În copilărie, am avut, pentru o perioadă de timp, peștișori Guppy și o pereche de atacanți exotici, împrumutați pentru o ultimă vară înainte de retragerea din activitate. La fiecare 6 luni, aveau prostul obicei de a pleca în transhumanță, sărind din lighean direct pe pardoseală, când le curățam acvariul (pe vremea aia n-aveam bani decât de pompe funebre, nu și de pompe de acvariu sau alte soluții de filtrare moderne). Vă spun sincer, mai mult trăiau peștișorii cu susan și mac printre pernele canapelei, decât aștia mici. 

Am avut și un macrou dungat, pe nume Francis (bine, eu credeam că e nume de fată, până să citesc cartea lui „Heringway”), care a supraviețuit miraculos, în ciuda condițiilor de transport până la pescărie (se pare că băile cu gheață chiar fac miracole în recuperare), așa că acasă l-am pus în cadă, în aqua chioara cu sare de mină, printre rățuște și o tănțică afroamericană de cauciuc, cu buze desenate incorect politic, îmbrăcată sumar, unde a stat timp de 2 zile; apoi, de ce mi-a fost frică, nu am scăpat. A slăbit incredibil de mult, parcă nu mai era el, mereu stătea cu coada la mine, nu mai voia să mănânce nici purici de apă. A treia zi (o oaie a mâncat o oaie; ciobanul și-a luat pușca și spre seară s-a întors cu lupul mort), când am venit de la joacă, mama m-a întâmpinat în mod suspect cu o farfurie de salam de biscuiți. Banal, dar eu, care nu prea aveam voie dulciuri, că le îngurgitam pe ascuns și totodată gargantuelește, am acceptat ca nesul, instant. 

Kronwürstchen, dragul meu, mi-a zis ea: Markou (ea fusese campioană la concursuri de spelling de la dreapta la stânga, hence această poreclă) nu mai e printre noi. Inițial n-am crezut-o, am alergat la baie, unde m-a izbit realitatea. Și mirosul de clor și tix. 

Abia spre seară, când am deschis frigiderul, mi-am dat seama care era adevărul. Macroul meu intrase într-un anturaj periculos, se împrietenise cu o jumătate de lămâie stoarsă de puteri și cu o ceapă aprigă, tăiată solzișori, a luat-o pe ulei și a ajuns crema societății, pe un platou de aperitive, lângă niște icre amare. 

N-am vrut să gust, oricât de hrănaci eram. Lucrurile aveau să se schimbe după prima mea partidă de pescuit la 

.