Marțea și cele 3 ceasuri rele. Expresia nu se referă la ceasurile fizice care măsoară trecerea inexorabilă și inefabilă a timpului, conform zicalei: „Davai ceas, davai palton, ceas niet bun, palton molton!”, ci la ore, cuvânt preluat tot din rusă.

Pentru mine, marțea înseamnă nu doar cashback de la Mastercard, ci și Marți Bucket, încă din frageda pruncie a puilor care și-au donat aripile la ordinul colonelului Sanders. Bineînțeles că nu mai țin minte când am mâncat prima dată de la KFC, estimez că undeva în jurul datei când s-a lansat și jocul Angry Birds și eu aveam un telefon Allview pe care îl consideram flagship, prin 2009, dar țin minte ultima dată, când m-am nimerit pe final de program și am nimerit găleata cu cele mai subdezvoltate aripioare. Măcar au fost sărate în exces și deloc picante. Asta se întâmpla demult, să tot fie acum vreo două săptămâni. Mi-am promis să nu le mai trec pragul, ba chiar să nici nu mai trec prin fața kioskurilor de self-service. 

Azi-dimineață, fiind câștigătorul unui concurs nefericit de împrejurări care m-au obligat să merg la Altex în AFI Brașov, am trecut fix pe lângă KFC și am vrut chiar să scuip în sân, dar eram în public și eu sunt un gentleman, scuip doar în intimitate în sân. Așadar am făcut o cruce rapidă cu limba-n gura în care îmi ploua de poftă și am urcat scările rulante ca în copilărie: câte o treaptă, să nu scârțâie genunchii. La întoarcere, am privit mândru spre stânga și am făcut stânga-mprejur pe lângă Ted’s Coffee, dar imaginea găleții de aripioare, acum și cu cartofi prăjiți, la numai 35,90 lei, m-a bântuit până acasă. Și nu era nici măcar ora 11:00. 

Însă, cum norocul surâde celor curajoși, tot el mi-a scos în cale din congelator fix o caserolă plină ochi cu mușchiuleți de pui în crustă de gheață de numai 10%, iar rotițele din materia mea cenușie s-au pus pe învârtit și au înjghebat rapid o idee genială: ce-ar fi să fac o avanpremieră la 1 aprilie, ziua tuturor păcălelilor și a păcălicilor? Că doar mie mi se mai spune și Păcăleandru, că prea îmi place să fac farse. 

Chiar, oare iranienilor le place să facă farse în farsi? Sau se rezumă doar la țesutul covoarelor din păr de cămilă cu o viteză amețitoare de până la 800.000 de noduri per metru pătrat? 

Zis, gândit și făcut. După o decongelare rapidă deloc recomandată, pentru că timpul înseamnă bani, iar eu n-am prea multe bancnote de timp în portofel, m-am pus pe treabă.

Pasul 1: marinarea în sos Hoisin, ulei de măsline, zeama de la o jumătate de lămâie, iaurt degresat. Timp de 10 minute, cât să nu fie carnea ca muzica portugheză, fadă.

Pasul 2: panada. Aveam pesmet pus deoparte, special pentru așa ceva, de la o baghetă franțuzească cu priapism și nefolosită. L-am amestecat cu cimbru proaspăt scuturat de pe o crenguță din grădina proprie, cu pimenton, sare, piper, turmeric și ghimbir măcinat, rezultând capodopera ordinară alăturată.

Pasul 3: tăvălirea de râs, când mi-am dat seama că am uitat să dau prin făină mușchiuleții și i-am tăvălit direct prin pesmet, iar asta înseamnă un singur lucru: este posibil ca mușchiuleții mei să rămâne în carnea goală, în tigaie.

Pasul 4: prăjirea în ulei curat ca un fund de bebeluș dat cu unguent Bepanthen. Nu mă întrebați la ce temperatură, că doar nu o să bag în ulei termostatul de cameră. Uleiul trebuie să sfârâie, mai ales că se mai răcește, când pui puiul la distanță unul de celălalt, ca să nu se lipească. 

Pasul 5: scurgerea de informații, adică fac o poză și o pun pe grupul familiei, vestind ora prânzului sănătos, chipurile cumpărat din oraș. Am primit rapid de la copii numai inimioare, like-uri și trâmbițe de bucurie. 

Pasul 6 și ultimul, dar sunt încă în viață: scot rapid puiul din imitația de găleată din plastic tip KFC, care e de fapt pentru chipsuri Chio, și îi mai trag o poză, să rămână în amintire așa cum eu l-am făcut, eu îl mănânc. Cam ca fata săracului cea isteață: nici îmbrăcat, nici dezbrăcat. Vai de steaua lui David!

Pasul 7, apărut ca prin magie recurentă în farsele românești: sosesc, pe rând, membrii familiei cârnățare. Unul aduce ketchup, altul aduce sos de curry, doar fața nevestei aduce a supărare, crezând că căzusem pradă tentației și chiar cumpărasem prăjeli pline de grăsimi saturate. Știți, ea, sărăcuța, vrea să mai slăbească din ceafa, pulpele și ciorba de pe burtă. 

Acum trebuie să fiu atent peste o săptămână, de 1 aprilie oficial, să nu-mi facă ei vreo surpriză nedorită, deși pare că le-a cam plăcut mâncarea.