Voi vreți să vă reprogramați gândirea?
Ia fiți atenți aici, la materialul preluat de pe iabilet.ro, apoi dați-mi dreptate, când spun că prostia se plătește scump și proștii fac credit cu buletinul, ca să cumpere bilet în 2 rate, fără dobândă.
Deci carevasăzică experți cu reputație internațională, de care n-am auzit nici măcar la digi24, în afară de (rușinică, domnule) Tomescu, care îmi sună vag nervul vestibulocohlear cu al său Stradivarius, ne vor învăța starea de (cash)flow tocmai acum, când combustibilul cu sau fără AdBlue e la cotele maxime ale puțului extracției. Presupun că manopera din cadrul reviziei anuale la vioara aia e foarte scumpă, la fel cum nu prea vezi în concerte Stradivarius, semn că nu-s chiar atât de bune, din moment ce nu se prea caută. 🙂
Suntem tot mai mult înconjurați de idioți, așa că nu greșesc, dacă afirm că ăștia pe care îi catalogăm drept șarlatani cu idei „crețe” vor doar să facă bani de pe seama capetelor seci. Sau, și asta e și mai grav, unii chiar cred în ceea ce propovăduiesc, dar sunt mai șmecherași și vând apă și aer la fraieri.
Auzi la ei: alătură-te acestei elite de experți! Păi cheamă-mă fără bani și hai să conducem lumea împreună, învață-mă să fiu deștept ca tine, ca să trăim toți mai senini și să avem toți succes, ca niște lei. „Hiene-lor!”
Prof. Univ. Dr. Constantin Dulcan (neurolog și psihiatru),
Prof. Univ. Dr. Alexandru Vlad Ciurea (neurochirurg),
Dr. Adina Derouet (diabetolog și nutriționist),
Maestrul Alexandru Tomescu (violonist) însoțit de vioara Stradivarius, cu o vechime de 324 de ani, alături de Moderatorul Florentina Fântânaru.
Conferința MUZICA MINȚII explorează conexiunea între știință, spiritualitate și artă, oferind soluții practice pentru o viață lungă, de calitate. Florentina Fântânaru va ghida armonios dialogul, abordând teme esențiale precum sănătatea creierului, a corpului, o nutriție echilibrată, balanța emoțională și descifrarea mecanismelor care ne influențează gândirea, calitatea și durata vieții.
Evenimentul are și o componentă artistică excepțională: „Puterea este forța mentală, mintea trebuie antrenată!” spune Maestrul Alexandru Tomescu , care va încânta audiența cu un concert live extraordinar, aducând muzica și emoția în centrul experienței, pe sunetul viorii Stradivarius.
Dress Code: Casual
Acces în sală de la ora 15:00
CE ÎNVĂȚĂM concret:
Biologia gândirii: Cum gândurile îți modelează viața (Prof. Dr. Constantin Dulcan & Prof.Dr. Alexandru Vlad Ciurea).
Combustibil de înaltă performanță: Nutriția ca pilon al clarității mentale (Dr. Adina Derouet).
Starea de Flow: Cum să te înconjori de artă pentru a-ți reprograma gândirea (Alexandru Tomescu).
Nu te mulțumi doar să exiști, învață să excelezi! Alătură-te acestei elite de experți pentru a-ți transforma cunoștințele într-o forță durabilă!
Rămâi la înălțime, împreună cu noi!
Categorii de acces:
CATEGORIA ACCES GENERAL include:
• prezența în cadrul conferinței susținută de toți speakerii, interval orar 16:00 -16:45
• pauză în foaier-bar, interval orar 16:45-17:00
• participarea la concertul de vioară al Maestrului, interval orar 17:00-17:40
• sesiune de autografe cu speakerii în foaierul K2 Alpin, interval orar 17:40-18:00
CATEGORIA VIP include:
• prezența în cadrul conferinței în zona VIP din primele rânduri, interval orar 16:00–16:45
• Snack & Coffee Break în Salonul Ural, alături de speakeri și moderator, interval orar 16:45–17:00
• participarea la concertul de vioară al maestrului, interval orar 17:00-17:40
• sesiunea de autografe și dialog direct cu speakerii, interval orar 17:40–18:00
Descoperă mai multe la Vești și povești răstălmăcite
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.


Lasă un răspuns