Povesteam aici acum două zile despre experiența stranie avută cu Digi. Un fenomen pe cât de ciudat, pe atât de inexplicabil. Duminică seara am venit mai repede din sesiunea holistică de relaxare cu picioarele pe pietre alunecoase în apă călduță, pentru că nu se mai putea lua legătura cu niciun telefon mobil aflat în rețeaua Digi, pe o rază de câteva sute de metri. Am verificat, nu Șoșoacă bloca semnalul. Nu puteam suna nici clasic, pe GSM/3G/4G, nici pe WhatsApp. Noroc că stăm toată familia cârnățească relativ aproape, într-o triangulație înrudită, în același cartier. Apropo, cine vrea să vadă iar că am spatele asigurat, este poftit să urmărească contemplativ cum maestrul la lingurița de desert explică brotăcelului învățăcel cum să păcălească știuca. Aici

Fiind a doua oară când se întâmplă asta în decurs de câteva luni, n-am avut încotro și am căutat o zonă unde liniuțele de semnal full nu mințeau, am reușit să vorbesc cu un centralist după fix 15 minute (în cască mi se comunicase inițial că am 7 minute de așteptare. Probabil era valoarea fără TVA, certificate verzi și alte taxe) și mi-am spus oful care nu-mi aparținea: în zona unde nu e semnal, sub scamele din buricul târgului, locuiesc (încă) 2 persoane în vârstă dragi mie, cu probleme de sănătate, a căror singură grijă este să consume minutele nelimitate cu rubedeniile aflate în fundul Bucovinei/Bacăului/Buzăului/Botoșaniului/Bahluiului și al altor locuri cu vin de indicație geografică. Că deja am fost amenințat că vor să se porteze, dar eu sunt convins că nu e mare lucru și că se va rezolva, numai să trimită o echipă să testeze și ei cu 5 telefoane de modele diferite, cum am făcut eu ca bezmeticul, prin parc, pe casa scării, la etajul 4, în lateralul stâng al blocului and beyond. Vă zic, am ajuns să caut semnal și în fața ghenei de gunoi a telefoniei mobile, Vodafone, că au un magazin în relativă apropiere. După ce m-am descărcat și mi-am răcorit debitul verbal, am constatat că vorbisem singur. Cumva, bătuse vântul și pierdusem semnalul după ce reușisem să-l prind la telefon pe amploaiatul lui domnul Teszári.

Boon! Se întunecase, uite luna, adu parul, îmi făcusem nervi cu carul. M-am distanțat de sursa problemei (nu soacră-mea) la mai mult de 300 de metri, am ajuns pe orbita bulevardului Saturn și am reușit să iau legătura cu relațiile dedicate clienților cu nervi tari. După fiecare propoziție, întrebam: mă auziți? Și așa am reușit să transmit coordonatele adresei exacte: vedeți că e singurul bloc verde de pe stradă, iar la parter este un amanet. Dacă nu se rezolvă problema, cutia de conexiuni pentru internetul fix și TV vor ajunge la amanet, pentru că toți locatarii cu abonamente ieftine la Digi sunt afectați. Inclusiv familia din India de la scara vecină, care stau cu chirie de peste 2 ani, și din apartamentul cărora proprietarul scosese pe întuneric și dusese la platforma de gunoi toată mobila din apartament, învelită în folie, iar peste folie lipise foi A4 cu mesajul: PLOȘNIȚE! Da, ați citit bine. Noi le dăm emigranților căpușe din Șaua Tâmpei, ei ne dau nouă ploșnițe din India peninsulară. Un schimb faunistic mai mult decât cinstit, nu credeți?

Angajatul m-a ascultat calm. Posibil să nu fi înțeles chiar tot ce am spus, din cauza spumelor mele de la gură, pentru că pierdusem vreo 2 ore din timpu-mi prețios, dar omul s-a ținut tare pe poziție și m-a convins să nu îmi pierd speranța. A doua zi, nu se schimbase nimic. Ba mint, se cam răcise afară relația cu socru-meu, care a luat taurul în propriile coarne și a sunat la… relații clienți Vodafone. Că așa a găsit el un număr în telefon și l-a format (comunismul l-a format așa). Bineînțeles că încornorații de la Vodafone repede i-au propus să vină la ei, că îi dau câte în stele și minute pe lună, plus majorări ocazionale de 8% când li se scoală ba pe stânga, ba pe dreapta. Bătrânul, om mai vârtos ca porumbul furajer, le-a zis că el e brașovean de ani de zile și să mai plimbe și ei ursul, că el voia să sune la Digi.

Într-un final reușește să sune și la Digi (mi-a zis mie apoi pe scurt cum a făcut, că e mare povestitor și pezevenghi):
„-Bună ziua!
– Bună ziua!
– Stimată doamnă, de ieri nu am semnal la telefon nici eu, nici femeia. Trebuie să ies din casă de gura ei, că n-are cu cine să stea la sporovăit. Și i-a și căzut din gură o parte din lucrarea domnului! Faceți ceva, altfel mă teleportez!”

Probabil că s-a ținut tare pe poziție angajatul să nu râdă, dar i-a dat un sfat gratuit: dacă azi nu se rezolvă, mergeți într-un punct de lucru să vă schimbe cartelele. Ăsta, când a auzit de cartele, repede i-a fugit mintea la cartelele de alimente pe rație din comunism (v-am zis că l-a format așa) și a închis repede apelul.

Povestea are, deocamdată, un closure fericit. Ieri dimineață mi-a confirmat telefonic că a putut să mă sune (nu, zău), apoi, la nici câteva secunde, de parcă mi-ar fi ascultat apelurile, m-a sunat și o doamnă de la Suport, ca să îmi comunice că echipamentele din zona respectivă au fost reconfigurate (ce-o mai fi însemnând și aia) și să mai testez (eu! pe banii mei? Da’ ce sunt eu, ehmag?). Azi a promis că revine cu un nou telefon (hold your coaching courses, revine cu un apel, nu primesc un aparat nou), o aștept mai ceva ca pe a doua venire a lui Messi la Barcelona.