Tulburări obsesiv-compulsive?
Cum să nu. Am și d-alea, păi n-am eu de toate? M-am declanșat la comentariul ăsta. Cred că e ca în cazul tinitusului, pe care l-am auzit prima dată în liniștea serii, la marginea mării, vara trecută. Eram singur pe șezlong cu gândurile mele, priveam cu nesaț apusul de un roșu burgundy albinos, s-au oprit pentru câteva secunde din chirăit cicadele alea blestemate și atunci s-a manifestat pentru prima dată țiuitul. Moamă, pe o frecvență de fluier pentru câini! Mi-am desfundat urechile, mi-am ținut respirația. Am fluierat a pagubă. Noroc că a scârțâit nisipul sub șezlong și m-a distras, dar n-am scăpat. În timpul zilei, uit de el. Din fericire. Doar seara, la culcare, îmi aduc aminte (parcă intenționat) că e acolo, ca un Jiminy Cricket.
Nu v-am zis de obsesia lucrurilor aranjate geometric. Nu suport să văd un tablou ușor într-o parte, frigiderul trebuie să fie la distanță egală de perete, ușa nu poate rămâne întredeschisă, fie o apropii complet, fie o deschid complet. Odată am dat 4 găuri ca să montez un raft la perfecțiune. Seara la nouă.
Inbox cu mesaje vechi? Nu și la mine. Outlookul trebuie să fie gol, niciun mesaj la vedere. Folderul de „White Trash”, la fel. Le mut în alte foldere, le împart pe căprării ascunse, le șterg, deși știu că poate îmi vor trebui curând, dar inboxul principal trebuie să fie gol.
Culmea, hainele pe sfoară le pun cum dă domnul, dar ferească sfântul să nu fie aranjate tricourile în dulap, toate în același mod. Vă zic, am un teanc de carduri de fidelitate pe care nu mă îndur să le arunc, deși nici nu mai sunt valabile (hoardingul în acțiune). Nu le prind cu elastic (pentru că sunt pățit, se coace elasticul și cu timpul se rupe/lipește și nu-mi place), deci automat dreptunghiul lor perfect își schimbă ușor forma. Primul lucru când deschid noptiera, care mai mult să închisă, e să le aranjez la loc și să închid ușor de tot sertarul, să nu tulbur ordinea mondială.
Nu-mi mai vin în minte altele acum, dar cu siguranță le voi recunoaște dacă mi le spuneți pe ale voastre. Start comentarii în 3, 2, 1!
Știi ce înseamnă ă vezi zilnic, timp de un an, niște 30 de tablouri format A4, in rânduri de câte 10, cu rame ușor diferite așezate pe un perete lung?
Evident, aranjamentul lor pe perete a fost făcut de varii persoane în timp de 20 de ani.
Erau niște tablouri ale unor promoții de absolvenții,a unor diferite cursuri, iar furnizorul de rame evident că s-a schimbat.
Am dat jos toate tablourile, am scos pozele, am sortat ramele, le-am reasezat cronologic și pe tipuri de cursuri, am pus nivela laser pe perete, dar cum avea lumina prea groasă am înlocuit-o cu o sfoară tradițională, am împărțit absolut egal spatiile de pe perete, am dat gaură cu bormașini pentru fiecare tablou și am găsit un sistem în care să balansez centrul de greutate astfel încât sa nu stea strâmbe pe perete pentru că la 30 de metri de hol, se vede imediat.
Groaza mea e că am plecat de șapte ani de acolo și și am lăsat cuie instalate pentru cel mult doi ani. Nu pot să mă duc în vizită și să le văd nealiniate, nici măcar să pun pe cineva să facă o poză😭
E grav, doctore, e grav. Dar uite că ai supravieţuit 7 ani. Auzi, dar dacă au mai căzut din tablouri sau s-au strâmbat? La asta te-ai gândit noaptea? 🙂