A fost o dată stabilită cu vreo 10 luni în urmă, conform spuselor profesioniștilor pe care i-am urmărit și cu ocazia roadtripurilor Eurocharge anterioare (deh, cărui băiat nu-i plac mașinuțele și cărui bărbat nu-i plac mașinile, chiar dacă, de data asta, nu mai fac vrum-vrum și, pentru că promit și o serie de articole în limba engleză, nici roar-roar).

20 de specialiști, jurnaliști și tehnicieni, cu Mircea Meșter mare, care-i și autocritică pe toți, pornesc astăzi în încercarea de a doborî recordul de autonomie al lui Cosmo Kramer. De data asta, simbolul E de pe bord nu va mai însemna Empty fuel tank, ci Empty battery, lucru de care echipa impulsionată de vecinii mei brașoveni de la Schaeffler și Varta va fi, în mod excepțional, încântată.

La fel de încântat va fi și câștigătorul stației de încărcare oferite ca răsplată celui care indică cea mai apropiată valoare de autonomie obținută de una dintre mașinile testate, pe numele ei de vrăjitoare care mi-a sucit mințile, Mercedesa. Cel puțin câștigătorul care are deja o casă și plănuiește sau și-a cumpărat deja o mașină electrică, pentru că eu m-am înscris la mocangeală plesneală, neobservând că premiul presupune și instalarea stației. Și cum de stații de încărcare pe bloc la noi în țară nu am auzit, va trebui să am o discuție serioasă cu engie, după ce mă declară învingător la birou.

Cât despre mine, am „refuzat” să particip la Eurocharge și o să explic de ce: pe de o parte, Audi Trimestrul 4, BYD Leu-de-mare, Volvo 90-60-90, Mazda Expert, Mercedes pe benzină electrică sau Porsche Piper Cayenne or fi ele încăpătoare pentru a adăposti un blogger în creștere de trafic, dar nici nu mă pot apropia de preț, oricâte organe sănătoase aș vinde pe ritm de vals al Dunării și al situației economice albastre.

Pe de altă parte, Jean Reno-Nino 5 sau VW cu buletin de Polo au altă hibă: nu prea încape orgoliul meu în scaunul de șofer, iar eu în mașinuțe bușitoare nu stau pe locul mortului, din principiul de bază al vieții pe care o iubesc.

Un al treilea motiv, tot ca în basmele cu orez basmatic care are nevoie de doar 3, 7, sau 9 minute ca să fiarbă (motorul), este că, deși acum două săptămâni am reușit performanța de a conduce/sta în scaun aproape 4.400 de kilometri fără absolut nicio durere de spate și fără niciun unguent magic whatsoever, ideea de a fi din nou prezent într-o cușcă Faraday pentru alți 4.500 de km pur și simplu îmi repugnă (și nici zile de concediu nu mai am, ca să o spunem pe aia (extrema) dreaptă din landul Saxonia Anhalt).

De-acum, tot ce a mai rămas este ca eroii noștri să șofeze și să șocheze cu cifrele prezentate, iar eu le voi urmări frumușel (ca de obicei, ca Don pe tron) parcursul și surprizele anunțate până la adevăratul izvor al Dunării și înapoi, and I Breg your pardon for keeping you informed, nu ca BOR, în întuneric.

Sper că băieții de mai sus au umor suficient cât să nu se supere că le-am făcut reclamă gratuită în halul acesta și că le-am capturat o poză, ca stimulent vizual. Și-am încălecat pe-o șa, și v-am spus povestea așa, pentru că dacă aș fi încălecat un mărăcine, nu m-ar fi crezut nime’.