kronwurstblog

Rețete, vești și povești răstălmăcite

Publicat pe 17/07/2026 la 12:57 • De Kronwurst

Why do you come back?

Fete/Băieți, doamne/castraveți, o să vă întreb direct și sper să răspundeți în număr cât mai mare, ca să dobor recordul de comentarii, măcar azi, de Sfânta Vineri. Câteva rânduri mai jos. Nu de alta, dar pe căldură nu prea mă simt inspirat și nici nu sunt dispus să mă cobor la limitele demnității umane, abordând subiecte pompieristice tratate cu maximă neseriozitate pe toate gardurile digitale, gen peștele-iepure care a invadat plajele din Grecia, dar, culmea, litoralul românesc e cel plin de căcăreze, semn că mările lumii comunică mai ceva ca tuburile lui Torricelli. Da, hăhăiala e bună până la un punct. Apoi, de la 12 clase în sus, parcă trebuie părăsit colțul bârfitor al poianei lui Iocan și merită intrat plin de maturitate într-o bibliotecă sau într-o librărie galantă, unde nu mai există bancuri sexiste, nici videouri jalnice redirecționate frecvent și nici memeuri cu Ronaldo. Sunt exceptate filmulețele haioase cu animale de companie, pe ele voi da mereu clic, oriunde mă voi afla.

Abia acum urmează întrebarea roșie: ce vă face să intrați aici zilnic sau ocazional, în afară de mailul primit cu regularitatea unui ceas elvețian care dă ora exactă pentru mulsul ciocolatei cu lapte Milka? Eu sper că vă place ce și cum scriu (sau măcar o mare parte), că sunteți adepții cititului, nu al reelurilor sau al poveștilor, că s-a creat o legătură chimică multicomponentă între noi, care devine tot mai puternică, pe măsură ce ne amestecăm zilnic părerile și ideile. Recomand totodată să ascultați melodia de mai jos, cât timp scrieți rânduri, rânduri sau valuri, valuri, dacă sunteți la plajă. Grăbiți-vă, pentru că săptămâna viitoare mă întorc cu drag la marea mea albastră italiană și vă voi face în ciudă cu niște capturi foto parmezanționale…

20 de răspunsuri la “Why do you come back?”

  1. Anca spune:

    Imi place cum scrii.

    • Kronwurst spune:

      Thanks! Dar să știi că parcă simt că te-am supărat/dezamăgit cu ceva, ai devenit mai laconică. Să fie faptul că nu mă țin de diete? 🤔😒🙄

    • Anca spune:

      Dacă m-ai fi supărat cu ceva nu te mai citeam😉. Nu comentez de fiecare dată pentru că nu am întotdeauna ceva de spus. Dar eu sunt prezentă😉

  2. pvladc spune:

    Mie imi place ca publici mereu, esti de neoprit. :)))

    Ia in calcul sa fii mai ordonat daca ai intentii „serioase” cu blogul asta. Serioase in sens de monetizare cumva, sa intri in gratiile sfantului Google de la Mountain View. Daca vrei doar sa scrii chestii ca sa nu le mai duci in carca e ok.
    Scrie in mai putine categorii (azi am duh de Bolojan, imi vine sa tai tot) si mai programatic. Stiu ca piere tot fun-ul numai cand te gandesti, dar poate gasesti punctul ala in care si sufletul ti-e in rai si sacii in pod.
    Ai o categorie – Recomandari Nutritionale. Vezi daca nu contravine politicii Google (cauta YMYL – vezi despre ce e vorba). Nu esti nutritionist si te poate penaliza. Banuiesc ca botii aia nu au umor.

    Tine sus treaba buna, vorba lui Exarhu.

    • Kronwurst spune:

      Am fost și mai productiv la început, dar, cum progresul se face lent și cu grijă, am mai temperat ritmul. O să modific eventual denumirea categoriei respective, dacă mi se pare că contravine politicilor gogului.
      Mulțumesc pentru sugestie și sfaturi, o să mai scriu cândva pe tema apariției blogului.

    • Kronwurst spune:

      L-am întrebat și pe Gemini de categorie, m-a dus cu zăhărelul brun, așa că am redenumit-o. Păi nu ascult eu de glasul comunității?

  3. Anduța spune:

    Mie îmi place și să citesc, îmi plac și reels, și stories. :))
    Ție ți se întâmplă să te înțelegi bine sau foarte bine cu cineva, până când zice sau face ceva ce te obligă parcă să te răsucești la 180 de grade? Ei bine, mie mi se întâmplă deseori, să fiu în locul acelui cineva. Tu îmi pare că ești genul de om care nu se răsucește foarte ușor. Adică poate zici pe interior „pfff, reels și stories, câh”, dar nu te văd întorcându-mi spatele pentru asta. Sigur, acesta este un exemplu minor, dar aș avea curajul să extrapolez.

