Dacă Anduța a scris despre un demers pe care cu vreo 20 ani în urmă nu-l credeam necesar, eu vin cu altă propunere: interzicerea utilizării boxelor proprii pe plajele publice. Că pe plajele și la piscinele private e mai greuț, deoarece muzica bună penetrează mai greu prin ceafa lată, acolo e de înțeles că este nevoie de un volum de grobianism ridicat.

De la ce m-am pornit? Păi, am găsit în telefon o poză dintr-un concediu de acum câțiva ani, când am poftit la o prăjitură Marlenka, așa cum numai la Borsec mai găseam. Am făcut o paranteză, cum mi-e felul (1, 2 plus desert. Clătit gura și repetat), pentru că simt nevoia intrinsecă de a împărtăși în mod extrinsec amintirea prăjiturilor Marlenka savurate la o cafea tare bună, la baza pârtiei Speranța, când încă mai era zăpadă în ianuarie și îmi permiteam să duc copiii la ski, iar eu îi încurajam de pe margine, cu inima înflăcărată și cu picioarele bocnă. Azi Marlenka, mâine ninge iar, până în ultima zi, când mă duc mai repede la bar să ridic comanda și o surprind pe angajată cum pliază o cutie mare cu imaginea prăjiturii mele preferate. Mno, dați-vă-ți seama, că eu nu mi-am dat seama atunci că dulciurica mea cu miere și nucă era factory-made, în niciun caz artizanală. Și eu, care credeam că sunt pregătite în casă de o unguroaică bătrână, maestră în dulciuri ca pe timpul armenilor din Cehia anului 1995. Să mai ai încredere că nu bagă Borsec gaz în apa minerală? Ce dacă are sigiliu? Am mai auzit eu de virgine care au născut.

Revenind la ideea de plecare, pentru că aș pleca prin lume oricând, eram pe insula Margareta din Budapesta, unde se desfășoară cu regularitate festivalul Pepsi Sziget și unde nu am apucat să filmez un guzgan mare cât o pisică, și găsisem într-o cofetărie care mi-a ieșit absolut întâmplător în cale, după ce-am dat căutare pe Google Maps după cuvântul „cukrazda” în jurul meu, deschise acum, prăjituri Marlenka, create în mod kezmuves (adică artizanal, în limba bătrână a Câmpiei Panonice).

Eram doar eu și mândra mea, la care doar eu mă puteam uita (alți turiști voie n-avea, of, of, gelozia), dar la soarele arzător al lunii august, ba. Și ce-am zis noi, porumbei călători? Hai să mâncăm ca în tinerețe, pe plajă! Nu dintr-o singură bursă, căci ce era bursa mea, era a amândurora, iar plajă e mult spus, pentru că pe malul Dunării scăzute era mai mult noroi uscat, decât nisip fin sau alge amestecate cu chiștoace, cum e pe litoralul pentru toți meltenii. Zis, convertit încă niște forinți și făcut. 2 kave Xpresso în pahare de plastic, iar prăjiturile în cutie, frumos ambalate. Ne așezăm, care cum putem, eu pe un pietroi, ea pe un bolovan, față în față, deschidem cutia și ne îndemnăm reciproc, pe rând, cu romantism în priviri, nisip sub tălpile înfierbântate și furculițe de plastic în mâini: ia tu, că țin eu cutia! Ba nu, hai, gustă tu primul, să vezi și tu cum e (no innuendo intended)! Politicoși, ce draq, că doar ne aflam deja aproape în occident, nu se cădea să ne comportăm ca românurile sălbatice.

Până la urmă, pentru că cel mai deștept cedează, nevasta își ia inima în dinți și dă să înțepe cu poftă prăjitura. N-apucă să înfigă bine furculisionul, că, deși ne aflam la multe sute de metri depărtare, bubuiala boxelor de concert în avanpremieră mă sperie atât de tare, încât mă dezechilibrez și cad pe spate, executând perfect o foarfecă pentru care m-ar fi invidiat până și Zlatan Ibrahimovic. Nimerind cutia cu prăjituri pe post de minge. N-am înscris în niciun coș de gunoi, dar prăjiturile noastre s-au împrăștiat în absolut toate colțurile. Deși erau prăjituri armenești, nu evreiești. Am făcut niște rațe diabetice, dar fericite. Acum ghiciți cine a fost bosumflată și țâfnoasă tot restul zilei, refuzând cu abstinență orice încercare de împăcare seara, la culcare, ce implică loțiune de corp cu lapte și miere. Și de-aia adevăr vă zic eu vouă: lăsați naibii boxele pentru sălile de concerte! Nu le cărați la plajă, nu le folosiți pe stradă și nu mă deranjați când mănânc!

Am găsit o poză reprezentativă pe site-ul românesc cu rețete armeniene (??), dar am preferat să generez ceva cu multă nucă, de-ți lasă-n gură nisip.