Hai să vă zic o fază tare. Acum nu mai am chef de jocuri, nu zdrobesc bomboane, nu îmblânzesc șerpi. Cred că nici Angry Birds nu mai e la modă.

Dar cu zeci de ani în urmă, eram campion la Sharkey’s Pool, expert în DOOM (acum în DEX), avansat în Hercules. Asta cam prin liceu. Jucam cu frate-mio cu diverse nick uri, preferatul lui era Toma von Voma, eu eram Colonelul von Nein Leatherpants, inspirat din diavolul desenelor copilăriei, „Cow and Chicken”.

După o pauză de vreo 2-3 ani pe motiv de bacalaureat și admitere, gagici și vreo două spaime mici neîntruchipate, reușesc să pun mâna pe un Pentium IV puțin folosit și îl chem pe frate-mio la o partidă ca odinioară. El îmi promite că aduce jocul Hercules, ultima versiune, că l-a văzut în revista Chip.

Aștept nerăbdător, vine fratello cu CD-ul, instalează și, în loc de jocul știut cu Hercules, centauri, damsels in distress, apare interfața jocului Alpha Centauri, cu strategii, colonizări. Adică fix ce uram să fac. Nu am fost niciodată bun la strategii, la planificat mutări în avans, cred că mă bate la șah și copilul de 6 luni al lui Magnus Carlsen. 

Dar cine a stat atunci o noapte întreagă și apoi a mers la examen chiaun de cap, nedormit, cu cearcăne? Eu. A fost și ultima dată când m-am jucat pe calculator, de atunci am preferat să playez filme în compania unei făpturi deosebite, cu care am și format Power Couple-ul de succes de azi. Doar nu era să las o domnișoară singură la ananghie?