    • Kronwurst spune:

      Pentru că mă leg mai greu de oameni, am fost dezamăgit de unele persoane doar de vreo 2 ori, iar să mă sucesc semnificativ, doar o dată. Culmea, la distanță parcă mă simt mai confortabil să discut cu alții, iar în cazul tău, sunt în elementul meu.

  4. Adriana* spune:

    Am scris și am apăsat greșit și puff a dispărut mesajul 🤷
    Îmi place ce și cum scrii, și niște rețete mișto, acu’ ce să și spun, ce vine de la MV este într-un mare fel, bula asta îmi este și terapie și sprijin și de toate, mulțumesc pentru că m-ai primit în casa ta. Nu țin pasul cu postările tale că în țara asta cineva trebuie să mai și muncească, maică, altfel se duce de râpă de tit. Cumva mă simt puțin vinovată că nu pun măcar un comentariu mititel.

    • Kronwurst spune:

      Ești binevenită ori de câte ori poți. Și eu am un job full-time, altfel, doar din scris aici, nu prind autostrada Bv-Sibiu. 😜

  5. OldJohn spune:

    Ai un fel antrenant de a scrie care mă face să fiu atent ca să prind poanta, chiar dacă de multe ori îmi scapă.
    Mă enervează că pe telefonul meu, chenarul ăsta în care scriu e mai mare și nu pot urmări dacă s-au modificat cuvintele la margine, am încercat cu zoom in, dar nu stiu ce sa fac.

    Alte sfaturi profesioniste a dat Vlad mai sus.

  6. Anouk spune:

    Revin zilnic și mai și zic ceva pentru că îmi place cum scrii, despre ce scrii și modul relaxat în care primești vizitatorii.
    Azi m-am trezit că după refresh, mi s-a deschis un articol pe care l-ai scris in aprilie. Inițial nu am remarcat. Am citit, am dat mai departe, am citit, am dat mai departe și începusem să mă întreb ce ai pățit de vrei să scrii totul într-o singură zi. Am remarcat data și credeam că e o eroare pe care mă pregăteam să ți-o semnalez. Însă am mai dat o dată refresh sperând să ajung la articolul cel mai recent. Din păcate nu apare nicăieri o listă cu articolele și am reușit să ajung la zi prin ultimul comentariu.
    Cu toate inconvenientele pe care cred că le vei îmbunătăți în timp, îmi place locul ăsta și oamenii care s-au adunat aici.

    • Kronwurst spune:

      Hmm, eu nu am observat defecte tehnice. Ultimele posturi din lună sigur apar undeva, pe mobil în partea de jos. Uneori refresh-ul nu rezolvă nimic, Ctrl+F5 șterge tot cache-ul.
      Eu sunt respectuos cu toți cei care merită și care îmi fac onoarea să îmi treacă pragul și care își rup din timpul lor pentru a citi și a răspunde.

  7. Andreea M spune:

    Imi place cum scrii. Te-am descoperit recent, nu sunt comentatoare inraita. In general, citesc in liniste. Uneori, mai las si vreo parere

    • Kronwurst spune:

      Mă bucur că mă citești și pentru orice părere, idee sau sugestie ai avea, eu sunt aici ca să răspund cât mai prompt posibil.

  8. Toreadoru spune:

    Acum ca m-am intors din vacanta si iau la rand articolele necitite din Reader raspund si eu cu intarziere 🙂
    Cred ca initial mi-a placut faptul ca gatesti cu placere (ceea ce fac si eu) si imi place sa citesc experiente culinare de la neprofesionisti.
    Apoi am gasit mai multe lucruri comune in scrierile tale si te-am adaugat in reader, asa ca imi trec toate scrierile prin fata ochilor. De acum nu mai scapi 🙂
    Comentez pentru ca mi se pare ca abia se construieste o comunitate aici la tine, desi se vede ca aveti o istorie in spate tu si cei care comenteaza in mod curent (imi sunteti cunoscuti de la edelwise).
    Cand comunitatile sunt deja formate e mai complicat si prefer sa ma uit de pe margine.

    • Toreadoru spune:

      Apropo de experiente culinare de la neprofesionisti, am descoperit cu placere blogul lui Ciprian Muntele (ciprianmuntele.ro/).
      Recomand.
      Inclin sa cred ca il stii, dar daca nu … incearca cu incredere.

  9. Kronwurst spune:

    Îl ştiu pe Ciprian Muntele, dar nu-mi ajunge timpul să intru peste tot. Omul are în spate carieră în radio, e mult mai uşor să fii cunoscut aşa, decât dacă o iei de la zero. Dar nu are un blog bazat pe postări zilnice. 🙂 Comunitatea de aici e o microcomunitate, dar destoinică. Sper la o creştere sănătoasă şi formată din oameni cu caracter, care să nu se oftice uşor când (alţii) fac glume, care să aprecieze autoironia, mâncarea şi personalitatea mea. Mulţumesc pentru că te-ai abonat!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.