Am mai scris despre această cârciumă autentic secuiască și tura trecută, când am fost la Sovata. Îndurare, dar repetitio este mater trigliceridem. Dar, cum bine zicea cineva pe aici, e bun și călă(to)ritul ăsta la ceva, nu doar la alimentat cu carburant scump, ci pentru că așa găsești mereu subiecte de discuție. Noi sau vechi, remestecate sau reîncălzite, bloggeri cu de toate suntem. Dar ce altceva să mai și faci în zonă, în afară de căscat la volan cât timp te plictisești traversând Corundul de la un capăt la celălalt, admirând zecile de dughene cu produse identice, fabricate probabil în China și cumpărate en-gros din cel mai mare hipermarket din lume (cu produse de mică valoare), cum am aflat mai deunăzi din emisiunea Asia Express, dacă salina s-a transformat în depozit de sare lichefiată? Știu, am mai spus asta, dar nu e ca și când apa din adâncuri s-a retras între timp de la sine putere sau au pus-o localnicii pe toată în butoaiele cu varză murată, pentru că, oricum, ei au murături dulci. Inclusiv varza tăiată fideluță e dulcișoară, să îi țină minte o întreagă țară.

Enihau, cum veneam de pe ruta cunoscută Brașov-(de la denivelări mașina mi se cam)Rupea-Odorheiu Secuiesc, după o scurtă oprire la o cafea și un desert cu zmeură la pahar, la Cofetăria Alexandra, profitând de faptul că în oraș se manifesta din plin un festival care aducea glorie mielului, deci cofetăria era goală, am știut din start că nu am nicio șansă să mănânc prea mult la Sebelin, deși se făcuse deja ora prânzului. Împăcat cu acest gând și cu gropile nesemnalizate din asfalt, pe care le știu și cu navigația oprită, odată ajuns, după ce am făcut slalom printre căluți, dansatori în costume populare și alte evenimente care blochează circulația, am sorbit lent o supă-gulaș fierbinte atât cât trebuie și, când am comandat felul principal, am cerut din start și o caserolă mare.

Cred că știți ce urmează: un ciolan. Ciolănoi, tată! Cu multă carne bine făcută, nici prea grasă, nici prea sărată, o tonă de cartofi steak (tot prăjiți, doar că nu sub formă de pai) și fire de ceapă rumenită bine prin același ulei vegetal. O rețetă mortală pentru sucombat prematur. De-aia am și ciugulit numai cât să nu zic că nu am mâncat, iar restul, grosul desprins de pe os, l-am transferat frumușel în caserolă și l-am ținut la frigider cât m-am îmbuibat și îmbăit în Sovata. Ajuns acasă, am mai mâncat de vreo două ori din porția luată la pachet, după ce am spart două ouă (trei, dacă îl socotesc și pe cel scăpat pe jos) și am presărat niște cheddar ras peste cartofi, pe care i-am perpelit puțin în tigaie.

Concluzia mea este una singură: ungurii ăștia nu sunt normali, vor să omoare românii prin îndopare și nici nu le cer prea mulți bani pentru asta, zici că o fac de plăcere. Iar recomandarea mea este aceeași: ieșiți prin țară, lăsați Poiana Brașov sau Mamaia să mai respire și vizitați mai des Covasna și Harghita, pentru că oamenii sunt cumsecade, mâncarea e fabuloasă, iar natura e la ea acasă, oricât de multe defrișări s-ar petrece în spatele lizierei. Și localnicilor le mai și place distracția pe carosabil. 🙂