Continue straight
Deși mă doare să o spun, am parcurs peste 2.000 de kilometri și am vorbit în olandeză de mă dor mâinile, pentru a găsi asta:
Apoi, ca un făcut, ne-am intersectat de trei ori, în magazine diferite, cu români certați cu săpunul, a căror piele nu s-ar albi nici dacă i-ai spăla într-o piscină clorinată în exces. Ați înțeles voi ideea, care este că poți scoate studentul din bazinul cu apă termală din Gyula, dar nu poți scoate din români un obicei foarte popular, care demonstrează totodată dărnicia noastră: datul cu jula, sub ochii indiferenți ai camerelor de supraveghere.
Așa că, sfatul meu pentru de acum studentul internațional al familiei este, precum Waze: continue straight. Nu întoarce capul când auzi românește și nu vorbi în română! Fă-te om, fă-te belgian, alungă îndoiala!
O altă impresie ca de Neanderthalian ieșit din peștera primitivismului: noi, românii, ca popor, suntem vai de capul nostru, cel puțin când e vorba despre peisagistică urbană sau arhitectură imobiliară. Deși am mai scos capul, chiar prea des, din fundul de Europă în care mi-am inflamat țesuturile adipoase, nu contenesc să mă minunez de cum pot alții să aibă lucruri atât de frumoase și, totuși, să se lase invadați de înapoiați ca noi sau de alte popoare mulgătoare de capre în șlapi cu cap acoperit și ei să continue să zâmbească într-un sindrom Stockholm nesfârșit, în timp ce pedalează nebunește.
Gândurile astea de mai sus, la fel de curate precum cardiologii și bancometriștii aflați cu treabă prin Occident le-am scris, în mare parte, ca un român adevărat, în timp ce eram blocat în Stau-uri (v-am păcălit, azi nu am fost doar eu la volan, deci am putut fi neatent la trafic) pe orice autostradă sau deviere am stat. Nu sunt neapărat ordonate, pentru că sunt rupt de oboseală și nu am efectiv chef să le ordonez să se pună singure în ordine.
Mâine, planul, înainte de a pleca înapoi spre casă cu amărăciune și totodată speranță în suflet, este să vizitez Bruges, împreună cu consoarta din generația în blugi. Pentru alte impresii alandala, urmăriți-mă că pe hoții de cai!
Eu nu mă feresc în mod special, să vorbesc românește, dar în general nu vorbesc tare în public și nu simt nevoia să atrag atenția.
Atunci când mă simt jenată de performanțele unor conaționali, încerc să reduc vorbitul românește pe cât posibil. Și să scot în evidență naționalitatea atunci când e ceva de laudă la adresa noastră.
Când e de lăudat, da, mă bat cu pumnul în piept. În rest, tac chitic. 😁
Ha, ha, vrei s-o duci pe doamna la Muzeul Torturii? Ia-i si pe copii, macar stii o treaba, le dai tuturor idei in acelasi timp.
Nu trebuie muzeu pentru ea, e suficient că mi-e soție. Am venit doar 3, plecăm înapoi 2, viitorul medicinist e ocupat și nici nu avea loc în mașină.
În 2003 un coleg, psiholog, cu experiență multinațională îmi spunea „dacă vezi mai mult de trei români la un loc, dispari, pentru că sigur se va întâmpla ceva nasol și ai ocazia să te faci de kko alături de ei”
Cu trecerea anilor am avut ocazia să îi dau de foarte mult dreptate.
Om înțelept!