Incredibil ce repede trece timpul! Parcă nici nu îmi vine să cred că au trecut aproape 3 săptămâni de când ieșeam cu regret și cu apa termală șiroind din bazinele băii cu chiparoși ungurești, cu promisiunea că voi reveni cât mai degrabă. Numai că urangutanii care fac legea pe plan internațional cam tulbură apele și devine tot mai costisitor să parcurg distanțe de 1000+ km pentru doar 2-3 zile de relaxare caldă. Nu imposibil, but still. Și, cum still waters run deep, s-ar putea ca prețul unui litru de benzină să urce în paritate cu evoluția monedei euro, ceea ce va reprezenta încă o împovărare fiscală asupra bugetului de plăceri personale. Deocamdată, Putin rămâne de văzut ce va face în fruntea armatei sale roșii pentru încă o iarnă de război, americanii sunt în continuare strâmtorați în Hormuz, iar noi ne pregătim pentru noi majorări de preț la gazul metan și la curent. Coroborate cu frigul pe care îl resimt deja în metatarsiene și cu scursurile umane din jurul meu, privesc pe geam cu încredere și schimb bateriile de la termostat. Winter is coming!

După această introducere mai puțin voioasă, să vă spun, totuși, impresiile mele mai puțin voioase despre complexul acvatic pe care, cândva, îl îndrăgeam nu doar eu, ci și oamenii care se înghesuiau să-i treacă porțile zi de zi. Îmi amintesc cu nostalgie vremurile când nu găseam loc în parcarea cu plată destul de generoasă din fața intrării și eram nevoit să parchez în parcarea gratuită, aflată la câteva sute de metri distanță, unde și acolo mai dădeam câte 2 ture, până găseam locul dorit. Trebuie menționat că Gyopárosfürdő e situat la periferia orașului Orosháza, iar ca turist român venit din zona de graniță sau tocmai de la Brașov, mașina este indispensabilă. Chiar dacă stai la o pensiune din apropierea ștrandului, dacă vrei să vizitezi și orașul, e cam depărticel pe jos, autobuzele circulă mai rar, iar trenul nu l-am auzit niciodată, deși calea ferată trece fix pe acolo.

Cu fiecare vizită constat că scade interesul turiștilor tot mai mult, în beneficiul Băilor Cetății din Gyula, care au și investit, dar au și majorat prețurile. A fost cumva halucinant ca, la final de vacanță de vară, să număr în bazine, într-o zi de vineri, cel mult 20, hai, poate 30 de persoane dornice de îmbăiere. În același timp, a fost interesant să simți în unele momente că apa aia bună și caldă este doar a ta și în preajmă nu sporovăiește nimeni, deci poți moțăi cu încredere fără să te deranjeze apelurile video în rețea de România (Am avut surpriza să constat că, uneori, roamingul unguresc era înlocuit cu o liniuță de Digi românesc. Ba chiar și Radio România Actualități am mai prins, orașul fiind la circa o oră de graniță. Probabil fazanii transfrontalieri zboară încărcați cu particule electromagnetice, favorizând transmiterea undelor radio.)

Nu mi-a trebuit mâncare în cele câteva ore petrecute în incintă, dar nici micul local gen împinge-tava nu avea mare lucru în ofertă. Când, pe la ora 15:00, am vrut să beau o cafea, ușile erau încuiate, angajații strângeau resturile, deși pe ușă programul afișat era până la 16:00. M-am dus la ABC-ul de lângă turn, și pe acolo cam bătea vântul, doar vreo două cupluri de dolofani panonici voiau langoși și clătite și n-avea cine să mă servească și pe mine cu ceașca de cafegiu.

Las imaginile de mai jos să vă convingă dacă vă surâde ideea, cu sugestia de a verifica din mai multe surse orarul de funcționare și numărul de bazine deschise, în funcție de sezon, înainte de a vă plănui vizita.

Degetele mele îngruzite erau cam îngrozite de penuria de oameni. Bazinul olimpic pe care nu l-am fotografiat era deschis, dar apa rece ca Marea Neagră în inversiune termică nu mi-a dat ghes să fac pe popoviciul.