Zilele astea, deși n-a plouat chiar atât de tare, sunt efectiv inundat în albia de porci din social media de știri care de care mai lugubre, care de care mai îndoliante (cuvânt creat de mine prin procedeul cunoscut în limba engleză sub denumirea de coinage), indiferent de partea în care aș vrea să întorc gâtul strâmb, după ce am înțepenit timp de câteva ore în pat, în aceeași poziție, ca urmare a celor 4 (să fi fost 5) pahare de must cu suficient alcool, încât să se îmbete și viespea.

Dar îmi revin eu din torticolis, ascultând vocea caldă și melodioasă a lui Ioan Gyuri Pascu, plecat mult prea devreme dintre noi fix acum 10 ani. Fără el, atât Divertis, cât și umorul, parcă nu au mai fost la fel. Când încă eram copil, el era deja cel mai faimos cetățean de pe strada Bisericii. Mai târziu, în ultimii săi ani de viață, bunicul meu îmi spunea cu o mândrie neînțeleasă că semăn tare mult cu el și la voce, și la față. Acum, bunicii mei dorm adânc somnul lor de veci în cimitirul ortodox, iar Gyuri sper că face spectacole cu ușile închise acolo, pe scena de dincolo a cimitirului evanghelic din Agnita. Să ne amintim cu drag de el!