Semințele de floarea-soarelui, bătrână, de pe-acum se sperie, c-au să-i cadă în țărână dinții, de mizerie. Dar prefer semințele de dovleac, sâmburii de la măr și cei de la caisă (varianta românească pentru migdale). Ce mai, ce mie îmi place, altuia nu-i pasă. Nici vânzătoarei șmechere care vindea semințe măsurate cu un pahar din lemn cu fund gros, ca o afroamericană bună la twerk, care merita să pățească ce i-a făcut Cuza negustorului prins cu ocaua mică. 

Cât am fost plecat departe de țară în ariana studenție, semințele mi-au lipsit teribil și nu le găseam la niciun magazin de genul „Call East Europe” sau la turci, că era oraș mic, cu doar o shaormerie. Și multe rațe și lebede refugiate din calea deplumatorilor români. 

Până am ajuns, întâmplător, într-un magazin de bricolaj, la raionul cu hrană pentru animale de companie și văd, ca prin miracol, pungi de semințe de floarea-soarelui crude pentru papagali. Și erau ieftine, dar mândre-n toate cele. Pestrițe ca o zebră proaspăt trasată. Clar, am luat o pungă de un kilogram, apoi, în cămin, în bucătăria comună, le-am stropit cu puțină apă, am presărat sare și le-am copt frumos în tavă. Am avut ce ronțăi tot restul serilor, la taifas, cu George Mwale din Liberia, Isabela din Argentina și Zhang din Taiwan. George m-a inițiat în tainele preparării bamelor mucilaginoase, Isabela m-a învățat să fac paella valenciană, iar Zhang, săracul, mi-a îmbâcsit hainele cu piept de porc gătit ore întregi în sos de soia. Doamne, ce dor mi-e de vremurile alea! Și de Yahoo Messenger. Studenții întâlniți acolo dădeau cu drag la comun ce aveau, dulapurile și frigiderul nu erau încuiate. Nu ca ai noștri, care doar luau din ce era pe pervazul colegilor. Da, da, Mariane, nu te-am uitat cum tupilai borcanul de zacuscă cu fasole si făceai apoi pe prostul pârțuri fără număr.

Bine, la casa de marcat mi-a fost rușine că sunt român, pentru prima dată, pentru că am văzut afișul în mai multe limbi, printre care și în română: „Acest magazin este supravegheat video. Hoții vor fi predați autorităților de poliție!”

Dar oricât de multe semințe aș sparge în dinți cu plăcere, nu suport să văd coji pe jos, scuipate în stil Mărgelatu. Țin minte că eram într-un city break prin Malmö și am văzut sub o bancă un morman de coji de  semințe, și am știut instant că pe acolo au trecut niște români. După câteva zeci de metri am recunoscut și punga goală, aruncată în iarbă. Mi-a fost rușine că sunt român, din nou, așa că am dus eu punga la coș. Nu mică mi-a fost mirarea când, la câteva minute după aceea, pe podul de lângă gară, am văzut o concetățeană cerșind atât de înduioșător, că mi s-a rupt de ea doi metri în spate, dar am apucat să văd cum un suedez la costum și pardesiu i-a dat o pungă cu mâncare și 20 de coroane. Apropo, a fost singura dată când am văzut bani cash acolo, și asta se întâmpla prin 2015… Noi încă ne scotocim prin buzunare după 50 de bani, pentru un cărucior de cumpărături jegos, cu roți blocate de mizerie. 

Ce-i drept, la cât costă o plombă acum, am mai rărit obiceiul spartului semințelor. 

Voi ce plăceri nevinovate aveți? Mâncați noaptea, pe furiș? Beți ziua câte-un păhărel? Trageți un cui mic în pauza de prânz? Curaj, că nu mușc.