Amintiri din prezent
Dacă tot m-a prins zilele trecute o ploaie de vară până-n seară la cules de căpșune și de salată la soacră-mea în ogradă, cât timp am stat la loc ferit am „admirat” capodopera de mai jos, păstrată în stare foarte bună.
Nu doar că are circa 55 de ani, dar este lucrată chiar de soacră-mea, în adolescența ei neexistând alt mall în afară de Căminul Cultural, și ăla deschis doar la evenimente „culturale” de tipul nunți, botezuri și înmormântări. Culorile sunt încă vii, mai că auzi cerbul boncăluind, nu-i așa?
Sunt curios câți dintre voi au avut în casa bunicilor covorul ăsta cu cerb, sau cuvertura antică și trainică, pusă și ea la loc de cinste, cu pernele stivuite, numai bune de dat zestre.
Și vă dau totodată ocazia de a ghici regiunea istorică de proveniență a acestor obiecte dintr-o perioadă demult apusă.
Ce ziceți, vă băgați?
Pffff… Mi-ai adus aminte de bunica din partea mamei. Avea în bucătărie vreo 3 capodopere, nu așa colorat. Erau diverse imagini cusute pe pânză albă, cu scurte poezioare. Mi-e dor de bunica, care din păcate nu este.
Dacă mai găsesc pe la țară creații de genul de care zici, puse bine pe undeva, le trag o poză. Eu am prins pe la bunici și astfel de opere cu mesaje/poezioare în maghiară/germană. Unele erau suport de perii/ațe, altele împodobeau raftul cu căni etc.
Imi aduc aminte de unul cu o fetiță ce arunca graunțe la două gâște.
La mine în familie, zestrea este formată din fețe de masă mai mari sau mai mici, croșetate de bunica.
”Țară” n-am avut.
Atunci poți cere în piață o țară ca afară. 🙂
Bunica-mea, din Ardeal, cosea pe etamina fete (cu t de la tara) de masa cu cruciulite rosii si negre. Aveam si suport pentru perii. A lucrat si goblenuri. Unchiu’meu a fost fericit când a putut arunca toate astea dupa moartea parintilor.
🙂 Parcă unele lucruri nu trebuie aruncate doar pentru că sunt din altă epocă. Depinde de ce valoare atribuie fiecare obiectelor respective.
Chiar m-ai făcut curios să execut căutări de manufacturi strămoșești.