie ceva subțire, for early fall or late spring, fie ceva grosuț, ca pentru ursul hibernator din mine.
Da, chiar și acum, când toamna încă își ferește privirea când ne întâlnim dimineața devreme sau seara târziu, dar apoi, cum intru în casă, ea deschide ușa de la beci și intră frigul în oasele întârziaților sau ale matinalilor.
Înainte de clasica întrebare către public cu preferințele sale în materie de protecție pentru cap și, pentru unii, pentru urechile portante de ochelari de soare, vă atrag atenția cu un scurt mesaj de interes internațional:
Cum distracția la volan în 2 s-a terminat, de-acum, printre suspinete, autoturisme și motorete voi rula singur și fin pe benzile de șantiere rutiere ale rudelor mele îndepărtat de bogate din Germania și Austria, ceea ce nu doresc nimănui, pentru că e un du-te-vino haotic cu tiruri și mașini mici din toate direcțiile, indiferent de ruta ocolitoare selectată, acompaniată de minionii simpatici antamați de Waze.
Până la următoarea reauzire, drumuri libere tuturor!
Cel mai mult mă enervează portul unei șepci cu cozoroc, de genul baseball cap. Mai bine stau expus la soare decât să am privirea limitată în sus. Nici ochelari de soare nu am.
Iarna la noi impune fes obligatoriu, dar la un ieșit ocazional pe afară merge și gluga de la geaca de fleece/scurta vătuită sau alte alea.
La schi e cu casca, deci nu trebuie fes, cam astea ar fi situațiile de acoperit capul.
Drumuri bune să ai!
Sunt o înfrigurată înrăită 😁. La 6:00 când am ieșit din casă erau 12 grade. Aveam 3 straturi pe mine: bluză, pulover și geacă, dar sandale în picioare, după-masă se arată 26 grade. Nu mi-a fost cald cu cele 3 straturi.
Drumuri bune și ochii pe waze, are unele apucături proaste, doar să salvezi 2-3 minute.
He-he, s-a prostit Waze rău de tot, dar am experiență rutieră. Merci!
Ca să nu înțepenesc în scaun, am împărțit drumul în 3 bucăți. Mulțumesc pentru urare!
Sa dai caciulita jos la intrarea in tara. Nu sunt bine vazuti soferii cu acoperis.
😁
Indiferent de cat e de frig, cel mult gluga de la geaca 😀
Nu am suportat niciodată să port ceva pe cap. Fie iarnă, fie vară, fie plajă sau schi, rămân cu capul descoperit.
Am încercat de câteva ori să port ceva de fiță, nu de nevoie. Nici măcar așa n-am putut.
Înseamnă că ai un scalp cu autoreglarea temperaturii.
+1
Și eu funcționez la fel.
Câteodată mai port o șapcă când merg mult în soare ca să îmi protejez începutul de chelie și să mă împotrivesc insolației.
Dar la frig, căciulă niciodată. Am o șapcă de iarna acasă, dar în general gluga îmi acoperă nevoile curente.
Suntem diferiți, iar asta este un lucru bun.